Cum obţin elevii transport gratuit. Absențele de la școală vor anula abonamentul

vineri, 11 septembrie 2020, 01:59
2 MIN
 Cum obţin elevii transport gratuit. Absențele de la școală vor anula abonamentul

Operatorii de transport din judeţ vor deconta abonamentele eliberate astfel de la Inspectoratul Şcolar şi de la Consiliul Judeţean

 

Majoritatea şcolilor îşi redeschid porţile luni, iar elevii care vor învăţa la clasă au un avantaj faţă de anul trecut: pot să circule gratuit cu mijloacele de transport în comun. Scutirea de plata biletului sau abonamentului a fost stabilită la începutul verii prin normele unei ordonanţe de urgenţă (70/2020). În municipiul Iaşi, monopolul transportului public de călători aparţine primăriei, astfel că generozitatea administraţiei locale s-a revărsat practic instantaneu: copiii beneficiază de gratuitate încă din iunie. "Pentru eliberarea abonamentelor gratuite prin intermediul tonetelor CTP, beneficiarii trebuie să prezinte următoarele documente: carnetul de elev vizat prin ştampilă pe anul în curs, în cazul elevilor domiciliaţi în municipiul Iaşi; adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ care atestă calitatea acestuia de elev înmatriculat la instituţia respectivă, traseul de la unitatea de învăţământ la localitatea de domiciliu şi dreptul de a beneficia de transport gratuit, în cazul elevilor domiciliaţi în afara municipiului”, menţiona un comunicat emis de municipalitate imediat după Ziua Copilului. Liberele pe CTP se pot obţine şi online, prin intermediul aplicaţiei 24Pay, urmând instrucţiunile.

În judeţ, lucrurile sunt ceva mai complicate. Consiliul Judeţean nu are în subordine o societate de transport public de călători. În schimb, administraţia judeţeană este cea care avizează cursele unui operator pe un anumit traseu. „La începutul semestrului, elevul navetist solicită la şcoală adeverinţa că este înscris la instituţia respectivă. Cu acest document, merge la operatorul care îi eliberează abonamentul gratuit de călătorie. La rândul ei, şcoala trimite Consiliului Judeţean un raport cu numărul de elevi care au frecventat cursurile, respectiv cu cei care au solicitat adeverinţă pentru abonament gratuit. Situaţia va menţiona şi absenţele fiecăruia. În ceea ce priveşte firma de transport, aceasta emite documente pentru decontarea costurilor abonamentelor în proporţie de 50 la sută de la Inspectoratul Şcolar Judeţean, iar cealaltă jumătate, de la Consiliul Judeţean”, ne-a explicat purtătorul de cuvânt al CJ, Eliza Chirica. Banii vin de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, pentru CJ, respectiv prin Ministerul Educaţiei, pentru ISJ, sau prin Ministerul Transporturilor, pentru cei care merg cu trenul.

Comentarii