Cum poţi rămâne fără banii împrumutaţi prietenilor, chiar dacă s-a semnat contract

marți, 15 februarie 2022, 02:59
2 MIN
 Cum poţi rămâne fără banii împrumutaţi prietenilor, chiar dacă s-a semnat contract

Cazul a doi ieşeni este relevant: instanţa le-a respins solicitările de a obliga împrumutaţii să le returneze banii.

Împrumuturile date „ca-ntre prieteni” se pot dovedi imposibil de recuperat. Doi ieşeni s-au adresat instanţei pentru a-şi recupera sumele acordate unor prieteni şi nerambursate. În ambele cazuri, între părţi se încheiaseră contracte, totuşi judecătorii au respins amândouă solicitările.

În martie 2018, D.A. i-a împrumutat unei prietene, M.S.M., suma de 10.800 lei, pentru rezolvarea unor probleme personale. Banii ar fi trebuit returnaţi în decurs de un an, fiind întocmit şi un contract sub semnătură privată în acest sens. Termenul scadent a trecut însă, fără ca plata să fie făcută, aşa că D.A. a apelat la justiţie. Codul Civil reglementează foarte strict contractele încheiate sub semnătură privată, impunând respectarea unor condiţii clare de formă pentru ca acestea să fie valabile. Chiar dacă D.A. a depus la dosar o copie după contractul încheiat cu M.S.M., judecătorii au concluzionat că, din punct de vedere legal, acesta pur şi simplu nu există.

„Fiind încheiat sub semnătură privată, contractul de împrumut trebuie să aibă menţiunea «bun şi aprobat pentru suma de …», sancţiunea nerespectării acestei condiţii fiind aceea că înscrisul sub semnătură privată, din punct de vedere probator, este socotit doar un început de dovadă scrisă şi, prin urmare, pentru dovedirea existenţei lui este necesar a fi completat cu alte mijloace de probă, inclusiv martori sau prezumţii. În lipsa altor probe care să confirme existenţa unui împrumut între părţi (singura probă administrată a fost doar înscrisul reprezentat de contractul sub semnătură privată), instanţa apreciază că reclamanta nu a dovedit existenţa contractului de împrumut, valabil încheiat”, au apreciat judecătorii, respingând acţiunea.

Cu o situaţie asemănătoare se confruntă şi C.D.T., care a împrumutat-o pe F.M.I. cu 24.624 lei în ianuarie 2018, tot pentru acoperirea unor nevoi personale. Şi cererea acestuia, ca judecătorii să o oblige pe F.M.I. la returnarea banilor, a fost respinsă. Din nou, magistraţii au constatat neîndeplinirea unei condiţii de formă obligatorii. Din contractul depus la dosar nu rezulta clar că banii au şi fost daţi efectiv.

„În prezenta cauză, reclamantul a ataşat contractul de împrumut, însă nu a făcut dovada remiterii sumei împrumutate, iar îndeplinirea acestei obligaţii la momentul încheierii contractului în formă scrisă nu rezultă din cuprinsul acestuia. Aşadar, instanţa constată că reclamantul nu a făcut dovada existenţei unui contract valabil încheiat”, au conchis magistraţii Judecătoriei.

În ambele cazuri, apelurile declarate de creditori au intrat ieri pe rolul Tribunalului.

Comentarii