Cuvinte exotice (I)

De altfel, aceeaşi formă o regăsim şi în dicţionarele de engleză americană, în care descoperim următoarele definiţii: 1. ‘sanie uşoară şi lungă, alcătuită dintr-o placă subţire şi curbată la un capăt, prevăzută de obicei cu mânere laterale’ şi 2. ‘pantă abruptă’. Din explicaţia etimologică inclusă în dicţionarul Merriam-Webster aflăm că termenul pătruns în limbile franceză şi engleză a fost împrumutat dintr-o limbă amerindiană, mikmaq/micmac, membră a familiei limbilor algonquine, vorbite pe continentul nord-american. În limba-sursă, tobâkun înseamnă ‘sanie’. Fotografiile de arhivă ne arată că, în vechime, sania indigenilor din regiunile subarctice era alcătuită din două-trei tălpici curbate la un capăt şi prinse între ele pentru a forma un cadru acoperit cu coajă de mesteacăn. Sania era folosită atât la tracţiune, cât şi pe derdeluş. Din distracţia hibernală derivă obiceiul de a construi jgheaburi folosite pentru a asigura alunecarea cât mai rapidă a săniilor şi sportul olimpic pe care astăzi îl numim bob. În timp, deosebirea dintre jgheaburile amenajate în pantă şi cele din plastic montate în parcuri a fost anulată cu ajutorul imaginaţiei şi a mai multor ingineri deştepţi. Potrivit catalogului Ethnologue, limba micmac, vorbită în estul Canadei, în regiunea cuprinsă între Noua Scoţie şi Newfoundland, este ameninţată cu dispariţia. Ea numără astăzi mai puţin de 7.000 de vorbitori, însă toboganele, atât sania, cât şi jgheabul înclinat, sunt cunoscute şi iubite de milioane de copii. Dintre cuvintele internaţionale cu izvor etimologic algonquin merită amintite, de dragul aventurilor lor Winnetou, termeni cum ar fi karibu ‘ren din Canada’, mocasini ‘încălţăminte suplă şi comodă, din piele netăbăcită, purtată de amerindieni’, opossum ‘animal arboricol, de talia unui câine, cu capul alb’, sconcs, tomahawk ‘topor de luptă’, totem, wapiti ‘cerb de talie mare’, wigwam ‘cort de piele’ ş.a.

Călătorind de la nord la sud, ne oprim în America Centrală, zisă şi Mezoamerica. Din această lume misterioasă, caldă şi colorată, dominată odinioară de mayaşi şi de azteci, au sosit în limbile europene, mai cu seamă prin mijlocirea limbii spaniole, dar şi a englezei, cuvinte cu arome inconfundabile, precum avocado, cacao, chili, ciocolată, tequila sau tomată. Pentru cunoscători, adăugăm guacamole ‘sos pe bază de avocado’, mescal ‘băutură alcoolică din suc de cactus’, peyotl ‘cactus din care se produce mescalina’ şi sapotă ‘fruct cu gust de budincă de ciocolată’ ş.a. Acestora le adăugăm şi alţi prieteni lexicali, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, referitori la păsări, reptile şi mamifere: axolotl, coiot, quetzal.

Către Sud, în patria Anzilor şi a giganticului Amazon, se întinde dominionul altor grupuri de limbi: quechua, aymara, arawaka, tupi-guarani… Vechimea unora dintre aceste limbi ar atinge cinci mii de ani, cam pe când s-a început zidirea marilor piramide ale Egiptului! De pe urma strălucitului imperiu al incaşilor, unii s-au ales cu bogăţii nemaivăzute până la acea vreme, iar noi am primit mult mai târziu, îndeosebi prin traduceri din franceză, frumoase şiraguri de cuvinte pe care cine nu le ştie le poate găsi lesne în orice dicţionar. De origine quechua ar fi, consideră lingviştii, coca, arbustul din ale cărui frunze se extrage cocaina, condor, maiestuoasa şi emblematica pasăre a culmilor andine, cúntur pre limba incaşilor, lamă, dar nu cea de ras, ci rumegătoarea din America de Sud, alpaca şi guanaco, erbivore tot de soiul lamelor şi puma, felina ajunsă celebră ca emblemă a unei corporaţii germane de articole sportive. Ca amănunt, se cuvine adăugat că şi chinină, termen medical utilizat pentru a denumi substanţa albă şi amară folosită ca medicament împotriva frigurilor, are, de asemenea, izvor lingvistic incaş. Ce cuvinte am uitat? Am uitat, de pildă, de guano, îngrăşământul rezultat din depozitele de excremente de păsări marine şi lilieci.

Din familia limbilor arawaka, zestrea e alcătuită din cuvinte relativ bine cunoscute şi folosite de vorbitorii de română trecuţi prin şcoală. Să depănăm şirul: dacă nu mai zicem grătar, ci barbecue, atunci vorbim despre carne friptă pe beţe, adică barbakoa, în limba arawaka vorbită în Haiti; dacă ne gândim la călătoria lui Columb în Indiile de Vest, atunci zicem canoe, hamac, pirogă, cuvinte sosite în Europa prin filieră spaniolă, franceză sau englezească, după cum le-a fost obârşia marinarilor ajunşi prin puzderia de insule bătute adesea de uragane. Acest ultim cuvânt a fost pescuit – ca şi celelalte referitoare la navigaţie – în secolul al XVI-lea, când voiajorii spanioli au făcut cunoştinţă cu populaţiile vorbitoare de taino, o limbă arawaka dispărută. Din această limbă vorbită în Caraibe au fost împrumute în multe limbi europene, de nu în toate, cuvinte precum guave, nume dat unor fructe cu gust dulce-acrişor şi parfumat, cultivate în multe regiuni tropicale ale lumii, papaia, denumire a unor fructe cu gust dulce şi cu miez ca de pepene galben, porumbul, botezat ştiinţificeşte Zea mays, în acord cu numele din limba-sursă, mahis, preluat şi adaptat în limba spaniolă ca maíz, faimosul potato ‘cartof’, cultivat cu râvnă de Frederic cel Mare al Prusiei, în secolul al XVIII-lea, şi, bineînţeles, o denumire a tutunului (tabac), planta mai preţioasă decât aurul, oferită în dar lui Columb.

Enumerarea nu se poate mărgini doar la vocabularul plantelor de uz casnic şi la termeni de navigaţie sau la cei privind fenomenele atmosferice primejdioase. Interesante sunt şi numele de vietăţi: baracudă, caiman (cu etimologie mezoamericană incertă), iguană şi denumirile culte referitoare la habitatele acestora: mangrove, savană. Dacă trecem în listă şi cuvântul canibal, preluat tot pe filieră spaniolă din mediul lingvistic arawaka, se poate zice că europenii au împrumutat un univers întreg, ceea ce e atât logic, având în vedere că cele nou-văzute au fost împrumutate dimpreună cu numele lor, cât şi de mirare, având în vedere că nici în ziua de azi nu ştim prea bine ce anume au avut de spus cu acele cuvinte vorbitori pe care demult i-a înghiţit pământul.

Iubite cititorule, înainte ca tărăşenia să se încurce şi mai mult, după cum se va vedea în episodul viitor, ia, rogu-te, aminte că filonul lingvistic tupi-guarani a furnizat, graţie limbilor-caravelă precum spaniola, portugheza, franceza sau engleza, un mic repertoriu exotic de zoonime aflat în depozitele lexicale ale limbilor de cultură din Europa. În română, de pildă, inventarul de vietăţi nu e amplu ca o simfonie, ci fastuos ca un tango: ara ‘papagal cu penaj frumos colorat şi coadă lungă’, aguti ‘rozător amazonian cu blană aurie, de mărimea unui iepure’, capibara ‘porc-de-apă’ sau, în guarani, ‘mâncător-de-iarbă’, jaguar, nandu ‘pasăre alergătoare sud-americană asemănătoare cu struţul’, pecarí ‘specie americană înrudită cu porcul sălbatic’, piranha, tapir ‘mamifer ca un porc, cu botul alungit ca o trompă’, uistiti ‘maimuţă arboricolă de talie mică, cu coadă lungă şi stufoasă’, tucan ‘pasăre căţărătoare, cu cioc mare şi puternic şi penaj viu colorat’. Fără a scotoci temeinic prin dicţionarele româneşti, am convingerea că lista e mai cuprinzătoare, fie şi numai pentru că pot fi adăugate unele fitonime: caju, ipeca sau ipecacuana ‘plantă originară din America de Sud, ale cărei rădăcini se utilizează pentru a prepara o pulbere expectorantă şi vomitivă’, manioc, planta din ai cărei tuberculi se prepară o făină hrănitoare, numită tapioca, petunie etc. De se va învrednici să le adune cineva laolaltă, bine va fi. Iară de nu, eu încălecai pe-un ocelot şi plecai înainte de a spune tot. Pe data viitoare!

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video