De ce angajarea în Guvern a unui fiu de politician ne face să pierdem de două ori

Ionuţ Apetrei este fiul unor ţărani din judeţul Vaslui. Are 33 de ani şi este la o răscruce a vieţii sale, a primit o ofertă pentru o slujbă la un hotel din Germania şi nu ştie cum să le spună părinţilor săi. De mic copil a fost silitor şi a învăţat cât a putut el mai bine. Părinţii, deşi oameni simpli, fără prea multă carte şi mai ales fără resurse financiare îndestulătoare, s-au chinuit şi l-au ajutat să ajungă „om cu carte”, să poată să-şi găsească o slujbă care să-i asigure un trai decent. Ionuţ a terminat mai întâi cel mai bun liceu din Vaslui, cu 10. Apoi a ajuns la facultate la Iaşi, a studiat Economie, era cumva la modă, i se părea că-i oferă perspective. A fost un student strălucit, de 10, din nou. Ştie dumnezeieşte şi două limbi străini: engleză şi franceză. Cu toate acestea de când a terminat de vreo nouă-zece ani se zbate să-şi asigure traiul de zi cu zi. Mai mereu a fost plătit puţin peste salariul mediu, nici să trăiască pe picior mare, dar nici să moară de foame. Îl ţine aici speranţa, prietenii şi părinţii lui. Marele ghinion al lui Ionuţ este, zice mereu tatăl său, că nimeni din familie nu ştie pe cineva cu putere să-i ofere şi lui o şansă, „un servici’ la stat maică, acolo este bine”, îi spune oftând şi mama lui când rar trece pe acasă.

Tudor Buzatu este şi el din oraşul Vaslui. A terminat Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, cea mai bine cotată unitate de învăţământ din judeţ, rivalizează cu cele din Iaşi sau Bucureşti. Mereu are câte-o generaţie care străluceşte. Ulterior, a studiat la Universitatea Bucureşti, la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială şi a obţinut o licenţă în Ştiinţe Politice şi Administrative. A făcut o mică pauză, timp în care şi-a găsit un prim job la o firmă de imobiliare şi a urmat şi cursurile unui master la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti unde s-a specializat în Drept European. Potrivit propriului CV, Tudor ştie bine engleză, este certificat Cambridge în acest sens şi rupe binişor franceză şi italiană. Chiar înainte de-a absolvi, Tudor Buzatu a aterizat pe funcţia de director executiv la SC Crav SA Vaslui, (societate înfiinţată de Consiliul Judeţean Vaslui, practic finanţată din bugetul instituţiei conduse de tatăl său). În acest timp a mai cochetat cu politica şi a ajuns şef la tineretul PSD din Vaslui. Zilele trecute, Tudor a dat iar lovitura. A fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, asta după ce în 2018 a mai ocupat o funcţie similară, dar într-o altă structură guvernamentală. Şeful lui de acum este Marian Neacşu, un apropiat al lui Marcel Ciolacu, preşedintele PSD şi un cunoscut mai vechi al „baronului roşu” şi fostului profesor de „stalinism-leninism”, Dumitru Buzatu, şeful de acum al Consiliului Judeţean Vaslui.

Ionuţ Apetrei este un personaj inventat pentru dramatizarea situaţiei, pentru comparaţie. Ca el sunt însă mii de tineri reali, în carne şi oase, unii cu rezultate şi înţelegere a vieţii mult mai profundă decât cele ale fictivului Ionuţ. Totuşi, mulţi dintre ei nu au nici o şansă să conducă vreodată o instituţie/firmă de stat şi nici să lucreze pentru guvernul ţării din simplu motiv că nu cunosc pe nimeni din politică. Tudor, în schimb, este singurul copil al familiei Buzatu, mama lui, la rândul ei implicată în politică, este parlamentar. Nu spunem că Tudor este vreun incapabil, vrem însă să scoatem în evidenţă că într-o competiţie directă persoanele care nu au pile politice sau nu cunosc pe nimeni care să-i influenţeze pe guvernanţi au şanse foarte mici, aproape egale cu zero, să ajungă într-o funcţie de decizie, la nivel guvernamental sau să ocupe o poziţie bine remunerată într-o instituţie de stat. De aceea mulţi dintre tineri aleg din start să-şi caute ceva pe „afară”. Nu vor să se milogească pe aici şi oricum e mai cool să lucrezi în Berlin sau Londra decât să-ţi faci veacul prin Vaslui.

Din acest motiv pierdem de două ori. În primul rând, pierdem expertiza lor. Mulţi oameni capabili părăsesc ţara fără să se uite înapoi, iar o parte importantă dintre ei întemeiază familii acolo, plăteşte taxe şi impozite şi contribuie la PIB-ul ţării de adopţie. A doua oară pierdem fiindcă suntem nevoiţi să muncim ca să plătim taxe pentru oameni, nu mereu, dar de cele mai multe ori, incapabili să gândească direcţii mai bune pentru viitor. La sfârşitul lunii, când vine fluturaşul de salariu, să vă uitaţi de două ori la el, cu mare atenţie. O să observaţi că aproape jumătate s-a dus la stat, adică în buzunarele guvernului, executiv care-i va cheltui şi pentru leafa netă, impozitele şi asigurările de sănătate, pensii şi şomaj ale lui Tudor Buzatu. În locul lui putea fi un nepot, o soră sau un fiu care-au strălucit în şcoală, erau de 10, dar acum lucrează prin Londra, Paris, Berlin sau mai ştiu eu prin ce oraş din Europa. Sunt la fel ca Ionuţ Apetrei, personajul nostru imaginar. Păcătuiesc că nu ştiu pe nimeni în politică, la vârf!