De ce nu există niciun loc liber în trenul de la Iași ce va fi scos din lipsă de călători?

miercuri, 11 august 2021, 18:30
3 MIN
 De ce nu există niciun loc liber în trenul de la Iași ce va fi scos din lipsă de călători?

De pe data de 20 august, fără să fi anunțat oficial, CFR va scoate trenul de noapte care leagă Iașul de Timișoara. Într-un răspuns dat Ziarului de Iași, motivul invocat este cel al cererii reduse de trafic. Totuși, până la acea dată nu există absolut niciun loc la vagonul de dormit. Iar a călători timp de 18 ore pe scaun – o seară întreagă, o noapte întreagă și o dimineață întreagă – nu pare acceptabil, mai ales în perioada asta de caniculă.

Cum Blue Air a zburat aproape definitiv din Iași, iar Tarom speculează nevoile oamenilor, punând prețuri aberante la bilete, singura legătură cu Vestul rămânea CFR. Însă compania a decis să scoată un tren de noapte, susținând că nu există cerere de trafic. În urma zecilor de simulări făcute zilele acestea pe site, nu a fost găsit niciun loc liber la vagonul de dormit. S-a încercat și rezervarea pentru alte trenuri, care au cușete. Nici acolo nu s-a găsit un pat disponibil în nicio zi până la acea dată.

„Prețul unei călătorii este de aproximativ 300 de lei la dormit single sau double. Aș fi dat, însă nu am găsit niciun loc liber. Nici măcar unul! În nicio zi! Nici la dus, nici la întors. Ceva e ciudat. Câte locuri au? Să fie toate ocupate? Și atunci cum au decis să scoată acest tren? Nu înțeleg. În secolul acesta să nu poți lua un mijloc de transport care să te ducă oricând și într-un timp rezonabil dintr-o parte în alta a țării, mi se pare îngrozitor. Iar cei de la conducere ne spun să lăsăm mașinile acasă și să folosim transportul public“, a spus o tânără din Iași.

Iată ce apare la o căutare pentru seara de miercuri, 18 august, mijloc de săptămână:

Demn de menționat este că cei de la CFR nu au anunțat nici până acum pe site că trenul va fi scos, dar nu mai apare în căutări. Ar fi trebuit să plece din Iași la ora 18:30. În schimb, apar trenuri cu legături între ele, care vă pot duce la Timișoara într-o zi (aproape 24 de ore fără întârzierile tipice).

Iată cum au explicat reprezentanții CFR decizia de scoatere a trenului de noapte: „În contextul cererii mai reduse de trafic la anumite ore şi pe anumite relaţii de călătorie din această perioadă, în vederea utilizării eficiente a resurselor, trenurile de călători IR 1837 şi IR 1838 pe ruta Iaşi – Timişoara vor avea temporar circulaţia suspendată începând cu data de 20 august 2021“.

Trenul interregio Iaşi-Timişoara IRN 1837, cu plecare din Iaşi la ora 18:30 şi un parcurs de 16 ore şi jumătate, va avea ultima cursă pe 19 august. Perechea lui, trenul interregio Timişoara-Iaşi IRN 1838, cu plecare din capitala Banatului la ora 18:02, are programată ultima cursă pe 20 august. După această dată, cele două garnituri vor fi scoase cu totul din circulaţie. Ambele aveau în componenţă vagoane de dormit.

VEDEȚI ȘI:

Pățania unei tinere. Bătaie de joc! Este imposibil să ajungi de la Iași în vestul țării – AICI

Bătaie de joc la CFR. Trenuri importante, de cursă lungă, anulate la Iași fără anunț – AICI

Comentarii