De ce nu ne bucurăm de victoria Biancăi?

joi, 12 septembrie 2019, 01:50
4 MIN
 De ce nu ne bucurăm de victoria Biancăi?

În România dacă te bucuri senin şi sincer pentru succesul altor români în mod cert ai o problemă. Fie eşti ultra-naţionalist (peremist, legionar, dezaxat), fie eşti naiv (infantil, nu ştii pe ce lume trăieşti), fie eşti un privilegiat al sistemului (ignori intenţionat răul ce zace în spatele succesului), fie eşti nesimţit (vrei să-ţi arogi din munca şi meritele câştigătorului).

Victoria Biancăi Andreescu la US Open a fost primită în România ca orice victorie. Cu lamentări şi bocete. Bianca s-a născut în Canada, are buletin cu frunza de arţar, nimic de felul ei de a fi nu te duce cu gândul la România. Din contră, succesul ei trebuie privit ca o palmă pe obrazul sportului românesc. Pentru că, nu-i aşa, ascensiunea Biancăi e rezultatul firesc al unui sistem bine pus la punct peste Ocean, aproape infailibil, care generează performanţă. Nu, nu-i aşa. Dacă sistemul e atât de bun, de ce Canada are doar o jucătoare în top 100, iar România, trei? De ce în top 200 apar nouă jucătoare din ţara noastră şi numai patru din ţara frunzei de arțar? De ce România a spulberat în ultimele două întâlniri Canada în Fed Cup?

Pentru că, se va răspunde, avem câteva fete talentate, în frunte cu Simona Halep, dar ele sunt rezultatul exclusiv al muncii lor şi al investiţiilor făcute de părinţi. Ca şi cum Andreescu şi Bouchard n-au muncit şi au fost crescute de părinţi muritori de foame. Şi apropos de Eugenie. Nu cumva faptul că a abandonat tenisul de performanţă şi a devenit o prezenţă constantă în tabloide (o piţipoancă, pe româneşte) arată ceva despre infailibilul sistem canadian?

Fiecare are dreptul să nu se identifice cu succesul Biancăi sau, din contră, să se bucure pentru că e româncă, să-i ţină pumnii pentru că canadiancă (şi mamă! ce sistem au canadienii), să-i placă scurtele ei la fileu sau fustele scurte pe care le poartă. Dar cazul Andreescu e numai un exemplu, cel mai recent, dintr-un lung şir de amnezie la bucurie. De la o vreme "ai noştri" nu mai există. Am stabilit deja că Simona nu-i a noastră, ci a părinţilor ei şi a sacrificiilor pe care le-a îndurat. Naţionala de fotbal sub 21 de ani, semifinalistă la Euro, nu-i a noastră, ci a lui Hagi şi a jucătorilor care au ales să plece în străinătate din fragedă pruncie. Ce mai contează că Hagi a primit sprijin de la autorităţi, că regula U21 a obligat echipele să promoveze tineri sau chiar "banalul" fapt că românii au plătit şi muncit pentru libera circulaţie în UE, fapt care le permite puştilor de 12 ani să se antreneze cu Juve sau Real. Nici fetele de la tenis de masă nu-s ale noastre pentru că nu le promovăm suficient, uităm de ele, nu le-am aşteptat pe aeroport, ruşine să ne fie… Herta Muller clar nu-i a noastră, aşa că ciuciu Nobel. Cărtărescu e un fel român, dar până se întâmplă minunea, când meritul va reveni lungilor şederi prin afară şi lobby-ului făcut de editurile străine. Olimpicii români performează în ciuda sistemului de educaţie (deşi sistemul e creat exclusiv pentru a produce rezultate la vârful piramidei, ignorând baza), iar cercetătorii români nu se pot realiza decât în străinătate. Până şi victoria lui Iohannis în faţa lui Ponta s-a transformat pentru alegătorii laureatului în motiv de depresie. Că de fapt, degeaba Iohannis a primit cu un milion de voturi în plus faţă de Ponta, diferenţa s-a făcut în străinătate, unde au votat 377.000 de români. Diaspora ne-a salvat, se vede că respiră alt aer…

În România dacă te bucuri senin şi sincer pentru succesul altor români în mod cert ai o problemă. Fie eşti ultra-naţionalist (peremist, legionar, dezaxat), fie eşti naiv (infantil, nu ştii pe ce lume trăieşti), fie eşti un privilegiat al sistemului (ignori intenţionat răul ce zace în spatele succesului), fie eşti nesimţit (vrei să-ţi arogi din munca şi meritele câştigătorului). Formăm o societate în care succesul e mereu individual, o excepţie, un fapt împotriva firii noastre, doar eşecul şi nedreptatea ne adună împreună, ne trezesc fiorul naţional. 

Comentarii