De ce se duc drumurile la vale ? Alunecări la Breazu şi Gropniţa la şoseaua făcută de la zero cu fonduri UE

miercuri, 30 august 2023, 01:50
3 MIN
 De ce se duc drumurile la vale ? Alunecări la Breazu şi Gropniţa la şoseaua făcută de la zero cu fonduri UE

Soluțiile din proiectul tehnic nu reușesc să oprească alunecarea drumului în Lacul Bulbucani. În alte patru puncte de pe traseul Axei în județul Iași ar trebui monitorizate pentru stabilizarea terenului

Așa se făceau lucrările în primăvară

Pentru a patra oară, Consiliul Județean încearcă să atribuie un contract pentru servicii de monitorizare geotehnică a mai multor segmente de drum de pe traseul Axei rutiere strategice Iași-Suceava. Trei sunt situate pe Lotul 1, respectiv pe DJ 282 (de la ieșirea din Iași până la Gropnița), unul pe DJ 281D, pe malul Lacului Bulbucani, și încă unul, pe DJ 281, după Belcești spre Ceplenița. Este vorba atât de observații vizuale, cât mai ales de măsurători topo-geodezice, tomografii geoelectrice și metode care utilizează aparatură de măsură și control precum inclinometre și piezomettre. De menționat că metode similare sunt aplicate de proiectantul sectorului A8 în județul Iași, durata de monitorizare fiind de 6 luni. În cazul alunecării malului Lacului Bulbucani, pe unde trece Lotul 2 al Axei Iași-Suceava, monitorizarea ar urma să fie făcută lunar pe parcursul a cel puțin doi ani.

Amintim că Lotul 2 a fost recepționat la începutul primăverii, pentru ca în nici două săptămâni să se constate primele alunecări după Gropnița spre Focuri. Constructorul a intervenit imediat, drumul fiind în garanție, dar soluția de remediere nu a fost suficientă. Surse din cadrul CJ ne-au precizat că metoda din proiectul Axei nu este eficientă și că este necesară aplicarea unei alte strategii de fundare a segmentului de drum.

CITEȘTE ȘI: Aleşii judeţului s-au încăierat pe Axa Iaşi-Suceava. Cum s-a ajuns de la cheltuieli de 12 milioane la circa 150?

De altfel, porțiunea de drum respectivă, în lungime de 270 de metri, „s-a întors” la Direcția drumurilor județene din subordinea CJ. Consiliul Județean a decis ca lucrările de consolidare și întreținere să fie efectuate de DJADP. În acest moment, traficul se desfășoară semaforizat, pe o singură bandă. Urmează ca Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor să ia „măsuri urgente pentru realizarea demersurilor necesare pentru efectuarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor ce se impun conform expertizei tehnice”, a decis planul CJ. Până atunci, drumul trebuie să fie pus în siguranță.

Înttre timp, o altă „bubă” a apărut pe Lotul 1 al Axei, la intrarea în localitatea Breazu. Aici, abia fuseseră montate parapete – care practic au desființat astfel o stație de transport public – când terenul s-a surpat din nou sub drumul abia făcut în dreptul blocului cu șase etaje. Cum Lotul 1 încă nu a fost recepționat, constructorul va trebui să intervină pentru refacerea carosabilului. Trebuie menționat și aici că porțiunea respectivă este de asemenea una instabilă, șoseaua în acest loc surpându-se în mai multe rânduri până acum. După cum se vede, realizarea Axei nu a reușit să o stabilizeze, nefiind exclusă nici aici găsirea unei alte soluții decât în proiectul inițial pentru realizarea fundației drumului.

CITEȘTE ȘI: Axa Iaşi-Suceava a “pocnit“ în alte două locuri: s-a interpus o mită de 40.000 de euro (VIDEO)

Cei 92 de kilometri ai acestui traseu prin Iași și cei 75 km din Suceava, modernizați în bună parte cu fonduri europene, ar fi trebuit să fie gata până la sfârșitul acestui an. Dintre cele cinci loturi, trei în Iași și două în județul vecin, a fost predat doar cel mai mic, Lotul 2 (22 km), cel care include segmentul surpat în Lacul Bulbucani. La Lotul 1 se lucrează din decembrie 2019, Lotul 3 (Belcești-Ceplenița-Lespezi) a intrat în șantier abia de un an, iar cele două din Suceava au fost subiectul unor dispute și mai acerbe între executant și CJ, care au întârziat cu mult lucrările. 

Comentarii