De la Tricolorul Breaza, la Steagul Renaşte

Clonarea, copierea pe cale artificială a unui organism viu, a devenit un termen la modă în fotbalul românesc. Vorba fiind fie de o resuscitare a unei denumiri de tradiţie, fie de o salvare de la o desfiinţare iminentă a unei grupări de pe alte coclauri, fie alte varii motive, uneori improprii, această „clonare” sui generis urmează scopul menţinerii cu orice preţ, prin metode destul de puţin genetice.

De exemplu: se ia o echipă dusă la faliment de autoritatea (primărească) care a cocoloşit-o ani de-a rândul, se înlocuieşte cu una locală fără importanţă, se cunună cu o alta fără posibilităţi (veleităţi) de la mare distanţă – Tricolorul Breaza -, iar din vechea Politehnică în care au strălucit Coco Deleanu sau Vasile Simionaş, ajunsă la sapă de lemn, răsare ca din spuma mării una imaculată, numită la început ACSMU, apoi CSMS, care să păstreze tradiţia şi să recâştige numele. Termenul nu are nimic de a face cu tehnologia biogenetică – dar i s-a răspândit denumirea de „clonare” şi a devenit un simbol în fotbal. Cei care nu recunosc Politehnica creată prin mariajul Navobi Iaşi – Tricolorul Breaza şi doresc o Politehnică nouă, curată, crescută de suporteri credincioşi din eşaloanele inferioare până la revenirea în elită, au dreptatea lor care nu poate fi pusă la îndoială. Pe de altă parte, tot mai mulţi ieşeni simt nevoia acută de fotbal şi nu pot aştepta creşterea microscopică a unei echipe, într-un oraş în care „generozitatea” autorităţilor faţă de sport este binecunoscută. Este drept, există un exemplu generos, la Timişoara, în care Politehnica recreată de suporterii care umpleau „Dan Păltinişanu” şi în Liga a IV-a au învins clona primărească a lui Lae Robu, făcută pe acelaşi calapod, cu echipa din Recaş. Dar suporterii ieşeni, în mare parte, nu pot fi comparaţi cu cei timişoreni sau clujeni („U”) în stare să-şi vândă din casă pentru echipa preferată.

Fotbalul românesc „geme” de clone mai mari sau mai mici: priviţi chiar la Dinamo, la Rapid, la FC Argeş, la Braşov sau la Oţelul, chiar la Constanţa, unde renaşterea Farului s-a produs prin înţelepciunea lui Gică Hagi, care a împletit copilul său preferat, faimoasa academie Viitorul, cu simbolul fotbalistic local. Acum, însă, clonele cele mai cunoscute şi mai discutate sunt două: Steaua şi Universitatea Craiova.

Proiectul din Ghencea, noua „Stea”, moşită de nişte ofiţeri superiori nostalgici cu un jurist încăpăţânat la înaintare, Florin Talpan, n-ar fi avut niciun strop de izbândă, dacă Steaua n-ar fi fost inundată de megalomania crescândă al lui Gigi Becali. Juristul pe post de don Quijote a mizat pe nişte tranzacţii dubioase între latifundiar şi Armată şi a obţinut interdicţia de a folosi numele „Steaua” pentru gruparea becaliană. Atât. Un nume, un brand, o marcă. Restul, continuitatea, zestrea de punctaj naţional, locul pe prima scenă, rămân la FCSB, lucru certificat de UEFA şi acceptat de bunul simţ. Într-adevăr, n-a retrogradat nici o Stea în 2003 şi n-a promovat nici o alta în sezonul următor. Acum, CSA Steaua, finanţată deocamdată de Armată după model rusesc, n-are drept de promovare, fiindcă UEFA nu acceptă finanţări guvernamentale, lucru recunoscut şi de mulţi militari din MapN, dar „Don Quijote” mai speră în biruinţa ŢSKA Bucureşti. Decizia recentă a satrapului mioritic, de a nu se amesteca în treburile antrenorului, ar putea fi lovitura de graţie administrată tovarăşilor generali dacă n-am şti instabilitatea logică a lui Becali. Lucrurile sunt în desfăşurare şi rezultatul e greu previzibil.

La Craiova, un „hambâţ” al fostului preşedinte al FRF, Mircea Sandu, secondat de un Cex slugarnic, a condus la dezafilierea Universităţii Craiova şi, pentru a îndulci atitudinea suporterilor juveţi, „Naşul” a făcut cadou de la sine putere, un loc în Liga a II-a, unei echipe noi craiovene, numită la început „Craiolguţa” după numele înfocatei primăriţe. Între timp, Sandu a plecat, CSU Craiova a crescut, dar gruparea lui Adrian Mititelu (totuşi, un personaj dubios) şi-a recăpătat drepturile în instanţă. În mod scriptic, CSU, ilegat promovată, ar fi trebuit să dispară, FCU – repusă în drepturi, dar noua conducere federală, în frunte cu Răzvan Burleanu n-a avut asemenea curaj. Şi nimeni n-ar fi avut, deoarece ar fi însemnat distrugerea unei grupări care a început să aibă activitate europeană. Ca şi cum ai distruge un spital de copii construit pe un teren revendicat de vechii proprietari. Şi exemplele continuă…

Clona FC Argeş se autointitulează „Campionii” (după titlurile din 1972 şi 1979), clona FC Braşov adaugă în denumire „Steagul Renaşte”, clona UTA se numeşte astfel, deşi nu mai există zare de Uzine Textile în Arad. Când se va isprăvi fenomenul clonelor în fotbalul românesc, va fi un prim semn de însănătoşire.