Despre miracolul nupţial

Am doi colegi lingvişti, specializaţi în Onomatologie. Sunt, de altfel, singurii experţi în această disciplină de nişă (care studiază originea, evoluţia şi semnificaţia numelor proprii) din întreaga Universitate. O doamnă şi un domn. Pe ea o cheamă Artemis Olifantiadis, pe el Gruţă Căcăuţ. Recent, au hotărât să se căsătorească. La (mult prea) deplina maturitate, dacă-mi e permis să observ. Personal, auzind vestea, am bănuit o înţelegere între ei, făcută, pesemne, cu ani în urmă, înţelegere de genul – "dacă, într-un deceniu, nici unul din noi nu şi-a găsit încă jumătatea, ne luăm!" Neîndoios, au procedat corect. Se ştiau oricum de o viaţă şi împărtăşeau aceleaşi preocupări academice. Când şi-au dat doctoratele, se spune că şi-au fost unul altuia "public", nimeni altcineva (în afara comisiei, desigur) nemaiarătându-se interesat de temele lor de cercetare. Artemis a scris o teză intitulată Răspândirea şi semnificaţia numelui moldovenesc Chişcăbabă, iar Gruţă un veritabil tratat ştiinţific despre Strălucirea postmedievală, în regiunea Vasluiului, a patronimului Gânsac. Summa cum laude amândoi. Fiecare dintre ei, atât doamna profesor Olifantiadis, cât şi distinsul savant Căcăuţ, creionaseră teorii complexe în raport cu propriile apelative familiale. Artemis susţinea vehement că este grecoaică, descinsă dintr-o glorioasă linie de luptători din cadrul Eteriei, cu toate că părinţii ei, Marin şi Profira Olifantiadis, se declarau "ţărani din Teleorman". La rândul lui, Gruţă afirma, cu detaliate argumente lingvistice, că substantivul "Căcăuţ" reprezenta o variantă regională, modificată istoric, a cuvântului "găgăuz", în forma mutabilă şi coruptă structural de "găgăuţ". Îşi arăta convingerea că familia sa provenea din comunitatea găgăuzilor de dincolo de Prut. Ca şi Artemis, fascinată de eul ei elen, Gruţă nu ar fi acceptat nici mort o altă identitate etnică în afară de cea găgăuză. De aici a şi pornit, de altfel, nebunia de la nunta lor.

Să povestim treptat. Mai întâi, s-au certat serios cu privire la viitorul lor nume de familie. Artemis nu concepea să renunţe la Olifantiadis, Gruţă la Căcăuţ. Pentru a se ajunge la compromis, a fost nevoie de intervenţia autoritară a naşului (şi el lingvist, cu expertiză în repartizarea consoanelor în limbile fino-ugrice, şi el bântuit de obsesia de a fi "străin", un biet italian rătăcit prin România, din cauza numelui său exotic: Papa Buricelli): mirii au decis să-şi adopte unul altuia "identitatea", însă fiecare în altă ordine (ceea ce pe amărâţii de la Starea Civilă i-a împins la exasperare!). Doamna profesoară devenea Artemis Olifantiadis-Căcăuţ, în vreme ce domnul profesor urma să fie de acum cunoscut drept Gruţă Căcăuţ-Olifantiadis. Ulterior, s-au războit în legătură cu petrecerea. Căcăuţ dorea o ceremonie găgăuză (deşi nimeni nu prea ştia în ce ar fi constat ea), pe când Olifantiadis urla că nu se va face decât un ritual vechi grecesc. Buricelli i-a liniştit din nou, propunându-le să invite la nuntă ansambluri folclorice deopotrivă găgăuze şi elene. Pentru Artemis faptul s-a dovedit facil. A tocmit imediat, pe Internet, câţiva dansatori cu papuci încovoiaţi, prevăzuţi cu ciucuri în vârf, şi scufiţe roşii pe cap. Gruţă s-a chinuit însă teribil să localizeze găgăuzi autentici, sfârşind prin a închiria o formaţie de dansatori ruşi, maeştri în ţopăitul cu picioarele în sus, din poziţia "genuflexiune". Delir, se înţelege, în momentul în care, finalmente, nunta a avut loc. Grecii spărgeau farfurii într-o arie a sălii şi dansau pe cioburi cu mişcări graţioase, de feline, iar "găgăuzii" săltau isteric, cu călcâiele în slăvi, în sectorul opus. Invitaţii – derutaţi – alergau pretutindeni. În mulţimea agitată, doar cuscrii păreau să comunice. Tatăl lui Gruţă îi mărturisea părintelui lui Artemis că "băietul i s-a tâmpit" după ce a venit la şcoală, la Iaşi. A început să se creadă "găgăuţă", cu toate că numele de Căcăuţ "se trăgea de la unul mai căcăcios din istoria satului nostru moldovenesc". Marin Olifantiadis pretindea acelaşi lucru despre fiică-sa, "zurlia, neostoita, aiurita, bezmetica şi înfierbântata Artemis".

"Înnebunise", preciza bătrânul, "tot studiind numele oamenilor. Se bănuia grecoaică numai pentru că o chema Artemis, ca pe bunică-sa maternă, şi Olifantidis, ca pe bunică-su patern…" Deodată, cineva din aria "elenă" a strigat: "Eleuteria!" S-a iscat o îmbrânceală generală, cu strigăte şi plesnituri de veselă spartă. Hărmălaia s-a stins sub vocea tunătoare a naşului, Papa Buricelli, cocoţat pe o masă: "Opriţi-vă! Opriţi-vă! Unde este mirele? S-a furat mirele! S-a furat mirele!" Nuntaşii s-au uitat nedumeriţi în jur. Din fericire, nu se furase nici un mire. Sărmanul Gruţă Căcăuţ zăcea, knocked out, printre florile de plastic, cu zâmbet nătâng pe figură. Deasupra lui stătea, cu pumnii încleştaţi, precum două ciocane, şi căutătură feroce, însuşi Leonidas, eroul de la Termopile, deghizat în doamna Artemis Olifantiadis.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video