Despre post

Numai cine a ţinut post negru măcar o zi poate aprecia până şi valoarea unei bucăţi de pâine uscată. Postul aduce cu sine şi energii nebănuite. Orice post ţinut, pe cât se poate, de dragul lui Dumnezeu, deschide noi orizonturi. De aceea, de fiecare dată când începe o perioadă de post, mă întreb: oare de data aceasta ce va mai aduce nou, ce voi mai învăţa? Hotărât lucru, în post poţi trece prin multe stări, poţi conştientiza limite şi neputinţe, dar cu siguranţă nu ai cum să te plictiseşti.

***

Greutatea unui post este percepută în funcţie de cum se raportează omul la el însuşi de-a lungul întregului an. Asprimea postirii este invers proporţională cu îngăduinţa pe care o manifestăm faţă de noi. Cu cât cineva este mai necruţător cu patimile sale, cu cât îşi înfrânează mai mult mintea, pântecele şi toate simţurile, cu atât i se va părea mai uşor postul. Postul e, în acest caz, un soi de examen trecut cu brio de studentul care s-a pregătit pe tot parcursul unui semestru, nu doar în sesiune. La cealaltă extremă, maxima îngăduinţă, faptul că nu ne refuzăm aproape niciodată nimic e de natură să facă din post un soi de chin, o corvoadă. În această a doua situaţie ne asemănăm acelor copii cărora nu li se interzice nimic, pe principiul că nu trebuie să li spună niciodată NU, ci trebuie lăsaţi să-şi „dezvolte” personalitatea. Astfel de copii vor creşte cu iluzia că totul le este permis sau că pot obţine orice, important e să-şi dorească suficient de mult. Evident, aceştia vor suferi crunte dezamăgiri în viaţă.

***

Mâncarea este un act care ne poate apropia sau depărta de Dumnezeu şi de semenii noştri. În sine, nu înseamnă nimic orice fel de performanţă ascetică, orice înfrânare. Apostolii au fost apostrofaţi, la un moment dat, că nu ţineau post, dar Mântuitorul a explicat de ce: "Pot, oare, fiii nunţii să fie trişti câtă vreme Mirele este cu ei? Dar vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti" (Matei 9, 15). Postim ca să (re)dobândim pe Dumnezeu, să fim cât mai liberi spre a ne uni cu El. Inima noastră este mai uşor de plecat spre rugăciune atunci când mâncăm puţin şi alimente cât mai uşoare. Aceasta să fie raţiunea pentru care renunţăm la unele alimente, iar nu pentru că ar fi ceva în neregulă cu ele. Nu avem nevoie de nici un fel de pseudo-argument pentru a posti şi a ne înfrâna. Singur, dorul după Dumnezeu este de ajuns. De El s-avem poftă!

 ***

Pentru mulţi (şi, în general, pentru cei care nu postesc) perioada aceasta de înfrânare e asociată cu întristarea şi crisparea, cu o izolare de toate bucuriile. Mulţi se uită suspect la tine dacă îndrăzneşti să zâmbeşti atunci când posteşti. Poate că aşa va fi fost cu postul precreştin: unii evrei îşi smoleau feţele, îşi puneau cenuşă în cap, se afişau pe la colţurile uliţelor în atitudini care sugerau cât de rugători şi postitori sunt. A venit însă Hristos şi a adus şi "scandalul" acesta al postului luminos: "Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie" (Matei 6, 16-18).

***

A posti înseamnă să renunţi la tot pentru Dumnezeu, ca să poţi primi de la Dumnezeu totul.