Caută 
1 MIN
Care este cauza principală a creşterii preţurilor? Teoria monetară prezintă inflaţia ca un fenomen monetar cauzat de o creştere mai rapidă a cantităţii de bani din economie în comparaţie cu creşterea economică, iar principalele măsuri pe care le poate adopta băncile centrale în vederea reducerii inflaţiei sunt majorarea ratelor de dobândă şi reducerea lichidităţii de pe piaţa monetară.
În noua sa carte, The Fiscal Theory of the Price Level, profesorul John Cochrane de la Stanford University dezvoltă o altă explicaţie pentru creşterea preţurilor – preţurile se ajustează astfel încât valoarea reală a datoriei guvernamentale să fie egală cu valoarea actuală a excedentelor primare reale (impozite minus cheltuieli). El pleacă de la o premisă simplă conform căreia banii au o valoare deoarece populaţia are nevoie de ei ca să plătească taxele, iar dacă, în medie, cetăţenii au mai mulţi bani decât au nevoie pentru plata taxelor atunci îi vor folosi pentru a cumpăra bunuri şi servicii, fapt care va determina o creştere a preţurilor.
Având în vedere că taxele şi impozitele sunt, de regulă, procent din venituri şi preţuri, atunci când preţurile şi salariile cresc, suma pe care trebuie să o plătim sub forma taxelor şi impozitelor creşte. Un nivel mai ridicat al preţurilor determină o reducere a cantităţii de bani disponibilă prin plata taxelor şi a impozitelor sau altfel spus puterea de cumpărare a banilor scade (cantitatea de bunuri şi servicii pe care o putem cumpăra cu un leu) deoarece preţurile cresc, dar valoarea reală a taxelor şi a impozitelor nu se modifică semnificativ. Astfel, preţurile vor creşte până când valoarea reală a banilor va ajunge la nivelul real al plăţilor sub formă de taxe şi impozite.
Conform teoriei dezvoltate de profesorul Cochrane, inflaţia apare atunci când populaţia nu se aşteaptă ca guvernul să-şi ramburseze integral datoriile.Politica monetară rămâne importantă în vederea asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor deoarecebanca centrală poate stabili o ţintă a ratei dobânzii, rată care influenţează inflaţia aşteptată. Dar informaţiile privind valoarea actuală a excedentelor determină inflaţia neaşteptată.
Dacă înainte de criza financiară globală din 2008 exista un consens cu privire la faptul că politica monetară este cea care trebuie utilizată în vederea ajustării ciclurilor financiare, iar politica fiscală era utilizată doar pentru a sprijini măsurile de politica monetară, după această criză este necesar ca politica fiscală să „joace” un rol mult mai activ în ajustarea ciclurilor economice. Acest rol a devenit şi mai important în contextul pandemiei atunci când majoritatea ţărilor au realizat cheltuieli semnificative pentru a diminua efectele pandemiei şi au înregistrat deficite majore.
Conform profesorului Kenneth Rogoff de la Harvard University, fost Economist şef al Fondului Monetar Internaţional, este necesară o reajustare a politicii monetare şi a celei fiscale astfel încât să se reducă inflaţia şi să se evite recesiunea economică. Acest lucru nu este uşor de realizat deoarece dacă în cazul politicii monetare implementată de banca centrală, aceasta are un anumit grad de independenţă, politica fiscală este implementată de guvern şi deciziile privind taxele şi cheltuielile publice sunt eminamente politice.
Politica monetară rămâne importantă în vederea asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor deoarece banca centrală poate stabili o ţintă a ratei dobânzii, rată care influenţează inflaţia aşteptată. Dar politica fiscală determină inflaţia neaşteptată. În contextul actual a devenit din ce în ce mai clar că utilizarea stimulilor fiscali pentru a diminua efectele oricărui şoc nu este sustenabilă, astfel este necesară o ajustare a politicii fiscale astfel încât aceasta să faciliteze stabilitatea macroeconomică.
Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Publicitate și alte recomandări video
