Doi șoferi care nici nu vedeau de beți ce erau, prinși cu ajutorul ieșenilor șocați

joi, 18 iulie 2019, 02:02
3 MIN
 Doi șoferi care nici nu vedeau de beți ce erau, prinși cu ajutorul ieșenilor șocați

În numai 24 de ore, Poliţia a prins doi şoferi ce erau adevărate “bombe pe roţi” în traficul din oraş. Unul a fost urmărit de doi ieşeni după ce mergea pe contrasens pe Sfântul Lazăr, altul era beat mort şi voia să pună benzină de la o staţie abandonată. Un şofer avea permisul suspendat, un altul anulat şi prins anterior de două ori circulând fără el. Inconştienţa pare maximă: chiar şi motocicleta Poliţiei a fost lovită de o utilitară care avea ITP expirat.

Fenomenul alcoolului la volan pare să fi luat o amploare de necrezut în Iaşi. Într-o singură zi, doi ieşeni au fost depistaţi la volan sub influenţa alcoolului. Mai grav, unul dintre ei avea permisul anulat, iar celălalt îl avea suspendat. Poliţiştii au anunţat razii mari zilele următoarele, cu toate radarele din dotare.

Două cazuri incredibile

În primul caz este de remarcat atitudinea civică şi curajul şoferilor din trafic. Luni spre marţi noaptea, în jurul orei 24, doi tineri care se aflau într-un autoturism pe strada Sfântul Lazăr au fost pe punctul de a fi loviţi de un alt autoturism, marca Toyota, care circula pe contrasens. Şoferul a redresat la timp, iar cei doi au scăpat, însă au întors maşina şi au pornit după celălalt şofer din trafic. Acesta a parcurs o distanţă scurtă de drum, şi a intrat într-un garaj. Cei doi tineri au sunat la 112, iar în zonă a fost trimis un echipaj de poliţie, care l-a încătuşat cu greu pe şoferul de la volan.

Acesta se numeşte Emilian Grădinaru Popa şi a fost scos cu greutate din autoturismul pe care îl conducea, fiind beat criţă. Poliţiştii Secţiei 3 Iaşi l-au dus la sediu, unde i-au luat declaraţii, apoi l-au transportat la spital pentru a-i lua probe biologice de sânge, însă Grădinaru Popa a refuzat. După ce l-au căutat în baza de date, poliţiştii au aflat că Grădinaru Popa circula cu permisul suspendat, acesta urmând să fie anulat în instanţă după infracţiuni anterioare.

“Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de refuz de prelevare a probelor biologice de sânge şi conducere fără permis”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Al doilea şofer care s-a urcat băut la volan a fost prins miercuri dimineaţă, în jurul orei 3. Poliţiştii locali au observat doi bărbaţi lângă un autoturism Nissan care încercau să pună carburant de la un Peco dezafectat. Pentru că ambii bărbaţi abia se ţineau pe picioare, poliţiştii locali au chemat Poliţia Rutieră, care a stabilit că cel care conducea autoturismul este un bărbat de 43 de ani, Radu Ionel Ştefaniu, care avea permisul anulat pentru infracţiuni la legislaţia rutieră. Alcooltestul a arătat o valoare de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru dosarul penal deschis pe numele lui.

“Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunile de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis”, au adăugat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Şoferul băut avea permisul de conducere anulat după mai multe infracţiuni, dintre care prima a fost în anul 2013, atunci când i-a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi conducere cu permisul suspendat. Ulterior i-a fost anulat permisul, însă în anul 2017, dar acesta a fost prins de două ori la volanul unui autoturism, cu toate că avea permisul anulat, iar ieri-dimineaţă a fost a treia oară.

Se anunţă razii ample

Reprezentanţii Poliţiei Iaşi au anunţat controale mari zilele care urmează, pe străzile din Iaşi.

“Vom folosi toate radarele din dotare, inclusiv toate aparatele alcooltest şi antidrog, pe toate drumurile. Acţiunea se desfăşoară la nivel naţional”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

La acţiune vor participa şi voluntarii Asociaţiei pentru Protecţia Rutieră “WorldStreet”, care vor înmâna şoferilor traşi pe dreapta odorizante auto cu mesaje de sensibilizare şi flyere antialcool.

VEDEȚI ȘI:

(VIDEO-EXCLUSIV) Urmărire şocantă pe străzile Iaşului: Şofer rupt de beat, potolit cu greu de poliţişti

Comentarii