Donald Trump, alegătorii MAGA, mass media și elitele americane

Deși și la noi se vorbește despre importanța specială a alegerilor americane, între altele în privința impactului asupra războiului din Ucraina, lectura a ceea ce se întâmplă pe acest front electoral este mai degrabă una superficială. Ceva de genul Donald Trump este rău și victoria sa ar amenința democrația. Unul dintre motive fiind acela că în general se bazează pe informații și comentarii provenind din ceea ce numim mass media tradiționale, de la The New York Times, Washington Post, Politico, la CNN, The Guardian, Der Spiegel, Le Monde sau Associated Press. Toate sunt vehicule explicit anti-Trump și anti-republicane nu doar în materie de opinii, ci și prin gestiunea partizană a relatărilor factuale. Le ignoră sau le trimit în derizoriu pe cele neconvenabile, cum ar fi cea despre laptopul lui Hunter Biden, care s-a dovedit perfect valabilă, în timp ce le amplifică enorm pe cele convenabile, precum chestiunea legăturii dintre echipa de campanie a lui Trump și Rusia, care s-a dovedit nefondată.

Majoritatea mass media tradiționale americane sunt de multă vreme ca orientare de stânga, dar poziția lor s-a radicalizat semnificativ după victoria lui Trump din 2016. Asta a făcut ca în America acestea să piardă masiv în audiență, să se decredibilizeze și să fie complet ignorate de către largi segmente ale populației. Însă aceste canale mediatice sunt cele prin care sunt filtrate și ajung în exterior, inclusiv la noi, informațiile privitoare la politica și alegerile americane. Lipsesc aproape complet trimiteri chiar și la mass media moderat conservatoare, probabil cu excepția Wall Street Journal sau Telegraph. De exemplu, surse ca Fox News, National Review sau The Spectator sunt practic complet ignorate. „Nici o antipatie față de Biden nu poate ascunde faptul că acest om a fost deja președinte și că a fost unul înfricoșător și periculos, alarmant chiar și pentru mulți oameni care se convinseseră dinainte că este de partea lor”, scria cu ceva vreme în urmă Hugo Rifkind în cotidianul londonez The Times, pentru a justifica de ce nu ar trebui ca mass media să fie imparțiale atunci când relatează despre Donald Trump, campania sa electorală și procesele sale.

Este partea din realitatea politică americană de astăzi care este foarte departe de imaginea din România, proiectată de canalele media amintite anterior. Pe aceste canale a ajuns, de pildă, și în dezbaterile de la noi o declarație a lui Donald Trump în care acesta spunea că dacă nu va fi ales „va urma o baie de sânge”. Ce lipsea era un detaliu crucial: fostul președinte se referea la faptul că politicile climatice agresive și nerealiste ale administrației Biden vor avea un efect devastator asupra industriei auto din Statele Unite.

După ce Trump a părăsit Biroul Oval, multe instituții media au decis să refuze să-i ofere o platformă pentru declarațiile sale. De pildă au refuzat să difuzeze discursurile fostului președinte după victoriile pe bandă rulantă din suita de alegeri primare. E însă foarte probabil să fie vorba de o strategie contraproductivă în contextul în care în centrul campaniei lui Donald Trum se află mesajul că el este singur împotriva forțelor combinate ale elitei americane.

O amplă analiză în patru părți, apărută în ianuarie 2023 în Columbia Journalism Review, examinează în detaliu ceea ce revista numește „unul dintre cele importante momente din istoria presei americane”. În preambulul acesteia se face trimitere la celebra, dar falsa „Russiagate” pe care s-a pedalat mediatic enorm, redacția subliniind că „nicio narațiune nu a făcut mai mult pentru a modela relațiile lui Trump cu presa decât Russiagate”. „Povestea, care a inclus dosarul Steele și raportul Mueller printre alte momente totemice, a dus la premii Pulitzer, precum și la retrageri jenante și cariere afectate. Pe Trump, urmărirea de către presă a narațiunii despre Rusia l-a convins că orice fel de relație normală cu presa era imposibilă.”

La aproape un an distanță James Bennet, obligat să-și dea demisia din poziția de editor al paginilor de opinie de la The New York Times, a publicat la rândul său un amplu eseu în The Economist, cu titlul sugestiv „Când New York Times și-a pierdut calea”. Bennet vorbește despre un fenomen care de altfel e unul caracteristic nu doar pentru celebrul cotidian american, ci și pentru o mare parte a mass media din Statele Unite, „care au trecut de la părtinirea liberală din trecut la o părtinire iliberală, de la o înclinație de a favoriza o parte a dezbaterii naționale la impulsul de a o bloca cu totul dezbaterea”.

Retorica stângii americane, din spațiul politic, din zona academică, din spațiul cultural sau mass media, nu scapă nici un prilej să vorbească despre pericolele la adresa democrației reprezentate de Donald Trump și alegătorii MAGA, în timp ce ignoră problemele majore cu care se confruntă Joe Biden, de la jenantele tulburări cognitive la afacerile dubioase ale fiului său cu parteneri chinezi. În afară de asta lipsește adesea o explicație privind motivele pentru care zeci de milioane de americani îl aleg pe Donald Trump, teme precum inflația masivă provocată în bună parte de trilioanele de dolari injectate iresponsabil în economie în timpul pandemiei și imigrația ilegală prin granița din sud, cu Mexicul care în timpul mandatului lui Biden a ajuns la peste 8 milioane de persoane. Mulți spun de altfel că la alegerile din noiembrie nu vom avea în realitate o confruntare Trump-Biden, ci mai degrabă un referendum pro și anti Trump.

Chiar și o publicație ca The New York Times care este fundamental ostilă lui Trump recunoaște că legătura acestuia cu susținătorii săi este „cea mai durabilă forță din politica americană”. În timp ce fostul președinte al Camerei Reprezentanților, Newt Gingrich, face o observație interesantă, aceea că fostul președinte „nu este un candidat, ci liderul unei mișcări naționale. (…) Nimeni nu a ajuns să înțeleagă cum este să te confrunți cu campionul unei mișcări. De aceea, chiar și atunci când toate aceste probleme juridice se adună, acest lucru nu face decât să înfurie mișcarea lui și să le sporească incredibil de mult furia”.

Problema mass media tradiționale, din Statele Unite, dar și din Europa, este că demonizarea lui Trump nu mai funcționează decât eventual la mobilizarea nucleului dur care i se opune fostului președinte. În ultimii ani politicile din pandemie, imigrația scăpată de sub control, politicile „extravagante” privitoare la tranziția energetică au erodat semnificativ credibilitatea mass media. Care în America a ajuns la doar 32%. Patru din zece americani nu au nici cea mai mică încredere în mass media. În anii 1970, aceasta era în jur de 70%. Ulterior s-a diminuat treptat, însă începând cu 2005 a scăzut sub 50%. Una dintre cauze, reliefată și în grupajul CJR, fiind tocmai demonizarea lui Trump. În al doilea rîând, aserțiunile mirabolante, precum aceea din The Economist, că alegerea lui Trump ar fi cea mai mare amenințare din lume, sfidează bunul-simț.

Această combinație de blocaj mediatic și demonizare nu face decât să-i crească susținerea, la fel ca suita de procese artificiale intentate în justiție, pe care nu doar sprijinitorii săi entuziaști, ci și mulți independenți le consideră o dovadă a unei grave politizări a justiției, utilizată ca armă împotriva candidatului opoziției în statele dominate de democrați menită fie să obțină condamnări penale, fie să-i dea devastatoare lovituri financiare. Iar faptul că Partidul Democrat se bucură de un sprijin consistent în mass media tradiționale nu mai este neapărat de folos. Și datorită prăbușirii credibilității acestora, dar și datorită faptului că au apărut în contrapondere canale media online moderat liberale sau conservatoare care în multe cazuri le bat serios în materie de audiență pe cele tradiționale. De pildă, podcastul lui Joe Rogan, cu 14 milioane de urmăritori, are o audiență de câteva ori mai mare ca audiența CNN.

În mod ironic, una dintre analizele corecte și realiste nu doar a cursei electorale, ci și a atmosferei generale din societatea americană, dincolo de diatribele simpliste cu care este gratulat Trump, a venit chiar din The New York Times, de la Bret Stephens. Ce-i drept, autorul a trebuit să se scuze, în repetate rânduri enunțând încă din titlu: „Argumente pro-Trump… de la cineva care vrea ca el să piardă”. Altfel, probabil că ar fi avut parte cu ceva asemănător cu ce a pățit James Bennet.

Oarecum surprinzător au apărut în ultima vreme și alte voci influente cu simpatii liberale care au ieșit din discursul tipic agresiv anti-Trump. „A avut oarecum dreptate în privința NATO, în privința imigrației, în timpul mandatului său a crescut economia destul de bine, reforma fiscală a funcționat, a avut dreptate parțial și înrelația cu China”, a declarat Jamie Dimon, CEO JPMorgan Chase, una dintre cele mai mari din lume, care este înregistrat în Partidul Democrat, într-un interviu acordat televiziunii CNBC la Forumul Economic Mondial de la Davos. „Nu-mi place maniera în care prezintă Trump anumite lucruri, dar nu s-a înșelat în privința acestor probleme critice. De aceea îl votează oamenii. Așa că ar trebui să fi mai respectuoși față de concetățenii noștri… Cred că această discuție negativă despre MAGA va dăuna campaniei lui Biden.”

„Oamenii ar trebui să fie un pic mai respectuoși față de concetățenii noștri”, a adăugat Dimon. El i-a criticat pe democrații care îi numesc pe susținătorii lui Trump „deplorabili”, îmbrățișându-și „bibliile, puștile și berea”.

Și The Guardian vede în alegătorii lui Trumpun un fel de „deplorabili” chiar dacă folosește altfel de termeni și o analiză psihologică aparent savantă atribuind alegătorilor pro și anti Trump, descriși drept „extrinseci”, respectiv „intrinseci”, seturi de valori distincte. Persoanele cu un set puternic de valori intrinseci sunt înclinate spre empatie, intimitate și acceptare de sine, ni se spune. Ei tind să fie deschiși la provocări și schimbări, interesați de drepturile universale și de egalitate și protectori față de alți oameni și față de lumea vie. Cu asemenea calități pozitive ele nu pot, evident, decât să voteze împotriva lui Trump. Persoanele aflate la capătul extrinsec al spectrului, alegătorii acestuia, explică cotidianul britanic, sunt mai mult atrase de prestigiu, statut, imagine, faimă, putere și bogăție. Sunt mai predispuși să exploateze alte persoane, să se comporte nepoliticos și agresiv și să respingă impactul social și de mediu.

Numai că realitatea socială din Statele Unite este departe de această imagine simplistă. Falia majoră este cu totul alta. După cum reiese dintr-o serie de analize ale unui reputate companii de cercetare sociologică din Statele Unite, Rasmussen. Este prăpastia dintre o elită bogată și influentă (mai mult de jumătate din pozițiile influente din spațiul public și privat din Statele Unite sunt ocupate de persoane care au provin din 12 universități de vârf) și restul societății. O elită ale cărei valori sunt într-o disonanță majoră cu ale acesteia. De pildă, în timp ce în majoritate elitele nu văd o problemă în imigrația ilegală, 80% dintre americani cred contrariul, unul dintre motivele principale a sprijinului pentru Trump.

Alte exemple semnificative: 50% dintre membrii acestei elite cred că Statele Unite oferă „prea multă libertate individuală” – în comparație cu aproape 60% dintre alegători care cred că există prea mult „control guvernamental”, 77% dintre elite susțin „raționalizarea strictă a gazului, cărnii și electricității” pentru a combate schimbările climatice, față de 28% dintre toți ceilalți. Mai mult de două treimi dintre absolvenții din universitățile din Ivy League sunt în favoarea interzicerii unor lucruri precum mașinile și sobele pe gaz și călătoriile aeriene neesențiale în numele „salvării planetei”. Mai ales șocant e faptul că la întrebarea dacă ar fi accepta ca în cazul unor alegeri strânse să se recurgă la fraude în favoarea candidaților pe care îi sprijină în timp ce la nivelul întregii populații doar 7% agreează ideea, procentul sare la 35% în general în cazul elitelor și chiar la 69% (!) în cazul segmentului implicat direct în politică, adică a celui care vorbește neîncetat despre „amenințarea la adresa democrației” reprezentată de Donald Trump sau de alți politicieni republicani. În acest cifre găsim explicațiile sprijinului electoral pentru Donald Trump, inclusiv din partea multora care nu îl agreează neapărat și sunt conștienți de problemele sale de caracter.