Drepturi salariale obținute chiar dacă nu au fost prinse în contract. Cazul Veolia

miercuri, 18 mai 2022, 01:57
3 MIN
 Drepturi salariale obținute chiar dacă nu au fost prinse în contract. Cazul Veolia

Aceştia sunt foşti angajaţi, care au dat societatea de termoficare în judecată pentru unele drepturi salariale neplătite. Au câştigat în primă instanţă.

Plecată din Iaşi, Veolia este încă urmărită de datorii. Zece angajaţi ai societăţii au câştigat în faţa Tribunalului procesul în care ceruseră plata unor drepturi salariale suplimentare. Primiseră atribuţii suplimentare pe care şi le-au îndeplinit ani de zile, dar fără a primi măcar un leu în plus. Anul de luptă în faţa Tribunalului a reprezentat însă doar prima repriză a meciului. Curtea de Apel va da verdictul.

Trei ani neplătiţi

În 2015, la CET II a fost construită o staţie de desulfurare, care a intrat în funcţiune în sezonul următor. Deşi ar fi trebuit angajaţi alţi lucrători care să opereze noua instalaţie, Veolia a preferat ca volumul de muncă suplimentar să fie distribuit către salariaţii deja existenţi, fără ca aceştia să primească ceva în plus la salariu. Abia în 2019 s-a stabilit ca angajaţii secţiei să beneficieze de o primă lunară de 500 de lei. Cei 10 angajaţi au solicitat să primească şi banii din urmă, din octombrie 2016 până în 2019, respectiv câte 9.000 de lei, dar au fost refuzaţi. Pasul următor a fost instanţa de judecată.

În apărare, reprezentanţii Veolia au invocat în primul rând prescrierea dreptului de acţiune. Codul Muncii prevede un termen de 30 de zile în cazul modificării contractului individual de muncă şi de 3 ani pentru drepturile salariale neacordate. În al doilea rând, ei au precizat că cererea nu ar fi întemeiată. Fieşele de post ale celor 10 prevedeau ca obligaţie a angajaţilor „operarea instalaţiilor de cazane”. În interpretarea Veolia, instalaţia de desulfurare reprezenta o simplă anexă a cazanului nr. 2 din cadrul CET II. Prin urmare, angajaţii nu făceau altceva decât să-şi îndeplinească fişa postului şi nu prestau o activitate suplimentară.

„Faptul ca Veolia Energie Iaşi S.A. a emis o decizie de acordare a anumitor beneficii salariale reclamanţilor, nu le oferă dreptul reclamanţilor de a solicita plata acestor beneficii retroactiv, din momentul construirii instalaţiei, deoarece nu există o bază legală sau contractuală care să atribuie aceste beneficii. Angajatorii pot decide cu privire la modalitatea în care le acorda prime salariaţilor lor”, au arătat aceştia.

Apel şi al muncitorilor, şi al Veolia

Nu de aceeaşi părere au fost însă şi magistraţii Tribunalului. Aceştia au constatat că, într-adevăr, dreptul de a primi un plus la salariu se prescrisese parţial, respectiv pentru perioada octombrie 2016 – septembrie 2017. La data depunerii cererii însă, nu trecuseră încă 3 ani, calculaţi începând cu octombrie 2017. De asemenea, fişele de post nu menţionau ca atribuţii ale muncitorilor operarea instalaţiei de desulfurare. Era vorba deci de o muncă suplimentară, care trebuia plătită. Acţiunea depusă de muncitori a fost acceptată de judecători, care au obligat Veolia la plata a câte 500 lei brut lunar pentru perioada octombrie 2017 – iunie 2019, proporţional cu zilele lucrate efectiv pentru operarea instalaţiei. Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Veolia, cât şi de muncitori.

Comentarii