După 8 ani prin instanţe, o ieşeancă nu a primit încă banii pentru maşina distrusă de un copac

În august 2015, Denisia I. încheiase un contract de comodat cu fratele său, prin care i-a transmis folosinţa unui Chevrolet Aveo. Aproape doi ani mai târziu, în aprilie 2017, acesta a parcat maşina în spatele blocului în care locuia, pe domeniul public. A doua zi dimineaţa, a avut surpriza de a vedea că peste Chevrolet şi alte două maşini aflate în aceeaşi parcare se prăbuşise un copac, smuls din rădăcini. În jurul lui se afla deja o echipă a SC Servicii Publice SA. Chevrolet-ul a fost grav avariat, fiind afectată cupola, aripa stânga faţă, aripa dreaptă spate, portierele de pe stânga, portbagajul, parbrizul şi luneta. Reparaţiile au costat 15.005 lei. Fratele Denisiei I. s-a adresat instanţei, care a constatat vinovăţia Primăriei, care este proprietara spaţiilor verzi din municipiu. Vinovăţia însă nu s-a tradus şi în bani. Fratele Denisiei I. nu era proprietarul maşinii. Ca urmare, în mai 2020, femeia s-a adresat la rându-i instanţei, cerând banii pentru repararea maşinii.

Conform legii, pretenţiile financiare trebuie făcute în termen de trei ani. Cum Denisia I. făcuse plângerea în mai 2020, la trei ani şi o lună după accident, reprezentanţii municipalităţii au invocat împlinirea termenului general de prescripţie. De asemenea, ei au afirmat că în noaptea accidentului fuseseră emise informări privind intensificări ale vântului şi precipitaţii puternice, fiind deci vorba de un caz de forţă majoră. În plus, zona respectivă nu era amenajată ca parcare, ci ca spaţiu verde. Maşina nu ar fi trebuit parcată acolo, deci Primăria era exonerată de răspundere.

Excepţia prescripţiei termenului de acţiune a fost respinsă de judecători. În martie 2020, a fost declarată starea de urgenţă pe teritoriul României, iar activitatea instanţelor a fost suspendată timp de două luni. Denisia I. nu putea fi învinuită că nu depusese acţiunea la termen, câtă vreme nu avea cum să o facă. Faptul că în noaptea accidentului fusese furtună, nu era relevant. Primăria ar fi trebuit să ia măsuri pentru ca arborele să nu se prăbuşească. Dacă era bătrân şi scorburos, ar fi trebuit deja tăiat. De altfel, prezenţa angajaţilor SC Servicii Publice SA, societate subordonată Primăriei, demonstra că aceasta îşi asuma responsabilitatea. Magistraţii Judecătoriei au avut însă dubii cu privire la suma de plată. Cei 15.005 lei reprezentau doar un deviz de reparaţii pentru o maşină distrusă, nu o cheltuială efectivă. Ca urmare, judecătorii s-au raportat la valoarea de piaţă a unui automobil similar, de 2.500 euro. Din echivalentul în lei a sumei, ei au scăzut 1.000 lei recuperaţi de Denisia I. din vânzarea maşinii în programul „Rabla” şi au obligat Primăria la plata a 11.105 lei, la care se adăugau 200 lei, cheltuielile de expertizare a daunelor.

Ambele părţi au declarat apel. Primăria a afirmat că suma stabilită era prea mare, Denisia I., dimpotrivă, că era prea mică. Înainte de accident, maşina era în stare bună şi ar fi putut scoate mai mult de 2.500 de euro pe ea. De cealaltă parte, reprezentanţii Primăriei au pus sub semnul întrebării valoarea stabilită de judecători, pe site-urile de specialitate fiind indicate preţuri mult mai mici. Ei au arătat şi că de îngrijirea spaţiilor verzi răspunde SC Servicii Publice SA. Dacă societatea nu-şi făcuse treaba, iar copacul fusese smuls din rădăcini, ea ar fi trebuit să plătească.

Argumentele ambelor părţi au fost respinse de magistraţii Tribunalului. Chiar dacă Primăria nu se ocupă direct de îngrijirea spaţiilor verzi, ea rămâne proprietara lor. Ţinea de obligaţia municipalităţii să supravegheze măsura în care SC Servicii Publice îşi respecta contractul. Primăria nu venise cu dovezi că preţul unui Chevrolet Aveo din 2007 ar fi fost mai mic. Ofertele depuse la dosar de către Denisia I. se refereau la maşini cu alţi ani de fabricaţie şi alte caracteristici. Magistraţii au constatat totuşi că Judecătoria obligase incorect Primăria la plata celor 200 lei reprezentând expertiza. Banii nu fuseseră plătiţi de Denisia I., ci de fratele ei. Dacă îi voia, acesta trebuia să se adreseze instanţei, nu sora sa. Primăria a rămas obligată la plata celor 11.105 lei. Municipalitatea a declarat recurs împotriva sentinţei, dosarul intrând miercuri pe rolul Curţii de Apel.