După doi ani, s-a reluat pelerinajul ortodox de Florii. Au fost 50 de preoți

marți, 19 aprilie 2022, 01:57
2 MIN
 După doi ani, s-a reluat pelerinajul ortodox de Florii. Au fost 50 de preoți

După ce, timp de doi ani de zile, pelerinajul din ajunul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, a Floriilor, a fost sistat în contextul numărului crescut de cazuri şi al răspândirii virusului SARS-CoV-2, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a decis reluarea, în acest an, a manifestării. De aceea, în ajunul Floriilor, 2.000 de credincioşi ortodocşi din Iaşi, însoţiţi de 50 de preoţi din bisericile Arhiepiscopiei Iaşilor, au participat la acest pelerinaj.

Procesiunea a început la Biserica Bărboi din Iaşi a trecut prin dreptul Bisericii „Sfântul Sava”, a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” şi s-a terminat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. De altfel, duminică, la slujba săvârşită la catedrală, Înaltpreasfinţitul Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a vorbit despre importanţa pelerinajului în general, cât şi a sărbătorii Intrări Domnului în Ierusalim.

„Prin Botez, prin Sfintele Taine şi prin viaţă curată sufletul omului este destinat să devină Ierusalim ceresc în care Domnul Dumnezeu să intre. Şi cum se împlineşte acest lucru? Pe două căi: pe calea Euharistiei şi pe calea Filocaliei. Pe Calea Euharistiei, Dumnezeu, prin trupul şi sângele Său, intră în Ierusalimul din noi, se împlineşte prin aceasta un schimb de vieţi, între noi şi Dumnezeu. Viaţa Domnului Dumnezeu devine viaţa noastră şi viaţa noastră devine viaţa lui Dumnezeu”, a spus IPS Teofan.

La finalul predicii, mitropolitul le-a transmis ieşenilor să aibă şi o săptămână binecuvântată, urmând Săptămâna Mare care continuă Postul Paştelui până în noaptea Învierii Domnului. Lumina aceste Învieri, a continuat IPS Teofan, „să intre în casele şi sufletele tuturor”.

FOTO: Silviu Cluci (doxologia.ro)

Comentarii