Erori de distribuţie

Am vrut, iniţial, să intitulez acest articol Erori de casting. Cum însă am protestat, în repetate rânduri, faţă de invazia anglicismelor (pe filieră americană) în limba română, mi-am zis că nu e potrivit ca tocmai eu să dau un exemplu prost. Şi totuşi, casting nu ar fi fost deplasat pentru că e vorba în cele ce urmează de un proiect de anvergură internaţională, ce zic, de anvergură transatlantică. Mă refer, mulţi dintre dumneavoastră aţi ghicit, la dorinţa lui Klaus Iohannis de a deveni secretar general al NATO.

Acum lucrurile s-au lămurit, deşi ele erau uşor de anticipat, singura necunoscută fiind postul pe care îl ţinteşte actualul preşedinte. Primul lucru care mi se pare grav în toată această poveste e că dorinţa lui Iohannis a dus la modificarea calendarului electoral, la anticiparea prezidenţialelor, la „comasare”, tot atâtea artificii (în dezacord cu Constituţia) care să-l facă pe postulant disponibil pentru o ipotetică preluare a postului visat. Altfel spus, o ţară întreagă se pliază visurilor de mărire ale unui singur om, cu complicitatea coaliţiei de la guvernare. Cei zece ani petrecuţi la Cotroceni i-au deschis lui Iohannis, după câte se pare, apetitul pentru putere şi pentru funcţii înalte. Ca şef la NATO se va putea plimba cu avionul, va călători în multe ţări, va discuta de la egal la egal cu liderii statelor din organizaţie, va fi în centrul atenţiei de fiecare dată când se produce un eveniment deosebit – pe scurt, o perspectivă îmbietoare care nu avea cum să nu-l tenteze.

Îmi e neclar după ce criterii cei de la NATO îşi aleg liderii „civili”, dacă pot spune aşa. Un motiv de mirare a fost pentru mine numirea lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct. Fiu al unui general care l-a slujit pe Nicolae Ceauşescu, Geoană „a întors armele” şi a trecut, cu deplin succes, în tabăra cealaltă. Înclin să cred că fişa postului nu e din cale-afară de încărcată şi de solicitantă, deoarece el şi-a găsit timp, în ultimul an, să facă numeroase deplasări în oraşele patriei, ceea ce unii au considerat (nu fără temei) că e campanie electorală. La NATO, Geoană a învăţat şi un vocabular specific. Acum vreo trei-patru săptămâni l-am văzut, pe un post TV, spunând că în Camera Reprezentanţilor din SUA se poartă (apropo de Ucraina) „discuţii robuste”. Ba chiar a repetat atunci formula, dovadă că o consideră expresivă. Discuţii „robuste”? O fi limba română o limbă receptivă şi în permanentă evoluţie, dar nici chiar aşa…

Cred că văzând că Mircea Geoană dispune de mult timp liber, dl Iohannis şi-a spus că NATO e un loc potrivit pentru domnia sa, asta pe lângă celelalte avantaje de care am amintit mai înainte. Apoi, încă o notă pozitivă, dl Iohannis ştie să păstreze un secret – am văzut acest lucru atunci când presa a vrut să afle costul călătoriilor sale în străinătate. Stăpâneşte foarte bine limbajul de lemn, ceea ce poate fi un avantaj redutabil. Şi sper că, dacă obţine postul, o va lua cu el pe doamna care se ocupă cu protocolul în Administraţia prezidenţială, cea care îl aşteaptă pe preşedinte să iasă din maşină, să se posteze drept în faţa ei, să-şi încheie nasturii de la haină după care doamna, terminând rapid inspecţia de ansamblu, se dă la o parte, iar preşedintele îşi poate începe prestaţia.

Are şanse Klaus Iohannis să obţină acel post? E posibil. Şi-a făcut relaţii printre mai marii Europei, s-ar putea să-i înduplece şi pe americani. Oricum, cred că – dacă reuşeşte – avem a face cu o eroare de distribuţie. Sper totuşi că în NATO deciziile le iau generalii (americani, britanici, francezi etc.) şi nu civilii ahtiaţi după funcţii.