Eşecuri noi la Europenele atletice

vineri, 10 august 2018, 01:43
3 MIN
 Eşecuri noi la Europenele atletice

La Berlin, Alin Firfirică s-a clasat pe locul VII la disc. Toate săritoarele noastre au ratat calificarea în finala la lungime

 

 

Sportivul Alin Firfirică s-a clasat, miercuri, pe locul şapte în proba de aruncarea discului, la Campionatele Europene de atletism de la Berlin  Alin Firfirică a s-a clasat al şaptelea datorită unei aruncări de 63,73 metri, reuşită la ultima încercare, înaintea căreia ocupa locul VIII. Medalia de aur i-a revenit lituanianului Gudzius Andrius (68,46 m), campion mondial anul trecut la Londra, tot la ultima încercare depăşindu-l pe favoritul principal, suedezul Daniel Stahl, care a lansat 68,23 m, iar medalia de bronz a fost obţinută de discobolul austriac Lukas Weisshaidinger, cu 65,14 m. În finala probei feminine de 10.000 m, am fost reprezentaţi de două alergătoare. Ancuţa Bobocel, reprofilată de pe 3000 m obstacole, care deţinea a doua performanţă continentală a sezonului, şi Roxana Bârcă. Sportivele noastre au decepţional, Ancuţa Bobocel a condus pe prima porţiune a cursei, însă a abandonat după şase kilometri şi jumătate. Roxana Bârcă a ocupat locul XII cu timpul de 33:17.61. Pe primul loc a terminat Lonah Chemtai Salpeter, o alergătoare originară din Kenya care a reprezentat Israel, cu timpul de 31:43.29. Ea a fost urmată de olandeza Susan Krummins (31:52:55) şi suedeza de origine etiopiană, Meraf Bahta, campioană continentală în 2014, în 32:19,34. O altă kenyancă la origine, Yasemin Can (dubla campioană la 5000 şi 10.000 m acum doi ani, pentru Turcia) s-a clasat a cincea.

Titlul continentat la lungime a fost adjudecat de un săritor din Grecia, apărut în acest an pe firmament, Miltiadis Tentoglou (8,25 m), medaliaţii cu argint şi bronz, germanul Fabian Heinle şi ucraineanul Serhi Nikiforov fiind înregistraţi cu aceeaşi săritură maximă, 8.13 m. Polonia se dovedeşte a fi forţa numărul 1 pe continent la aruncări. După succesele obţinute de ciocănarul Wojciech Nowicki şi aruncătorul greutate Michal Haratyk, Paulina Guba şi-a adjudecat în mod surprinzător titlul la greutate  cu 19,33 m, urmată de campioana en-titre, Christina Schwanitz (Germania – 19,19 m şi Alena Dubiţkaia (Belarus) – 18,81 m. Seara de miercuri s-a încheiat în sărbătoare pentru germani, Arthur Abele câştigând proba celor zece probe, decatlonul, cu 8431 puncte. El a fost urmat de rusul Ilia Şkureniev (concurând din motive binecunoscute sub steagul IAAF) şi Vitali Juk din Belarus.

Ieri, în sesiunea de dimineaţă toate cele trei săritoare române de lugime au fost eliminate. Angela Moroşanu a întins ruleta la 6,55 m, cel mai bun rezultat personal al sezonului, dar performanţa nu a ajutat-o să pătrundă în ultimul act. Alina Rotaru a realizat din ultima încercare exact acelaşi rezultat, insuficient pentru calificare, în condiţiile în care ultimul rezultat calificativ a fost 6,62 m. În fine, fosta campioană mondială de junioare Florentina Marincu-Iuşco a reuşit doar 6, 19 m. A mai fost eliminat şi alergătorul de 800 m, Cosmin Trofin, cu al 27-lea rezultat al calificărilor. Ultimul timp care a permis accesul în semifinalele probei celor două tururi de pistă i-a aparţinut francezului Pierre Ambroise Bosse, campion mondial anul trecut , clasat pe 20 în ierahia generală, cu 1:48,14. Cea mai bună performanţă din calificări a fost înregistrată de polonezul Adam Kszczot (vicecampion european), cu 1:46,31.

 

 

Comentarii