Evoluțiile politice din Germania ar putea pune serios în discuție sprijinul pentru Ucraina și relațiile transatlantice

„Aceasta a fost o țară”, spune Wolfgang Munschau, fost co-editor al FT Deutschland, într-un interviu pentru UnHerd cu titlul semnificativ „Sfârșitul Erei Germane”, „care, când eu am crescut, era o țară de înaltă tehnologie. Astăzi, este o țară low-tech. Se luptă cu tehnologiile digitale; nu investește în industriile moderne. Motiv pentru care dependența sa de vechile industrii a devenit mai puternică”. „Guvernul german și-a ajustat în trecut politicile externe în funcție de nevoile corporative. Politica externă a Germaniei a fost o politică externă orientată primordial către afaceri. Nu a fost determinată de interese geopolitice sau alte interese de securitate, ci de afaceri.”

Acest lucru s-a schimbat acum, cu noul guvern, mai ales după invazia Ucrainei de către Rusia. Numai că lucrurile arată diferit la nivelul populației. Conform sondajelor, jumătate dintre germani au îndoieli cu privire la politica privind Ucraina. Când e vorba de livrările de rachete de croazieră există chiar o majoritate puternică împotrivă. Cu cât conflictul din Ucraina trenează, cu atât va fi mai dificilă sprijinirea Ucrainei, cu atât mai mult cu cât actualul guvern de la Berlin este extrem de nepopular. „Oamenii fac legătura între sprijinul Ucrainei și faptul că știu că Germania este dependentă de China, Japonia și Rusia. Și văd că aceasta este o politică sau o schimbare a mediului mondial, care nu este în favoarea Germaniei”, mai spune Munschau.

În acest context, dacă ne uităm la tendințe, este probabil ca în viitor politica germană să fie dominată de partide și personaje care vor fi împotriva sprijinului pentru Ucraina și vor fi mai sceptice față de SUA. Principala lor linie de discurs va fi respingerea focalizării pe geopolitică lăsând nevoile industriei să dicteze abordarea politică a țării. În fond va fi oarecum o reîntoarcere la linia Merkel din trecut. Accentul va fi pus pe „pragmatism”, ceea ce în mod concret va însemna evitarea implicării alături de SUA în competiția geopolitică împotriva Rusiei și Chinei.

Acest lucru ar avea ramificații geopolitice uriașe pentru lume, dacă în politica germană vor fi influente partide care vor milita în mod explicit pentru „reîntoarcerea la pragmatism”, acordând prioritate economiei, accesului la o energie ieftină și la piețe precum cea chineză și cea rusă, prin reluarea relațiilor cu Rusia și consolidarea celor cu China și abandonarea „aventurilor internaționale”. Având în vedere greutatea influenței germane în UE combinată cu antiamericanismul tradițional al Parisului, asta ar pune greu la încercare relațiile transatlantice îndeplinind obiectivul major al Moscovei și Beijingului, decuplarea Americii de Europa.

Și nu discutăm nicidecum despre chestiuni ipotetice, ci despre variante reale dacă ne uităm la evoluțiile politice recente din Germania. Am asistat deja în ultima perioadă la ascensiunea populiștilor de dreapta din AfD. Ultimele sondaje îi creditează cu 22% din voturi pe fondul prăbușirii spectaculoase a Verzilor, din cauza politicilor extrem de nepopulare motivate de lupta cu schimbările climatice, dar și a social democraților. Mai mult, puternicul curent anti-sistem se va întări cu o altă forță politică populistă, una de stânga.

Unul dintre cei mai proeminenți politicieni de extrema stângă din Germania, Sahra Wagenknecht, soția mult mai tânără a unui foarte cunoscut politician german de stânga, Oskar Lafontaine, a anunțat că își va forma propriul partid. Încă o provocare majoră pentru partidele tradiționale. Și-a început cariera politică în fosta Germanie de Est unde, cu doar câteva luni înainte de căderea Zidului Berlinului, s-a înscris în Partidul Comunist German. Sahra Wagenknecht a părăsit de curând partidul socialist Die Linke, împreună cu un grup de alți 9 parlamentari, pentru a forma o nouă formațiune.

Un sondaj recent realizat de cotidianul Bild dădea acestui nou partid, încă nenăscut, o cotă electorală spectaculoasă, de 27% dintre alegători. Sigur, astfel de preferințe pot fi fluide în această fază, însă, foarte probabil, viitorul partid al doamnei Wagenknecht, BSW – Alliance Sahra Wagenknecht, va juca un rol important pe scena politică germană. Este primul partid din Germania postbelică construit în întregime în jurul unei singure personalități politice. Analiștii germani cred că noul partid ar putea atrage alegători care sunt de partea dreaptei politice atunci când vine vorba de migrație, de unde preferința pentru AfD, dar sunt preocupați și de menținerea statului social, una dintre prioritățile evidente ale unui partid socialist. Deși Sahra Wagenknecht a exclus o posibilă coaliție cu AfD, pozițiile celor două partide practic coincid pe subiecte cu mare impact pentru alegători precum migrația, politicile de gen, cele climatice și sprijinul pentru Ucraina.

Sahra Wagenknecht critică în special Partidul Verzilor pentru că s-a concentrat pe lucruri precum regulile care guvernează încălzirea clădirilor publice. „Oamenii cred că acest guvern este miop, incompetent și orientat exclusiv ideologic.” Ea îi atacă pe progresiști spunând că sunt prea concentrați pe dietă, pronume și percepția rasismului și nu sunt suficient de îngrijorați de sărăcie și de un decalaj tot mai mare între bogați și săraci, o linie a stângii tradiționale de care progresiștii, adepți ai marxismului cultural, s-au îndepărtat. De asemenea, ea a cerut limite stricte ale migrației și un plafon al beneficiilor pentru solicitanții de azil. „Mesajul nostru trebuie să fie că Germania este copleșită, Germania nu mai are loc, Germania nu mai este pregătită să fie destinația numărul unu pentru migranți.” Sunt teme extrem de populare la nivelul publicului, preocupat în principiu de climă, dar deloc entuziasmat de ideea de a scoate din buzunar sumele de zeci de mii de euro cerute prin propunerile Verzilor, și sufocat de masa enormă de migranți, în aceeași linie cu abordările AfD. Numai că Sahra Wagenknecht speră că noua sa formațiune ar fi mai lesne acceptată într-o viitoare coaliție decât un partid populist de dreapta ca AfD.

Noul partid ar putea lua voturi din mai multe zone, de la Verzi, Social Democrați, dar și de la AfD. Însă împreună cele două formațiuni ar putea avea un impact major în privința sprijinului pentru Ucraina și în general asupra politicii externe a Berlinului și, prin extensie asupra a celei a Uniunii Europene. Sahra Wagenknecht, o antiamericană notorie, s-a pronunțat ferm împotriva sprijinul acordat Ucrainei, în special împotriva armamentul în valoare de 7,4 miliarde de euro pe care Germania l-a trimis Kievului. A propus să se cumpere din nou energie rusească direct din Rusia și a denunțat miliardele cheltuite pentru a înlocui gazul rusesc.

Alegerile din Germania sunt programate la sfârșitul anului viitor, însă dacă războiul din Ucraina se prelungește, o ipoteză deloc hazardată, opoziția politică masivă față de sprijinul Kievului, pe fondul prăbușirii încrederii publicului față de actuala coaliție de guvernare de la Berlin pot crea probleme serioase. Mai ales dacă privim lucrurile în contextul opoziției în creștere și în Statele Unite față de sprijinirea Ucrainei, unde tot mai mulți spun că de asta ar trebui să se ocupe europenii.

De altfel, în Occident există un sentiment în creștere, chiar dacă nu este exprimat deschis, existent încă înaintea izbucnirii conflictul din Orientul Mijlociu pe 7 octombrie, că înfrângerea completă a Rusiei este un scenariu tot mai puțin probabil. Și din moment ce Putin probabil că nu va dori să intre în negocieri, mulți se așteaptă la un război de lungă durată. O perspectivă destul de îngrijorătoare, mai ales în contextul noului conflict din Orientul Mijlociu și al tensiunilor tot mai mari din jurul Taiwanului.

Greta Cristini și Federico Petroni de la Rivista Italiana di Geopolitica, într-un interviu pentru Jagiellonian Club Center for Analysis, din Polonia, consideră că cea mai probabilă perspectivă este ca Ucraina să rămână divizată cu mai mult sau mai puțin 20% teritoriul său rămânând sub ocupația și administrarea Rusiei. „Această situație nu va fi recunoscută oficial de comunitatea internațională, dar, din păcate, cred că de facto, așa cum a fost și pentru Crimeea în 2014, va fi acceptată în tăcere deocamdată.” Perspectiva lor este interesantă, deoarece reflectă un punct de vedere dintr-o țară europeană majoră, dar una care nu este prea implicată în război. În ceea ce privește Italia, ei percep în rândul opiniei publice o oboseală generală a sprijinului ucrainean și cred că acest lucru este probabil valabil și pentru cea mai mare parte a Europei de Vest. Putin știe asta și crede că timpul este de partea lui, mizând pe dezangajarea treptată a țărilor occidentale.

Americanii nu joacă pentru o victorie, ci pentru o egalitate pe câmpul de luptă, spun mulți. Vor să vadă victorii tactice ucrainene pe teren și unele teritorii recâștigate, dar nu cred că este posibil ca Ucraina să recâștige tot teritoriul pierdut. Statele Unite vor doar să epuizeze Rusia pe termen lung și să o ducă la masa negocierilor. În afară de lipsa de încredere în succesul deplin al Ucrainei, există și teama de a provoca un război mai amplu cu Rusia. Ultimul argument este puternic contestat de Fredrik Löjdquist, fost diplomat suedez, director al Centrului de Studii Est-Europene din Stockholm (SCEEUS). „Există o tendință în Occident în favoarea paradigmei Rusia –First care se concentrează pe ce va gândi Kremlinul? Asta stabilește cadrul mental pentru acțiunile noastre. Rezultatul este că politica noastră din Ucraina a fost o funcție a politicii privind Rusia.”

Adăugând o observație esențială care, curios, nu o auzi furnizată în America, de la Casa Albă, pentru a justifica de ce trebuie sprijinită Ucraina. „Trebuie să ne debarasăm de ideea că acesta este un conflict local, undeva într-un loc ciudat din Europa de Est, pe care nu îl înțelegem pe deplin, și că acest conflict ar putea fi rezolvat printr-un fel de negocieri sau compromisuri. Și apoi putem continua și trăim mai mult sau mai puțin așa cum am făcut înainte. Războiul nu este cauza problemei în sine. Este un simptom și o expresie a unei crize mai mari, care este criza Rusiei. Comportamentul antagonist, imperialist și colonial al Moscovei, care pur și simplu nu va dispărea doar din cauza unei păci sau a unui armistițiu cu Ucraina, orice ar înseamna pacea. Rusia se află într-un conflict sistemic cu actuala ordine internațională și cu ordinea europeană de securitate.”

Ascensiunea populismului de stânga și de dreapta în Europa, mai ales în Germania, dar și în alte țări de pe continent, care între altele riscă să pună serios în discuție sprijinul pentru Ucraina, nu a apărut în vid, este o reacție furioasă la zeci de ani de naivitate și incompetență și la nivel național, dar și față de politicile mioape promovate de Uniunea Europeană, de pildă cele climatice, care afectează grav securitatea energetică a țărilor membre, sau cele legate de migrație.

Cum era de așteptat, partidele tradiționale, mass-media și comentatorii politici (cum se întâmplă și în cazul lui Trump) dau vina exclusiv pe factori străini, pe o „cultură insuficient de democratică în fosta Germanie de Est” (unde AfD se bucură de un sprijin extins) sau pe dezinformarea rusă. Dar realitatea este că popularitatea AfD, sau cea anunțată pentru noul partid care va fi format de Sahra Wagenknecht, sau a altor partide din întreaga Europă, se datorează faptului că spun cu voce tare lucruri pe care alții nu le spun. Exploatează nemulțumirea politică generalizată față de partidele tradiționale și față de elitele politice și culturale. În Germania, după calmul relativ din anii Merkel, șocurile pandemiei și războiul din Ucraina s-au dovedit a fi paralizante pentru sistemul politic tradițional.

„Oamenii tind să reducă mișcările extrem de complexe la «un singur tip» de alegător sau la «o singură cauză», deoarece doresc explicații simple și directe”, scriu Roger Eatwell și Matthew Goodwin în volumul „National Populism: The Revolt Against Liberal Democracy”. „Dar când peste 62 de milioane au votat pentru Trump, peste 17 milioane pentru Brexit, peste 10 milioane pentru Marine Le Pen și aproape 6 milioane pentru AfD, ideea că mișcările național-populiste pot fi reduse la stereotipuri simpliste este ridicolă.”

Wolfgang Munchau și alții pun aproape toată vina pentru criza cu care se confruntă Europa pe problemele economice, pe alegerile greșite făcute la Bruxelles sau la Berlin și pe ascensiunea populismului politic. Și într-adevăr, au fost multe decizii proaste la Bruxelles. Totuși, se ignoră un alt aspect fundamental descris ca fiind o sinucidere civilizațională, în care țesutul natural al societății umane, care merge de la familie prin clan către trib și națiune, completând cu rolurile de gen naturale și obișnuite și cerințele de stricte de asimilare, a fost înlocuită cu o ghenă abstractă, moralistă, de la stânga liberal marxistă.