Fără Cristina, obiectiv modest

miercuri, 01 decembrie 2021, 06:50
3 MIN
 Fără Cristina, obiectiv modest

 

Echipa feminină de handbal a României pleacă azi în Spania, la Mo ndiale. Tricolorele vor debuta vineri, contra Iranului

Naţionala de handbal feminin a României va debuta vineri, cu Iran, la Campionatul Mondial din Spania. Tricolorele vor pleca astăzi spre Castello, cu un obiectiv oficial modest: clasarea în primele 10 locuri. Echipa României bifează a 25-a participare la Mondiale, fiind în continuare singura reprezentativă care a participat la toate ediţiile. „Din punct de vedere al obiectivului, cred că o clasare în primele 10 ar fi meritorie şi ne-ar asigura şi nişte poziţii OK la viitoarele trageri la sorţi”, spunea preşedintele FRH, Alexandru Dedu, la conferinţa de presă oficială. Absenţa căpitanului Cristina Neagu din lot cântăreşte greu în stabilirea unor ţinte din partea de sus a clasamentului cu care România era obişnuită la fiecare participare. Antrenorul Adrian Vasile şi-a stabilit clasarea pe locul VII şi a precizat că absenţa Cristinei Neagu e un lucru bun pentru acest Mondial, fiindcă naţionala poate deveni mai puternică atunci când ea va reveni, în 2022. „Ne dorim să fim cea mai bună versiune a noastră şi vom intra pe teren să facem tot ce depinde de noi pentru a câştiga fiecare meci. Nu vom subestima niciun adversar, dar nici nu vom supraaprecia pe nimeni”. a spus selecţionerul Adrian Vasile.

Din grupa C mai fac parte echipele Iran, Kazakhstan şi Norvegia. Vineri, tricolorele vor întâlni Irain, apoi Kazahstan pe 5 decembrie şi Norvegia pe 7 decembrie. Primul meci al CM din Spania va avea loc deseară, între Spania şi Argentina, în grupa H.

* Lotul României: Iulia Dumanska, Diana Ciucă, Daciana Hosu (portari), Ana Maria Tănasie, Nicoleta Dincă, Alexandra Dindiligan (extreme stânga), Laura Moisă, Oana Borş (extreme dreapta), Anca Polocoşer, Sorina Tîrcă, Bianca Bazaliu, Bianca Harabagiu (interi stânga), Alina Ilie, Ana Maria Savu (interi dreapta), Mădălina Zamfirescu, Cristina Laslo, Andreea Rotaru, Andreea Popa (centri), Crina Pintea, Lorena Ostase, Alexandra Iovănescu (pivoţi).

*32 de echipe naţionale se află la start, iar primele trei clasate din grupele preliminare se vor califica în grupele principale, cu meciuri programate între 8-13 decembrie. Primele două clasate în aceste grupe se vor califica în sferturile de finală, care vor avea loc în 14-15 decembrie, iar câştigătoarele vor evolua în semifinale, în 17 decembrie. Finalele pentru medalii sunt programate în 19 decembrie. La ultima ediţie a Campionatului Mondial, România s-a clasat pe locul 12. Podiumul ediţiei din 2019 a fost ocupat, în ordine, de Olanda, Spania şi Rusia. România are în palmaresul CM patru medalii: aur (1962, handbal în 11), argint (1973 şi 2005) şi bronz (2015).

* Turneul final este găzduit în patru oraşe: Granollers (Palau d'Esports de Granollers – 5685 locuri), Lliria (Poliesportiu Pla de L'Arc – 4200 locuri), Castello (Pabellón Ciutat de Castelló – 5263 locuri) şi Torrevieja (Palacio de los Deportes de Torrevieja – 4500 locuri).

*Componenţa celorlalte grupe: Franţa, Muntenegru, Angola, Slovenia (grupa A), Rusia, Serbia, Camerun, Polonia (B), Olanda, Suedia, Porto Rico, Uzbekistan (D); Germania, Ungaria, Cehia, Slovacia (E); Danemarca, Coreea de Sud, Tunisia, RP Congo (F); Croaţia, Japonia, Brazilia, Paraguay (G); Spania, Austria, Argentina, China. (H). Va fi primul Campionat Mondial cu 32 de echipe.

Meciurile vor putea fi urmărite în direct pe Digisport, LookTV şi Telekom Sport.

 

Comentarii