Fiat iustitia

Aşa cum scriam într-un material anterior, alegerea primarilor în două tururi de scrutin ar trebui să reprezinte un avantaj pentru PNL într-o foarte posibilă confruntare cu PSD în anul 2024. Dar, deşi cu doar câţiva ani înainte se străduiau din răsputeri să schimbe legea electorală în această direcţie, astăzi liberalii nu mai acordă ideii nicio atenţie. Cum se explică schimbarea de optică?

Înainte de toate, să înţelegem de ce PSD şi UDMR nu agreează alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Banal. Fiindcă ambele partide se adresează unor electorate captive, care, indiferent de vremuri, pot fi mobilizate cu uşurinţă la urne. În primul caz, este vorba, în principal, de românii dependenţi de stat – pensionari, bugetari ori pomanagii -, ce resping ferm orice schimbare, fie din raţiuni de vârstă (suntem prea bătrâni pentru asta!), fie din motive pecuniare (doar PSD a mărit pensiile, salariile şi ajutoarele sociale!). Nu cred că o simpatie extraordinară pentru pesedism îi face să gândească astfel, ci mai curând spiritul de conservare. Toate partidele „reformatoare” au eşuat jalnic, dovedindu-se în cele din urmă la fel de corupte ca PSD. De ce ai mai face atunci experimente care doar tulbură societatea? În al doilea caz, ungurii votează cu UDMR deoarece sunt unguri şi-şi văd propriul interes comunitar.

Problema celor două formaţiuni este că acest electorat captiv nu depăşeşte decât arareori 40-50% din totalul alegătorilor unei localităţi, astfel încât într-un al doilea tur de scrutin, când se întrunesc toate condiţiile unei finale, există riscul unei mobilizări masive a celuilalt segment de electorat – cel „anti”. Evaluând puterea pe care au căpătat-o, atât antipesediştii, cât şi electoratul non-maghiar se prezintă voios la urne cu scopul de a impune alt candidat decât cel dorit cu ardoare de partea adversă. Uneori, aşa de-al naibii: românii nu vor să-i conducă un ungur, chiar dacă este unul capabil, iar cei ce detestă PSD-ul preferă să ofere votul unui ilustru necunoscut doar fiindcă nu-i pesedist. Nu încă. Cu timpul, toţi devin pesedişti.

Revenind la PNL, o analiză simplă arată că dacă PSD şi UDMR ar pierde din viteză la alegerile în două tururi, liberalii ar avea toate şansele să urce pe val. De pildă, să presupunem că în finală se întâlnesc un candidat de la PNL şi altul de la PSD (sau de la USR sau de la UDMR ori chiar de la AUR.) Nu-i aşa că penelistul are cele mai mari şanse de a ieşi învingător? Chiar ar vota useriştii un pesedist? Sau invers: chiar ar alege pesediştii un userist? Foarte greu de crezut. Atunci de ce PNL nu mai este atras de ideea alegerii primarilor în două tururi de scrutin?

Ei, de data aceasta, explicaţia nu mai este banală, ci mai degrabă tristă. Fiindcă PNL nu se mai deosebeşte deloc de PSD. Devenit partid de primari, cultivând asiduu traseismul şi nepotismul, nemaiavând nimic în comun cu doctrina liberală, dezvoltând aceeaşi mentalitate de grup infracţional, pus doar pe căpătuială, prins în legături oculte cu toţi factorii de decizie din stat, de la judecătorii ahtiaţi după privilegii şi pensii speciale până la securiştii transformaţi în dubioşi oameni de afaceri, Partidul Naţional Liberal a ajuns un sinistru partid de sistem. De sistem putred. Unde indivizii care încalcă Legea fac legi pentru ceilalţi!

Ca şi în cazul PSD, când rosteşti PNL, nu ai decât două variante: să fii antipenelist din principiu sau să votezi cu acest partid fiindcă primarul liberal se dovedeşte băiat de gaşcă (penală). La fel ca pesediştii, liberalii au înţeles că cei care nu respectă regulile sunt mai mulţi decât cei care le respectă. Istoria recentă ne arată că doar românii din prima categorie pot fi mânaţi spre secţiile de vot pentru a alege după cum li se cere.

În asemenea circumstanţe, PNL pare supus unor riscuri majore. Antipatizat profund de o parte a populaţiei, deloc mică, este foarte posibil ca partidul lui Ciucă-Iohannis să nu mai genereze acelaşi tip de comportament la secţiile de vot ca înainte de 2020. Cum între liberali şi pesedişti nu mai există vreo diferenţă, alegătorul, luând ştampila în mâna dreaptă, va simţi brusc un dulce gând de răzbunare şi va vota în consecinţă. Contra. Dovada? Iată un exerciţiu de imaginaţie: ce ar face cei care l-au ales pe Iohannis în 2014 (da, în 2014!), dacă duminică ar fi un referendum de demitere a marelui trădător de la Cotroceni?   

Să ne închipuim acum o finală pentru fotoliul de primar între un candidat PNL şi un independent de care nu prea a auzit nimeni, dar rău de gură şi bun de faptă. Am sentimentul că antipeneliştii se vor mobiliza masiv la urne doar pentru a se răzbuna pe partidul ce şi-a bătut joc de marile speranţe din urmă cu doi ani. De asemenea, în celelalte variante, nu va mai conta nici cât negru sub unghie că adversarul liberalului va fi de la PSD sau de la AUR sau de la USR, atâta vreme cât penelistul va muşca la final ţărâna.

Tind să cred că, în lipsa unei minuni ori a unei catastrofe, genul ăsta de comportament vindicativ ar caracteriza alegerile în două tururi, liberalii cei mincinoşi devenind principalele victime ale electoratului răzbunător. Fiat iustitia, et pereat mundus! – după cum spunea Ferdinand, imperatorul.