Fotbalul de elită şi talpa ţării

De miercuri până acum s-a comentat destul de mult victoria (pentru unii) neaşteptată, dar zdrobitoare, a lui Răzvan Burleanu la alegerile pentru preşedinţia FRF, pentru a căuta să mai descifrăm cauzele acestui rezultat – ca să împrumutăm un termen din jargonul sportiv – surprinzător prin proporţiile scorului. Majoritatea  celor sideraţi de acest scor fac confuzia între scrutinul popular şi scrutinul de breaslă. La alegerile politice, participă tot poporul, la alegerile FRF, doar membrii afiliaţi ai fotbalului. Simpatia cvasi-unanimă a microbiştilor pentru Ionuţ Lupescu, component de bază al generaţiei de aur, aterizat de la Nyon, a creat – în momentul deznodământului – o stupoare vecină cu deznădejdea. Membrii afiliaţi sunt mulţi, dar cei vocali bineînţeles sunt cei mai puternici. Puternici, dar puţini, pentru a nu apela la replica ofensatoare a vornicului Moţoc. Ascultându-i pe Gigi Becali, Andone, Florin Prunea etc., s-a creat impresia că însăşi lumea fotbalului de pe la noi este trup şi suflet cu Lupescu. Crema fotbalului s-a manifestat zgomotos, dar tortul  nu înseamna numai cremă, mai are şi blat. Altfel, turnuleţele şi zorzoanele aurite au luat ochii, nu şi temelia, iar  fără temelie casa se dărâmă. Este exact ceea ce a învăţat Răzvan Burleanu în mandatul său de patru ani. A greşit cu Christoph Daum şi diamantul fotbalului românesc – echipa naţională – a capotat lamentabil. Însă noua conducere a lucrat la temelie şi  “talpa ţării” (nimic peiorativ aici) a ştiut să aprecieze.

Chestia asta cu “talpa ţării” conduce la una dintre cele câteva prejudecăţi apărute în rândul iubitorilor obişnuiţi (şi dezamăgiţi) de fotbal, pe care încercăm, aici, să le evidenţiem. Cum adică, de ce să fie fotbalul feminin şi futsalul la paritate de decizie cu marele fotbal masculin? Când o să scoată echipa feminină de fotbal sau aia de futsal lumea în stradă cum a făcut-o generaţia lui Lupescu? De ce să aibă Mamma Mia Becicherecul Mic aceeaşi greutate de decizie la Adunarea Generală a FRF, ca FCSB sau Dinamo? De centrele de copii şi juniori nu se atinge nimeni, fiindcă se ştie că aici este bucluc mare. Dincolo de accentele sexiste şi trimiterile la sfânta cratiţă ale unor fani spumegători, poate nu se ştie că în Suedia şi Norvegia, federaţiile sunt criticate de opinia publică pentru că nu tratează cu atenţie sporită fotbalul feminin. Nu vrem să ne întoarcem în istorie la teoria votului censitar (“sunt apropitar, deci nu pot, neicusorule, pentru ca să rămân fără coledzi”) de pe vremea lui Caragiale, ne limităm a spune că există indicaţii clare de la UEFA în legătură cu echitatea între feluritele secţiuni fotbalistice. Şi UEFA are şi o cutiuţă cu sancţiuni în caz că nu se respectă statutul.

O altă prejudecată arhicunoscută este legată de influenţa factorului politic. Mai exact de atotputernicia factorului politic, fiindcă acum, poate pentru prima dată în istorie, factorul politic s-a manifestat făţiş, net, în favoarea unui candidat. Şi factorul politic a mâncat o bătaie zdravănă, deşi a reuşit să angreneze şi să coaguleze şi factorul mediatic. În acest caz, al alegerilor, s-a reconstruit USL-ul care mai apare, din gând în gând pe la răstimpuri, Mihai Gâdea s-a înfrăţit cu Rareş Bogdan, toţi uniţi în cuget şi simţiri, intonau zgomotos “Heil, Kaiser!”. Şi totuşi, cine a învins această monstruoasă coaliţie, acest uriaş front al unităţii tuturor? Există, bineînţeles, un răspuns spumos, dar greu de demonstrat: SERVICIILE. Chiar imposibil de demonstrat, fiindcă nu e uşor de imaginat să-l vezi pe Herr Hellvig, la braţ cu Răzvan Burleanu, precum Găbiţa cu Ionuţ, însă scenariile se mişcă repede. Coaliţia actuală de la guvernare, cu uriaşa sa majoritate, a mai suferit eşecuri neaşteptate şi alt răspuns la îndemâna tuturor nu există decât serviciile, statul paralel, Soros, Cioloş ş.a.m.d. Însă ca şi în cazul alegerilor din 2014, ca şi în faimosul scandal al ordonanţelor, tot “talpa” ţării a decis şi acum. Iar dacă baza fotbalului românesc începe să ia exemplul societăţii civile, înseamnă, poate, că nu e totul pierdut în sportul cu băşica bălţată! Să nu mai vorbim de acuzele la adresa FRF-Burleanu că a distrus echipe de tradiţie în mandatul său, fiindcă fiecare club are povestea lui, are sărăcia lui, patronii lui penali etc. Singurul club distrus de FRF a fost FC Universitarea Craiova. În mandatul lui Mircea Sandu!

În fine, o prejudecată cu iz local. În conducerea FRF s-a aflat şi se află şi un ieşean, fostul căpitan al Politehnicii, Ciprian Paraschiv. Un funcţionar numit de FRF ca să servească fotbalul românesc. Nu un parlamentar, trimis de ieşeni la Bucureşti ca să le reprezinte interesele. Astfel încât o întrebare gen “Ce-ai făcut tu, acolo, pentru fotbalul ieşean?” nu-şi are rostul, fiindcă conduce, intuitiv, la conflict de interese.

Trăgând linie, să tragem şi speranţe că peste patru ani vom vedea şi schimbări benefice în fotbalul mare. Nu de alta, dar şi “talpa ţării” arde de nerăbdare să iasă în stradă şi, în caz contrar, s-ar putea să voteze altfel în 2022!