Gata vacanța! Mii de elevi se întorc în bănci de astăzi. Unde au loc deschiderile festive?

luni, 09 septembrie 2019, 01:54
2 MIN
 Gata vacanța! Mii de elevi se întorc în bănci de astăzi. Unde au loc deschiderile festive?

Deschiderea festivă a anului şcolar, la care vor participa reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar şi ai autorităţilor locale, va avea loc astăzi în patru unităţi şcolare din judeţ. 

Astfel, la nivelul municipiului, festivitatea de deschidere a anului şcolar va avea loc la Colegiul „Mihai Eminescu“ – structura „Kogălniceanu“, în mediul rural festivitatea de deschidere va avea loc la Şcoala Heleşteni, Oboroceni, dar şi în Târgu Frumos, la Liceul Teoretic „Ion Neculce“, şi la Liceul Special „Moldova“.
În cadrul conferinţei de presă a inspectorului general al ISJ, prof.dr. Genoveva Farcaş a transmis o serie de sfaturi atât pentru elevi, dar şi pentru părinţi, profesori şi comunitate. „Am vorbit despre şcoala comunităţii, iar părintele este cel mai important partener pentru noi. De aceea, le transmitem faptul că este foarte important să aibă răbdare în relaţia cu copiii lor, să le acorde timpul de acomodare cu noul program, şi aici ne gândim la preşcolari, la micii şcolari de clasă pregătitoare. Indiferent de vârstă, copilul are însă nevoie de răbdarea şi atenţia părinţilor. Nu trebuie să le impună constrângeri sau restricţii condiţionate în funcţie de rezultatele şcolare. Mai degrabă este important să vedem care sunt cauzele care au generat un eşec şcolar, un eşec social, pentru că ştiţi că adolescenţii noştri trebuie priviţi şi din această perspectivă, a relaţiei pe care o dezvoltă în clasa din care fac parte, pentru a remedia din timp ceea ce nu funcţionează corect“, a explicat inspectorul şef. 

Comentarii