Gest onorabil al lui Enache

sâmbătă, 11 decembrie 2021, 02:43
2 MIN
 Gest onorabil al lui Enache

 

Antrenorul Politehnicii Iaşi a solicitat şefilor să-i fie redus salariul

Numeroase episoade din ultimii ani au făcut să se spună despre Politehnica Iaşi că a fost o simplă vacă de muls pentru diferite personaje incompetente, lipsite de scrupule, care au avut beneficii incredibile de pe urma unui club finanţat din plin de la bugetul local. De pildă, numai în acest an Consiliul Local Iaşi a aprobat alocarea a circa 1,6 milioane euro grupării din Copou.

În tristul pesiaj, zugrăvit inclusiv de persoane care se băteau cu pumnii în piept că prin vene le curge “sânge alb-albastru”, în această săptămână a apărut o notă discordantă, intonată de Costel Enache. Antrenorul care conduce Poli din această vară a solicitat conducerii clubului să-i fie redus salariul, informaţie confirmată de şefii din Copou.

Cererea lui Enache vine în contextul în care linia de clasament a Politehnicii lasă serios de dorit la finalul acestui an. Deşi a cheltuit cât echipe care au ajuns să aibă mari şanse la promovarea în Liga I, echipa ieşeană are un singur punct mai mult decât formaţia clasată pe locul XV. Adică locul care duce la barajul de retrogradare în Liga a III-a. Ţinând cont de situaţia sportivă şi financiară (datoriile anunţate sunt de circa 1,2 milioane euro), capii Politehnicii au început o campanie de reducere de costuri. Cu cinci jucători, Mihalache, Torres, Deretti, L. Popescu şi Istrate, s-a pronunţat divorţul, cu alţi trei, Târşa, Zaharia şi Mărieş, se discută rezilierea contractelor, iar lui Stan, Puşcaş şi Stoenac li s-a propus reducerea salariilor. Stan are cea mai mare retribuţie din lot, 3 500 de euro net lunar, cât Enache, în timp ce Puşcaş şi Stoneac câştigă doar din salariu 3 000 de euro net pe lună, tot atât cât avea Deretti. La aceste sume se adaugă cheltuieli cu taxe, chirii pentru apartamente, prime etc.

Rămâne de văzut dacă propunerile de eficientizare a unui club care, în ciuda statutului actual, şi-a permis să cheltuiască enorm şi la birouri, unde este şi o schemă de personal încărcată, la fel ca la stafful tehnic şi Centrul de Copii şi Juniori, vor continua, după primele despărţiri de jucători.

Comentarii