Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (IX)

În desfășurarea sfâșietoarei povești de dragoste din tinerețea profesorului meu, în toamna anului 1941, pare să se instaleze o oarecare acalmie. Următoarea urmă scrisă lăsată în arhiva lui Gh. Ivănescu de „afacerea domnișoara Viorica” este o însemnare jurnalieră datată Decembrie 17, 1941. Deși tonul notațiilor este calm și neutru, conținutul acestor însemnări arată în mod limpede că George nu renunțase la planul său de a o convinge pe frumoasa studentă Viorica Balan să‑i devină soție. Printre consemnări ale gesturilor profesionale curente – și ce mai gesturi, o, tempora! audierea conferințelor unor somități precum George Călinescu sau ilustrul romanist italian Carlo Tagliavini (1903‑1982), marele prieten al românilor! -, îndrăgostitul își notează înfrigurat și scrupulos prezențele și mișcările „de la maîtresse de son âme”, cu menționarea precisă a împrejurărilor, a datei și a locului unde se petrecuse evenimentul: „i‑am dus cele două scrisori”, „am văzut‑o pe sala facultății”, „n‑a venit“, „am salutat‑o”, „am văzut‑o la conferința lui Tagliavini”, „apărea pe Toma Cozma”. Domnișoara Miroslav era colega și, se pare, prietena și confidenta Vioricăi, care își asumase rolul de mesager, iar istoricul medievist Dumitru Ciurea (1914‑1993), menționat și el în text, a fost un coleg și bun prieten al lui Gh. Ivănescu, bănuit la un moment dat de suspiciosul îndrăgostit, cum se va vedea mai jos, că ar râvni și el la grațiile fetei!

Reproduc însemnarea respectivă:

Miercurea în care i-am dus cele două scrisori acasă era cu peste o săptămînă înainte de Iunie 24, atunci cînd a ținut Călinescu conferința de la Institutul DCJ.

Miercuri, 3 Decembrie, i-am dat domnișoarei Miroslav altă scrisoare.

Vineri, 5 Decembrie, am fost chemat de domnișoara Miroslav.

Joi, 4 Decembrie, am fost înștiințat de cele două lucruri prin domnișoara Miroslav.

Vineri dimineața, 5 Decembrie, la ora 10 jumătate, am văzut-o pe sala facultății.

Miercuri, 10 Decembrie, n-a venit.

Luni, 8 Decembrie, am salutat-o pe sala facultății, după seminarul lui Călinescu.

Luni, 15 Decembrie, am văzut-o la conferința lui Tagliavini, la Facultatea de litere.

Marți, 16 Decembrie, la 1, cînd apărea pe Toma Cozma, eram cu Ciurea.

Peste exact două săptămâni de la ultima însemnare din jurnal, și anume exact în ultima zi a anului 1941, domnul asistent universitar Gh. Ivănescu primește un dur avertisment, al doilea, se pare, din partea tatălui fetei! Entuziasmul erotic, revărsarea de bună-credință, încrederea în sine și în destinul său de excepție, precum și speranțele că o iubire atât de mare ca a lui nu poate să nu înmoaie inima, oricât de neînduplecată, a oricărei fete, toate par să se năruiască sub această lovitură neașteptată. Pe o cartolină cu antetul tipărit al Facultății de Medicină, domnul profesor dr. N. Balan, directorul laboratorului de medicină legală al Universității, îi atrage atenția în termeni destul de duri, să îi lase fata în pace. Textul este dactilografiat. Cartolina este trimisă prin poștă, într‑un plic cu același antet, ca recomandată, „D‑lui Gheorghe Ivănescu, strada N.C. Paulescu, No 30, Loco”. Pe reversul plicului citim, de asemenea bătut la mașină și fără nici un semn de  punctuație: „Expidiator [sic!] Dr. N.P. Balan Iași strada Păcurari No. 56”. Strada Paulescu, unde, la nr. 30, locuia Gh. Ivănescu, există și azi. Este o străduță mică la marginea orașului, situată cam în dreptul rondului de la Agronomie și paralelă cu Șoseaua Ștefan cel Mare. Așa că, pe lângă privilegiul de a putea contempla zi și noapte dealurile împădurite ale Șorogarilor, tânărul universitar mai avea și „avantajul” de a ajunge la Universitate după cel puțin o jumătate de oră de mers pe jos.

Plicul conținând fatidicul mesaj din partea profesorului Balan

Reproduc întocmai lapidarul, dar amenințătorul mesaj.

Facultatea de Medicină Iași

Laboratorul de Medicină Legală

Director: prof. dr. N. Balan

Iași, 31 decembrie 1941

Domnule Ivănescu,

N’am să‑mi fac nici o imputare de modul cum ți‑am dat prima dată răspunsul, felul lui fiind provocat de felul acțiunii d‑tale.

Răspunsul meu rămâne și acum același și hotărât, fără nici o altă interpretare. Termină cu acțiunea d‑tale, ca să nu fiu nevoit să recurg la mijloace legale.

[De mână, indescifrabil, probabil: prof. dr. N. Balan]

Acum lucrurile ne devin foarte clare. Ca o fiică ascultătoare și supusă, potrivit mentalităților dominante în epocă, domnișoara Viorica nu putea ieși, în materie de amor și de măritiș, din cuvântul părinților. Or, după cum ne vom da seama din ultimele texte pe care le voi reproduce, domnul profesor Balan, ditamai directorul de laborator universitar de medicină legală, avea pentru fata lui planuri matrimoniale mai solide și mai onorabile decât „oferta” tânărului filolog, savant in spe! Care, dincolo de faptul că, la vârsta de 29 de ani nu își susținuse încă doctoratul și ocupa deci în catedră o poziție șubredă de asistent suplinitor, se mai „bucura” și de o constituție fragilă. În mod evident, eventualele referințe pozitive privitoare la potențialul tânărului învățat lingvist nu prea au fost luate în calcul de pragmaticul tată, așa încât curtea asiduă pe care George o făcea fiicei sale era privită ca o „acțiune” neavenită, care poate îndreptăți chiar recurgerea la unele „mijloace legale”. Nu cunosc legislația în materie de acum 80 de ani, dar, în termenii actuali, avem evident de a face cu ceea ce s‑ar numi „hărțuire”.

Cum va reacționa Gh. Ivănescu la această provocare vom vedea în episoadele viitoare ale serialului. Deocamdată îmi pun o întrebare retorică: Oare care vor fi fost, pe acea vreme, „mijloacele legale” de a face curte unei fete? Diferă de cele de acum?

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași