Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (V)

Strada Lăpușneanu în primele decenii ale secolului trecut

Orbit de pasiunea sa, George pare să nu observe tăcerea și lipsa totală de empatie a fetei față de el. O propoziție care revine obsesiv în toate scrisorile, este aceasta: „dacă într‑adevăr ții la mine”. Enunțul nu are nici un temei real în sentimentele fetei, dar constituie o autojustificare pentru emitent, deopotrivă în plan sufletesc, dar și din punct de vedere discursiv, pentru a putea continua asaltul verbal. Naiv și total rupt de realitate, viitorul savant este convins că, invocând frecvent „creația mea” (adică cele câteva articole publicate!) și trasându‑i viitoarei soții un plan de studiu și de lucru științific riguros, în lingvistică și filosofie, o va cuceri. Ce poate fi mai înălțător pentru o fată, își imaginează tânărul lingvist, decât proiectul unei vieți comune de muncă și sacrificii, bazată pe devotament reciproc și pe o iubire desăvârșită?! Promisiunea unui sejur comun în Germania, imediat după oficierea mult doritei căsătorii, aparține și ea arsenalului de argumente convingătoare, socotit infailibil de autorul scrisorii. Reproduc așadar continuarea scrisorii din 6 noiembrie 1941.

După ce prin neînțelegerea ta [Tăiat cu o linie: luîndu‑te după anumite teorii curente în actuala societate, care pot să îți fie fatale, sau poate neavînd destulă încredere în puterile tale] ai așezat anul acesta o pată în viața mea, în viața mea pe care o vedeam cu totul altfel, caută să‑ți dai seama că am dreptate și fă ca viața mea [Tăiat cu o linie: de altfel și a ta] să fie frumoasă cel puțin de azi încolo. Dacă într’adevăr ții la mine, fă să înceteze continua amărăciune în care mă găsesc și care nu numai că mă împiedică dela lucru, dar îmi distruge și sufletul și trupul. (De o lună de zile starea mea fizică și psihică s‑a înrăutățit iarăși.)

Înțelege că menținerea actualei situații nu poate să fie folositoare nici mie, care am de făcut atîtea lucruri și nu pot pierde timpul fără a pierde din creația mea, din viitorul meu (care va fi poate și viitorul tău) [Tăiat cu o linie: căci viața în continuă amărăciune mă împiedică de la lucru], și nici ție, care ar trebui să începi a te orienta în lingvistică, a studia filosofia și a‑ți forma aceleași convingeri ca și mine în știință, în filosofie și în viață. Îți comunic de altfel că am intenția a mă căsători cu tine în vară și că am să fac tot posibilul să mergem în anul viitor în Germania cu vreo bursă germană de studii sau ca lector la vreo universitate germană.

[Tăiat cu o mai multe linii: Dacă vrei să fii fericită în viață, dacă vrei să fii parte din viața mea, dacă vrei să fiu și eu un om fericit, te rog, ascultă‑mă!]

Te rog să vii Miercurea viitoare, între orele 10 și 11 dimineața la Institutul de Filologie Română [Tăiat cu o mai multe linii: singură sau împreună cu d-ra Miroslav, cum vei crede de cuviință.] Și fiindcă am atît de multe lucruri de făcut, te rog să nu te superi dacă te voiu aștepta chiar în sala Institutului de Filologie.

Gheorghe

Răspunsul domnișoarei Viorica Balan va întârzia doar câteva zile, dar este scurt, rece, tranșant și drastic. Fata îl refuză cât se poate de explicit, neacceptând nici un semn de deferență din partea îndrăgostitului, fie și unul nevinovat precum oferirea unor cărți! Iată acest bilet, singura misivă primită de George de la Viorica, pe care am găsit‑o în noianul manuscriselor ivănesciene. De observat că, studentă disciplinată, domnișoara Balan aplică în scris regulile ortografice academice oficiale, cu â, ceea ce poate fi în sine considerat un semn de delimitare și de frondă față de agasantul asediator lingvist care, fidel maestrului său Philippide, ortografia inclusiv romîn, romînește etc.

10 Noiembrie 1941

Domnule Ivănescu,

Din cauza evenimentelor și cenzurei n’am putut să vă înapoiez cărțile.

Profit de bunăvoința d-rei Miroslav să vi le trimit și să vă rog să nu‑mi mai scrieți, deoarece cele câteva cuvinte schimbate întâmplător cu Dumneavoastră nu vă îndreptățesc nici să‑mi scrieți, nici să‑mi cumpărați cărți.

V. Bălan

Probabil că orice tânăr „normal” ar fi depus armele în fața unei respingeri atât de aspre din partea unei fete. Nu a fost și cazul eroului nostru, care își continuă cu asiduitate și elocință „de manual” asaltul, ca și cum ar fi ignorat atitudinea Vioricăi. Contrariat și disperat, dar păstrându‑se în limitele civilității, George se așază imediat la masa de scris și concepe următorul răspuns. Pasajele tăiat cu o linie din manuscrisul original al scrisorii, pe care le reproduc în paranteze drepte, dovedesc grija de a evita aprecieri sau îndemnuri care pot fi supărătoare. Cititorule, observă, rogu‑te, frazarea perfectă a profesorului meu, exercitată în româna literară clasică, așa cum arăta ea cu vreo 15 ani înainte ca umilul scrib al acestor șiruri să se fi născut!

12-14 Noembrie 1941

Viorica,

Cele ce ți‑am scris pînă astăzi și tot ceia ce s’a petrecut între noi sînt de așa natură, că‑mi este imposibil să dau alt conținut scrisorii de față decît cel pe care‑l vei constata. [Tăiat cu o linie: Restituirea extraselor și cărților pe care ți le‑am dat, ca și scrisoarea prin care îmi ceri să nu‑ți mai scriu și să nu‑ți mai cumpăr cărți nu sînt nicidecum mobilul atitudinii pe care o voiu avea, ele numai îmi dau ocazie să o iau.] Cu toate că în scrisoarea pe care mi‑ai trimis‑o împreună cu extrasele și cărțile pe care ți le dădusem mă consideri ca pe un străin, motivînd aceasta prin faptul că n‑ai schimbat cu mine pînă astăzi decît cîteva cuvinte întîmplător, eu nu voiu putea să nu‑ți vorbesc în cu totul altă ipostază, aceia pe care mi‑o dictează tot ce ți‑am scris despre mine, tot ceia ce s’a întîmplat între noi, sentimentele și temperamentul meu, și o spun cu convingere, sentimentele tale. Ba trebue chiar să‑ți spun că, întîiu de toate, sentimentele de care te cred însuflețită mă fac să‑ți scriu astfel. [În original, tăiat cu o linie: Eu nu‑ți sînt un străin, după cum nici tu nu‑mi ești mie o străină, cu toată amărăciunea, tulburarea, enervarea, cu toată atitudinea atît de nepotrivită pe care ai avut‑o față de mine. Știi foarte bine ce vreau, întrucît aceste lucruri ți le‑am spus în prima mea scrisoare și în atîtea altele.]

Dacă nu mi s‑ar fi părut că ții cît de cît la mine și dacă n‑aș fi crezut că vei ține și mai mult la mine, nu ți‑aș fi dat niciodată vreun extras de‑al meu, nu ți‑aș fi scris niciodată vreun rînd, nu ți‑aș fi cerut niciodată nimic și n‑ai fi avut niciodată ocazia să mă faci să sufăr astfel cum am suferit. [În original, tăiat cu o linie: Cu toate marile greșeli pe care le‑ai făcut față de mine, purtîndu‑te cu mine ca și cum aș fi fost din categoria celor care acostează femeile pe stradă și plimbîndu‑te pe stradă cu oameni care pe lîngă că erau neserioși, ca cel despre care ți‑am vorbit în scrisoarea precedentă, amestecînd în iubirea noastră oameni care trebuiau să rămîe foarte departe și plimbîndu‑te pe stradă cu ființe pe care aș fi vrut nici să nu le cunoști, pentru că ai refuzat de a te întîlni cu mine, mă întorc pentru ultima oară cătră tine și te întreb dacă înțelegi să‑ți legi viața ta de a mea pentru totdeauna.]

[În original, tăiat cu o linie: Îți voi cere ca situația echivocă care a durat pînă astăzi să se termine. Îți voi cere să iei în sfîrșit o mare hotărîre pe care te‑am rugat de altfel s’o iei în prima mea scrisoare. În orice caz, ceia ce cred eu despre mine mă împiedică de a mai accepta o situație ca aceia de pînă acum, care, dacă ar continua, ar fi nu numai umilitoare, adică adevărată bătae de joc, dar și mi‑ar ți dovedi lipsa iubirii tale.]

Fiindcă hotărîrea pe care îți cer s’o iei n‑o poți lua singură, ci împreună cu părinții tăi, te rog să aduci conținutul acestei scrisori, ca și al celei pe care o primești o dată cu aceasta, la cunoștința părinților tăi. Te rog să le spui tot ce s’a petrecut între noi și tot ce știi despre mine, și dacă într’adevăr ții la mine, să‑i rogi să mă scuze că le cer să hotărască într‑o chestiune atît de importantă fără să mă cunoscă și că nu m‑am adresat și lor. N‑am putut însă face acest lucru cît încă nu aveam din partea ta un răspuns afirmativ.

Continuarea acestei scrisori poate fi citită în foiletonul din săptămîna viitoare.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași