Google Maps va afișa limitele de viteză și radarele atât pe Android, cât şi pe iOS

joi, 30 mai 2019, 09:40
1 MIN
 Google Maps va afișa limitele de viteză și radarele atât pe Android, cât şi pe iOS

Atenţionările cu privire la limitele de viteză şi camerele care înregistrează viteza apar acum în aplicaţia Google Maps şi pentru România.

Limitele de viteză precum şi camerele radar fixe şi mobile sunt acum active în peste 40 de ţări, printre care şi România. Asta după ce în urmă cu câteva săptămâni a început activarea acestor funcţii pentru un număr limitat de ţări, printre care Statele Unite şi Marea Britanie.

Camerele radar fixe şi mobile vor fi afişate atât pe Android, cât şi pe iOS dar, cel puţin deocamdată, doar pentru Android există opţiunea raportării acestora – doar utilizatorii cu smartphone-uri cu Android pot raporta camerele radar pe care le observă.

Comentarii