Graniţă depăşită în recordul orei

joi, 18 aprilie 2019, 01:33
2 MIN
 Graniţă depăşită în recordul orei

 

Belgianul Victor Campenaerts este primul ciclist care a alergat peste 55 km într-o oră, conform noului regulament

Ciclistul belgian Victor Campenaerts, campionul european en titre la contratimp, a doborât recordul orei, pe pista velodromului mexican de la Aguascalientes, reuşind să parcurgă 55,089 km într-un interval de 60 de minute. Campenaerts a
 îmbunătăţit cu 563 metri vechiul record, stabilit în 2015 de britanicul Bradley Wiggins, belgianul devenind cu această ocazie primul rutier care depăşeşte bariera de 55 km parcurşi într-o oră,după noul regulament al UCI (Uniunea Ciclistă Internaţională). El a beneficiat, însă, de avantajul oferit de altitudine, deoarece velodromul Bicentenario din Aguascalientes se află la peste 1.800 m deasupra nivelului mării. Pentru a se pregăti, belgianul s-a antrenat două luni în Namibia, la altitudine. “Este, fără nicio îndoială, punctul culminant al carierei mele. Sunt nebun de bucurie. Când privesc palmaresul văd acolo doar nume mari. A fost foarte greu, însă am reuşit”, a declarat Campenaerts. “A fost foarte greu, am fost un pic prea optimist în primele 30 de minute şi apoi mi-am spus că trebuie să o las un pic mai încet, dar chiar şi aşa cred că am fost mai rapid decât Wiggins tot timpul. Echipa mi-a dat încrederea de care aveam nevoie şi am fost în stare să răspund pe măsură”, a mai spus sportivul echipei Lotto-Soudal. Britanicul Bradley Wiggins, deţinătorul perfomanţei  din 2015, a menţionat: “Mă aşteptam să cadă recordul meu, mă aşteptam să se depăşească graniţa de 55 km şi mă aşteptam să facă acestea Campenaerts”

Recordul orei are o istorie aparte în povestea ciclismului, printre deţinătorii acestei performanţe numărându-se monştri sacri precum Fausto Coppi, Jacques Anquetil şi legendarul Eddy Merckx. Progresele tehnologiei au crescut performanţele considerabil, astfel încât istoria consemnează că graniţa de 55 km a fost depăşită, de fapt  încă din anii 1994-1996 de către elveţianul Tony Röminger (55,291 km) şi britanicul Chris Boardman (56,375 km). Însă în anul 2000 UCI a introdus restricţii tehnice la bicicletele care concurează în cursele orare şi, mai mult, a eliminat retroactiv toate performanţele obţinute de la recordul lui Merckx (1972) încoace. Astfel, au dispărut de pe lista performerilor nume ca Francesco Moser, Graeme Obree sau Miguel Indurai. Recordurile stabilite după noul regulament au fost realizate de germanul Jens Voigt – primul peste 50 m – şi austriacul Matthias Brändle, în 2014, Rohan Dennis (Australia) şi britanicii Alex Dowsett şi Bradley Wiggins în 2015.

 

 

 

Comentarii