Grevă japoneză în farmacii. Motivul: CNAS decontează în septembrie abia jumătate din facturile plătite în mai

vineri, 20 octombrie 2023, 01:50
1 MIN
 Grevă japoneză în farmacii. Motivul: CNAS decontează în septembrie abia jumătate din facturile plătite în mai

Colegiul Farmaciştilor a anunţat într-un comunicat de presă, citat de 360medical.ro, că mai multe farmacii comunitare independente din toată ţara, inclusiv din Iaşi, au demarat o grevă japoneză pentru a protesta împotriva decontărilor întârziate cu până la trei luni de zile. Aceştia acuză Casa Naţională de Asigurări de Sănătate că nu au fost făcută decontarea unor facturi timp de peste trei luni şi că activitatea se poate bloca oricând. În comunicatul remis presei se menţionează că în septembrie s-au făcut plăţi pentru o parte dintre sumele datorate pentru luna mai. Astfel, farmaciştii rămân cu banii blocaţi şi cu imposibilitatea de a face noi achiziţii.

„Depăşirea termenelor obligaţiilor de plată ale Caselor de Asigurări de Sănătate către farmacii determină întârzieri la plata datoriilor farmaciilor către distribuitori; pentru farmacii, aceste întârzieri au drept urmare atât aplicarea de penalităţi, cât şi întreruperea livrărilor de medicamente. Practic, sunt consecinţe asupra întregului lanţ de distribuţie a medicamentelor, sumele respective fiind şi obligaţii de plată ale distribuitorilor către producători”, se menţionează în textul citat.

Întârzierile cele mai mari sunt pe programele naţionale pentru afecţiuni severe – oncologie, diabet, transplanturi, care sunt medicamente scumpe şi care nu pot fi înlocuite cu altele similare.

“Subliniem faptul că asistăm la crearea premisei de manifestare a riscului major de blocare a aprovizionării unităţilor farmaceutice cu medicamente, ceea ce se suprapune şi agravează situaţia deja existentă a discontinuităţilor în aprovizionarea pieţei farmaceutice din România cu unele medicamente”, mai arată Colegiul Farmaciştilor.

O promisiune în acest sens a venit de la Guvern care a spus că va oferi fonduri din fondul de rezervă pentru ca CNAS să deblocheze unele plăţi. 

Comentarii