Ieşean de 80 de ani judecat pentru furt de ochelari

luni, 16 august 2021, 01:50
2 MIN
 Ieşean de 80 de ani judecat pentru furt de ochelari

Cum a ajuns bărbatul într-o astfel de postură jenantă pentru anii săi, deşi o viaţă întreagă nu avusese niciodată de-a face cu rigorile legii penale.

 

Aproape octogenar, un ieşean a ajuns să fie judecat pentru tâlhărie dintr-un motiv stupid: i-a luat ochelarii de pe nas unei vecine cu care avea un conflict. Bărbatul a beneficiat de clemenţa judecătorilor, iar decesul victimei pe parcursul procesului a lăsat nesoluţionată problema eventualelor despăgubiri civile. Faptele s-au petrecut în dimineaţa zilei de 2 aprilie 2018, când V.M. (63 de ani) plecase de acasă din Moara de Vânt, pentru a face cumpărături în Podul de Fier. L-a observat de la distanţă pe Costache Carp, care ieşise în faţa casei sale pentru a repara poarta.

Între cei doi exista un conflict mai vechi, aşa că femeia a preferat să treacă strada, pentru a evita o nouă discuţie în contradictoriu cu vecinul său. Acesta însă a observat-o, s-a oprit şi lucru şi, având în mână o bucată de ţeavă, a traversat şi el. I-a adresat lui V.M. expresii şi cuvinte jignitoare şi i-a reproşat că în trecut i-ar fi furat o pereche de ochelari de soare şi mai multe haine din casă. Apoi, a lovit-o cu palma peste faţă, i-a smuls ochelarii de vedere şi şi i-a însuşit, băgându-i în buzunar.

Cazul a ajuns în faţa instanţei, Carp fiind acuzat de tâlhărie. Magistraţii Judecătoriei au luat în calcul în favoarea lui faptul că se afla la primul conflict cu legea penală, violenţa manifestată a fost redusă, iar valoarea ochelarilor, scăzută. S-a luat în considerare şi starea conflictuală dintre cei doi vecini. V.M. se constituise parte civilă, solicitând despăgubiri de 650 de lei. În noiembrie 2019 însă, femeia a murit.

Fiica sa şi-a manifestat voinţa de a continua exercitarea acţiunii civile, majorându-şi pretenţiile financiare la 20.000 de lei, dar a anunţat acest lucru abia la începutul lunii februarie a acestui an, depăşind termenul prevăzut de lege. Ca urmare, acţiunea civilă a fost lăsată nesoluţionată de Judecătorie. Carp a fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani. Sentinţa poate fi contestată la instanţa superioară.

Comentarii