În Copou, s-a deschis cutia Pandorei

luni, 04 iunie 2018, 01:43
3 MIN
 În Copou, s-a deschis cutia Pandorei

Întârzierea prelungirilor contractelor unor jucători ai CSM Poli costă enorm. Lui Sin, care a fost ofertat de Voluntari şi Botoşani, a trebuit să i se dea acum un salariu de 4 000 de euro pentru a nu fi pierdut. Cu o retribuţie crescută de aproape trei ori faţă de anul precedent, fotbalistul are salariul de mai mult de două ori mai mare faţă de cel al antrenorului Stoican!.  Cioinac şi Bădic vor şi ei retribuţii mai mari pentru a continua în Copou. Iaşul a bătut palma cu Adria Gallego, venit de la o echipă care a retrogradat din Liga a III-a spaniolă

 

 

 

CSM Politehnica Iaşi a anunţat că Andrei Sin va juca încă un sezon la Iaşi. Amânată în mod repetat, oficializarea prelungirii înţelegerii va costa mult echipa ieşeană. Deşi antrenorul Flavius Stoican a vrut încă din timpul sezonului să fie sigur că va conta pe Sin şi în sezonul următor, fotbalistul nu a primit nicio ofertă până după terminarea campionatului. El a fost contactat de preşedintele Adrian Ambrosie abia după ce “Ziarul de Iaşi” a semnalat acest lucru, la câteva zile de la intrarea în vacanţă. Între timp, jucătorul fusese căutat de mai multe echipe, între care FC Voluntari şi FC Botoşani, clubul din nordul Moldovei oferindu-i un salariu de 4 000 de euro lunar. În paranteză fie spus, CSM i-a pierdut vara trecută la rivalii zonali din Botoşani pe tinerii Marian Târşa şi Janos Brânză, ultimul, portarul titular al naţionalei de tineret a Moldovei debutând perfect în Liga I, sâmbătă, când a parat un penalty în victoria cu 2-0 obţinută în faţa Mediaşului. De această dată, Botoşaniul nu a mai luat un jucător de la Iaşi, club care a decis să-i ofere tot 4 000 de euro jucătorului care acoperă mai multe posturi.

Creşterea spectaculoasă a retribuţiei fotbalistului care anul trecut a avut un salariu de 1 500 de euro pe lună, va avea efect de domino la CSM.

Ceilalţi doi jucători aflaţi la final de contract pe care Stoican a anunţat că îi vrea neapărat la echipă, Ionuţ Cioinac şi Narcis Bădic, vor şi ei mărirea salariilor. Cioinac, care a avut un salariu de 1 500 de euro pe lună, solicită o creştere de trei ori a retribuţiei. Bădic, care a renunţat vara trecută la 1 000 de euro pe lună pentru a rămâne la echipă, primind 2 500 de euro lunar, doreşte revenirea la salariul la care avea dreptul. În plus, la această oră, Stoican a rămas cu mulţi paşi în urma lui Sin, salariul tehnicianului fiind de 1 750 de euro pe lună. Firesc, antrenorul a solicitat şi el o creştere a câştigului lunar garantat, în aceeaşi situaţie fiind şi colaboratorii săi. Iar lista celor care vor solicita mai mulţi bani se va mări, cu siguranţă. De exemplu, cu Platini, care are acum jumătate din salariul lui Sin!

Rămâne de văzut ce soluţii va găsi conducerea clubului pentru a susţine aceste creşteri consistente, mai ales în condiţiile în care s-a anunţat în mod repetat că nici cheltuielile de anul trecut nu vor mai putea fi acoperite.

În altă ordine de idei, CSM a bifat prima achiziţie a verii. Fundaşul dreapta Adria Gallego Arias (28 ani), care a jucat sezonul trecut la Saguntino, echipă care a retrogradat din Liga a III-a (!) spaniolă, a ajuns la un acord pentru un contract pe doi ani cu Iaşul. Cu excepţia unei aventuri americane, la Storm, fotbalistul spaniol, care poate acoperi şi alte posturi în banda dreaptă, a evoluat doar la grupări din ligile inferioare spaniole, Deportivo B, Lleida, Binefar, Castellon, Portugalete, Asco şi Ibiza. Gallego a fost aproape de Iaşi şi în iarnă, însă nu a reuşit să plece din Spania, CSM aducându-l în locul lui pe Sadik El Fitouri.

Comentarii