În prima zi de şcoală ar trebui să se circule pe toată lăţimea şoselei Bucium

vineri, 10 septembrie 2021, 01:50
1 MIN
 În prima zi de şcoală ar trebui să se circule pe toată lăţimea şoselei Bucium

Lucrările pe şoseaua Bucium vor fi finalizate în acest sfârşit de săptămână. Constructorul Conest a dat asigurări că, luni, la începutul şcolii, circulaţia rutieră va fi deschisă pe partea carosabilă afectată de lucrări, respectiv tronsonul de la intersecţia cu bld. Poitiers şi până la Institutul de Psihiatrie "Socola", pe partea dreaptă pe sensul de ieşire din oraş. 

Deocamdată, lucrările au fost finalizate pe sectorul Hotel Pleiada – Socola, dar acestea continuă pe tronsonul spre str. Trei Fântâni, cu o subtraversare în zona unităţii de cazare. "De luni, 6 septembrie, echipele Conest au început să lucreze la tronsonul de 200 de metri liniari. Tot în carosabil, dar pe partea stângă la ieşirea din Iaşi. Am lucrat noaptea trecută (alaltăieri, n.r.) până la ora 24. Vom continua în acelaşi ritm susţinut fără a ne uita la ceas. Faza finală de asfalt pe acest tronson o realizăm sâmbătă, 11 septembrie, şi duminică, 12 septembrie. Luni, 13 septembrie, în prima zi de şcoală, carosabilul din Bucium va fi redat 100% circulaţiei rutiere", se arată într-un mesaj al companiei Conest, pe pagina de Facebook.

Lucrările din zona Bucium vizează extinderea reţelei termice centralizate în zonele Bucium şi Copou şi sunt realizate de asocierea SC Conest SA (lider de asociere) – SC Erbaşu Construcţii SA – SC Elsaco Electronic SRL – SC Consix Construcţii SRL – IPCT Instalaţii SRL. Valoarea totală a investiţiei este de peste 22,4 milioane lei. 

Comentarii