Istoria epidemiilor umanității prezentată de un infecționist din SUA, absolvent al UMF Iași

Profesorul Cristian Apetrei, absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF), specialist în boli infecţioase şi microbiologie la Universitatea din Pittsburgh, SUA, a publicat o serie de analize pe pagina sa personală de Facebook în care a vorbit despre cum au schimbat diferitele epidemii cursul istoriei. În actuala pandemie de COVID-19 s-a discutat foarte mult despre gripa spaniolă, care a explodat după Primul Război Mondial, despre epidemiile regionale de tifos exantematic sau de cele din urmă cu 3-4 sute de ani cu holeră şi ciumă. Dar au existat o serie de epidemii care au fost descoperite de istorici, cu rol fundamental în dezvoltarea societăţii, aşa cum o ştim astăzi, şi pe urma cărora putem trage concluzii relevante cu privire la prezent. Prima epidemie cunoscută, explică profesorul Cristian Apetrei, este relativ mică, datează din urmă cu 5.000 de ani şi s-a produs în China, în satul Hamin Mangha din Mongolia Internă. În intervalul 2011 – 2015 s-au efectuat lucrări de excavare acolo şi s-au descoperit 29 de case şi mai mulţi locuitori. Dar a fost găsit şi un morman de schelete carbonizate, depozitate într-un spaţiu foarte strâmt, care par a fi aruncate în grabă, după cum au descoperit cercetătorii. „De ce au murit aceşti oameni? De ce a fost satul abandonat în grabă, după ce scheletele au fost incinerate şi nu îngropate, aşa cum era obiceiul la acea vreme? Aceşti oameni au murit rapid şi în condiţii suficient de terifiante încât supravieţuitorii să le dea foc şi să-şi ia lumea în cap. Specialiştii în istoria medicinei şi a epidemiilor sunt unanim de acord că boala care ar fi putut duce la decesul rapid al atâtor omeni în timp atât de scurt nu putea fi decât o boală infecţioasă. O fi fost ciumă? Poate. În definitiv, ciuma a fost adusă în Europa de tătari (adică de mongoli)”, a precizat profesorul Cristian Apetrei.

Aceleaşi condiţii de temperatură în China ca acum 8.000 de ani

Acesta spune că alte cercetări în zonă au arătat că au fost incinerări în masă şi abandonarea unor alte sate în aceea perioadă temporală, dar Hamin Mangha pare a fi cel mai vechi sit descoperit. Profesorul precizează că evenimentele nu au fost suficient de apropiate în timp încât să putem concluziona că agentul infecţios s-a transmis dintr-o zonă în alta. „Dar realitatea este că la scala istorică de măsurare a timpului, toate aceste episoade au survenit în aceeaşi epoca geologică: perioada mijlocie caldă a Holocenului. Această perioadă care a durat între 7000 – 3000 î.Hr. a fost o perioadă de încălzire, ale cărei temperaturi maxime au survenit în urma cu aproximativ 8.000 de ani”, spune prof. Cristian Apetrei. El a adăugat că perioada de încălzire a fost urmată de o etapă de răcire, în care temperaturile au scăzut cu aproximativ un grad pe mileniu, şi care a durat până în urmă cu circa 200 de ani, când temperaturile au reînceput să crească datorită acumulării gazelor de seră. „Practic, de vreo 200 de ani, avem create condiţii similare acelora din Neoliticul târziu, când epidemiile se succedau cu o relativă ritmicitate. Unde este atinsă în prezent o temperatură la sol mai mare decât în restul lumii? În China, unde avem cea mai mare densitate populaţională, şi de unde a pornit şi ultima pandemie”.

O boală a ucis mai mulţi atenieni decât spartanii

Un alt exemplu de epidemie celebră, dar rămasă necunoscută, oferită de profesor provine din secolul de aur al Atenei, în care se crease Imperiul Atenian, după înfrângerea persanilor. În anul 430 î.Hr., la puţin timp după ce începuse războiul pe care urma să îl piardă în faţa Spartei, Atena s-a confruntat cu o epidemie timp de cinci ani, care a venit în valuri şi care a ucis aproape un sfert din populaţie – între 75.000 şi 100.000 de persoane. Profesorul Cristian Apetrei spune că nu putem şti ce boală era, însă istoricul Thucydides a descris simptome care, conform profesorului din SUA, îi lasă „perplecşi pe infecţioniştii din zilele noastre”. Conform istoricului, persoanele care aveau alte boli – comorbidităţile cunoscute şi astăzi – au murit aproape toţi, din primele zile de îmbolnăvire. Apoi, s-au îmbolnăvit cei care nu aveau vreo boală evidentă şi au murit fără să dea vreun semn, deşi erau „perfect sănătoşi”. „Erau atacaţi brusc de călduri violente în cap, roşeaţă şi inflamaţie a ochilor, părţile interne, cum ar fi faringele şi limba deveneau brusc sângerânde, iar bolnavii aveau o respiraţie nenaturală şi fetidă. Aceste simptome evoluau spre strănut şi răguşeală şi foarte rapid boala cobora în piept producând tuse violentă. Boala supără inima, ceea ce determină evacuarea tuturor felurilor de bilă cunoscute de doctori; toate astea, pe fondul unei mari suferinţe”, descrie istoricul, citat de profesorul Apetrei.

Majoritatea deceselor, după 7-9 zile de simptome

Acesta mai enumeră convulsii violente, care apăreau atât după primele simptome, cât şi mai târziu în boală, bolnavii nu sufereau atingerea hainelor sau a lenjeriilor de pat, trebuiau să meargă goi şi le oferea uşurare doar „o scufundare în apă rece”. Majoritatea deceselor au survenit, conform istoricului, între ziua 7 şi 9, iar cei care au supravieţuit au manifestat apoi simptome gastro-intestinale ce au dus în unele cazuri la moarte prin epuizare. Unii au arătat şi simptome neurologice, precum pierderea memoriei. Profesorul Cristian Apetrei spune că sunt măcar 30 de boli diferite care pot cauza, măcar parţial, această descriere, de la variolă, la febrele hemoragice precum Ebola, dar şi tuberculoza, tifosul exantematic, febra tifoidă sau ciuma. Concluzia trasă de expert este alta şi reia o serie dintre concluziile istoricilor. „Una dintre cauzele majore ale severităţii epidemiei este aceea că Atena era supraaglomerată, iar boala a slăbit capacitatea de luptă a atenienilor. Ce a mai slăbit capacitatea? Un grup care a refuzat să mai respecte regulile, iar ca rezultat guvernanţii au fost obligaţi să înăsprească legile. Cei care se revoltau o făceau pentru că «îşi pierduseră principiile morale» (Thucydides). Alterarea fibrei sociale, instabilitatea politică, lipsa empatiei şi a coeziunii au contribuit decisiv la pierderea războiului cu Sparta”, a spus profesorul Apetrei.