La popice avem campioni

marți, 06 noiembrie 2018, 02:43
2 MIN
 La popice avem campioni

Ion Cercel a cucerit două medalii de aur la Campionatele Naţionale de popice: la sprint individual şi la tandem, cu Mihai Benghiac. Ieşenii şi-au mai completat bilanţul cu o medalie de argint şi una de bronz şi acum aşteaptă răsplata

Popicarul ieşean Ion Cercel a cucerit, în ultima zi a Campionatele Naţionale individuale de seniori, titlul naţional la sprint. La această probă au participat toţi cei şase sportivi ieşeni prezenţi pe arena din Târgu Mureş, Mihai Benghiac, Ion Cercel, Costică Ciurdea, Iulian Cucu, Florin Opincă şi antrenorul-jucător Remus Antimirescu. În primul tur, Cucu şi Antimirescu au fost eliminaţi de către colegi, Opincă, respectiv, Benghiac. Costică Ciurdea a urcat în sferturi fără adversar, iar Cercel a trecut de un lansator din Târgu Mureş, Istvan Benke. Benghiac a fost scos de pe tablou de către redutabilul campion clujean Petruţ Mihălcioiu, iar Opincă a pierdut în faţa mureşeanului Kalman Kötö, care l-a învins şi pe “veteranul” Costică Ciurdea în sferturi. Ajuns în penultima fază, după ce l-a eliminat pe Mihălcioiu, Cercel n-a mai putut fi oprit, el câştigând semifinala cu Hunor Fekete şi finala cu clujeanul Bogdan Dudaş. Un alt titlu a fost câştigat la tandem masculin, de către Cercel şi Benghiac. Florin Opincă a obţinut medalia de bronz la individual clasic, iar apoi, Iulian Cucu, împreună cu mureşeanca Anna Gyeresi, au cucerit argintul la tandem mixt.

Aşadar, după cele două medalii de aur cucerite în probele de tandem masculin şi sprint, dublul campion al României la popice, ieşeanul Ionuţ Cercel a declarat: "Sunt extrem de bucuros după cele două medalii de aur obţinute aici, la Târgu Mureş, în faţa unor adversari puternici. Sunt aşa de bucuros, că nu pot să mai zic decât atât: Să vină «caşcavalul»!". În total, ieşenii au reuşit să cucerească patru medalii la Naţionalele individuale de popice de ila Târgu Mureş, dintre care două de aur, una de argint  şi una de bronz.  "Sunt bucuros pentru medaliile cucerite, băieţii au avut o comportare foarte bună, în urma pregătirilor noastre pentru Champions League, acolo unde trebuia să evoluăm! Ne-am îndeplinit obiectivul şi vrem să facem în continuare şi o figură frumoasă în Campionatul Naţional pe echipe, unde avem deja două victorii din tot atâtea posibile", a declarat antrenorul echipei CFR Olimpia ACB, Remus Antimirescu.

Apropo de echipe,  formaţia ieşeană va juca următoarele partide cu KSE Târgu  Secuiesc în deplasare (17 noiembrie) şi cu CFR Cluj acasă, pe 23 noiembrie.

Comentarii