Lăptic de căpriţă

L-am văzut în vară, pe coridoarele Universităţii, pe colegul meu Smărăndel Ricojeu, profesor la Limbă Engleză Contemporană, cu o geantă voluminoasă în mână. Mergea abătut, aşa încât a trebuit să-l strig ca să mă vadă. „Scuză-mă pentru neatenţie!” a început el cu glas apatic. „Nu prea mai ştiu ce e cu mine… Urăsc de când exist sesiunea de examene din vară. Acum eşti asaltat, din toate direcţiile, de cei care îşi amintesc, în sfârşit, că sunt şi studenţi. Nu s-ar putea să mă mai ascultaţi, dom’ profesor? Când mai găsiţi un interval pentru re-examinare? Cu tristeţe vă spun, dom’ profesor, a murit bunica, ne-a ars casa, iar tata şi-a pierdut slujba. Am nevoie de notă de trecere la examen ca de aer… Şi aşa mai departe! Cunoşti tu însuţi discursurile. Într-un anumit sens, cu partea aceasta a verii m-am acomodat după atâtea decenii de predare. Altceva însă mi-a scos peri albi în ultimii zece ani. Explicaţia. Dom’ profesor nu înţeleg de ce am luat 6 la examen. Consider că am făcut tot. Poate că e o imensă eroare. Vreţi să verificaţi?… Şi asta încă ar fi varianta soft! Dar mă mai confrunt şi cu explicaţiile-reproş care, pur şi simplu, au darul să mă scoată din minţi. 4 la Limbă Engleză Contemporană? Păi. dom’ profesor, eu vorbesc, de mic, o engleză autentică. O ştiu de la formaţii celebre de rock. Cum să iau 4? Sau: Dom’ profesor, nu sunt de acord cu ievaluarea lucrării mele cu 5. Doresc decât reexaminare obligator. Doresc decât contestaţie şi super-comisie. Scuzaţi ajadar deranj ulterior! Cu sinceritate, Sparanbuşc Clamidă, studenţul Angleză B. Nu demult, o domnişoară m-a căutat, transfigurată, prin Facultate şi, când a dat de mine, a început să turuie ca o moară stricată. Dom’ profesor, a fost, este şi va fi imposibil să iau 3. Dumneavoastră nu deţineţi informaţia, însă vă spun aici că eu posed engleza la perfecţie. Prin pronie divină… Da, da, să nu vă miraţi! Mi s-a întâmplat în liceu, când, însetată într-o dimineaţă, am băut soluţie de acid boric, crezând că e lăptic de căpriţă adus de mămuţa de la stână. De atunci vorbesc în limbi, iar engleza e prima dintre ele. Punându-mi 3, îl veţi mânia pe bunul Dumnezeu…”

Smărăndel s-a oprit o clipă, privind pierdut în jur, apoi a continuat: „Cu furnizarea de explicaţii acestor personaje inefabile nu am reuşit niciodată să mă obişnuiesc. M-au adus la exasperare. Am avut ieşiri bizare, pe care azi le regret, dar care, judecate retrospectiv, erau inevitabile. Lui Sparanbuşc Clamidă, de pildă, răspunzându-i la e-mail, i-am scris că eu discut decât cu prostani, el fiind prea dăştept pentru un decalog. Nici super-comisia nu l-ar fi ajutat prea mult, întrucât el era decât un super-star. M-am dat şi în spectacol, făcându-mi, ostentativ, coifuri din lucrările celor care solicitau explicaţii. În faţa domnişoarei care vorbea în limbi am cotcodăcit grotesc, spre totala ei mirare. I-am comunicat ulterior că, din moment ce nu m-a înţeles, în mod evident, nu vorbea în limbi şi, implicit, nu ştia nici engleza. A intrat în istericale, desigur, şi, actualmente, nu mai vorbeşte deloc, este catatonică. M-am decompensat şi am fost sancţionat, pe linie administrativă, în repetate rânduri. Am ajuns în pragul desfacerii contractului de muncă. De aceea, am jurat că anul acesta nu mă voi mai expune. Am decis să le dau tuturor zece pe linie! Astfel, mi-am spus, voi fi scutit de presiuni, incidente şi mai ales – oh, Doamne! – explicaţii. Am dat examenul cu o săptămână în urmă şi m-am ţinut cu străşnicie de cuvânt – 10 fără excepţie! Ce să vezi însă, prietene? La câteva ore după ce şi-au aflat notele, dragii mei discipoli mâncători de ficaţi mi-au umplut contul cu e-mail-uri lungi şi elaborate. Ai ghicit, doreau explicaţii. Dom’ profesor, cum se face că am luat o notă aşa de onorabilă, ştiind că nivelul meu de ingleză ar fi pe la 9? 9 cu plus, e adevărat, dar… Dom’ profesor, înţeleg că am făcut excelent şi nu mă surprinde, însă aş vrea să-mi clarificaţi ce aş fi putut greşi, dacă totuşi greşeam? Dom’ profesor, ziceţi-mi care au fost punctele slabe ale lucrăriii mele, pentru ca, în viitor, să fac mai bine şi să iau o notă şi mai mare. Dom’ profesor, acum că ştiţi valoarea mea, comunicaţi-mi ce trebuie să fac pentru a vă deveni coleg, pentru a primi, dacă mă înţelegeţi, un job la Universitate.”

„…Dom’ profesor, zecele ăsta clar dă lucrurile pe faţă, în puii mei. Vedeţi şi dumneavoastră unde mă aflu ca pregătire, în pana mea. Pot să vă declar deschis deci că nu sunt de acord cu majoritatea ideilor din cursul dumneavoastră… Dom’ profesor… Dom’ profesor…” Subit, Ricojeu ţipa cu voce stranie, uitându-se, speriat, după nişte umbre de pe pereţi. S-a potolit cu greu. A scos din geantă o sticlă de plastic uriaşă, de 2 litri şi jumătate, plină cu un lichid albicios. A sorbit din ea cu nesaţ. „Ce bei?” l-am întrebat. „Oficial”, a răspuns absent, „lăptic de căpriţă de la stâna lu’ mămuţa. Neoficial, soluţie de acid boric. Până la prânz o dau gata!”

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi