Lumină verde pentru Suedia

Marţi a început, la Vilnius, o nouă şi importantă reuniune la vârf a Alianţei Nord-Atlantice (NATO), într-o atmosferă relativ încurajatoare. Pe durata a două zile, liderii statelor membre vor consfinţi întărirea poziţiei NATO în contextul agresiunii ruse împotriva Ucrainei şi aprofundarea sprijinului pentru Kiev. Neoficial, lista de măsuri circulă deja în mass media internaţionale, dar e mai bine ca analiza să fie întreprinsă după încheierea summit-ului.

Un eveniment care a contribuit, fără îndoială, la îmbunătăţirea atmosferei politice dinaintea întâlnirii a fost decizia preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, de a susţine cererea de aderare a Suediei. Comunicată luni seara, târziu, de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, informaţia este extrem de îmbucurătoare, atât dintr-o perspectivă politică (se evită prelungirea unei crize), cât şi în planul securităţii (contribuţia Suediei ar fi notabilă). Ea ar putea semnala şi revenirea Turciei la jocul de echipă, cu efecte pozitive asupra funcţionării Alianţei.

Aşadar, la Vilnius ar trebui să se ajungă la unanimitate în chestiunea aderării Suediei, pentru că dispariţia obstacolului turc va determina şi guvernul de la Budapesta să renunţe la propriile rezerve – după cum se ştie, un rol important în atitudinea guvernului Viktor Orbán l-a avut dorinţa acestuia din urmă de a nu-l lăsa singur şi izolat pe preşedintele Erdoğan. Ratificarea protocolului de aderare în parlamentele naţionale ar trebui să se petreacă rapid, astfel că în toamnă Suedia ar putea deveni al 32-lea stat membru.

După cum se ştie, anunţul domnului Stoltenberg a venit după o ultimă întâlnire în trei, cu preşedintele Erdoğan şi premierul suedez Ulf Kristersson, desfăşurată la Vilnius. Se vorbea deja, de câteva zile, despre faptul că părţile se apropiau de un acord, mai ales că Suedia făcuse paşi semnificativi pentru a veni în întâmpinarea cererilor turce, inclusiv în ceea ce priveşte combaterea a ceea ce Ankara consideră a fi terorismul kurd. Guvernul suedez a mers, din acest punct de vedere, foarte departe, adoptând o lege care incriminează afilierea la o organizaţie etichetată drept teroristă, aşa cum este cazul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Până acum, în ciuda acestei etichete, membrii şi simpatizanţii PKK se puteau manifesta fără prea mari oprelişti şi, foarte important, fără riscul de a fi extrădaţi în Turcia. Din acest moment, însă, situaţia s-a schimbat radical, iar acum câteva zile o instanţă suedeză a şi pronunţat o primă condamnare în baza acestei legi, împotriva unui kurd acuzat că încercase să extorcheze un om de afaceri, spre a obţine bani pentru PKK.

Totodată, deşi nu se poate face o conexiune directă între justiţia suedeză şi presiunile politice la nivel guvernamental, trebuie notată decizia instanţei supreme de la Stockholm de a permite extrădarea în Turcia a unui kurd stabilit în Suedia. Situaţia este extrem de neplăcută pentru guvernul suedez, care doreşte să-şi menţină reputaţia de apărător al libertăţii de exprimare, din următorul motiv: persoana respectivă fusese condamnată în Turcia pentru trafic de droguri, efectuase o parte din pedeapsă, fusese eliberat condiţionat şi, ulterior, se stabilise legal în Suedia. De acolo, postase pe reţelele sociale fotografii modificate ale preşedintelui Erdoğan, ceea ce în Turcia reprezintă o infracţiune; în consecinţă, a fost dat în urmărire şi i s-a anulat acordul de eliberare condiţionată, urmând a efectua şi restul pedepsei pentru trafic de droguri – motiv invocat de autorităţile turce în solicitarea extrădării. Instanţa supremă suedeză nu a găsit nimic care să contravină legislaţiei interne sau internaţionale în materie de drepturi ale omului, dar este evident că guvernul se va confrunta cu mari probleme de imagine: se va spune (se spune deja) că, în încercarea de a-i face pe plac lui Erdoğan, este extrădată o persoană urmărită din motive strict politice.

Prin comparaţie cu aceste subiecte, celelalte cereri ale Turciei au fost mai uşor de satisfăcut. Reluarea exportului de armament către Turcia nu poate fi decât bine primită de producătorii suedezi, dat fiind nivelul atins înainte de instituirea interdicţiei, în 2019. Sprijinul suedez pentru deblocarea negocierilor de aderare a Turciei la UE este, iarăşi, o concesie minoră, în condiţiile în care acest proiect pare a fi doar o chestiune de orgoliu pentru preşedintele Erdoğan. Puţini sunt cei care să întrevadă progrese semnificative în viitorul previzibil, chiar dacă şi dinspre instituţiile europene vin semnale că s-ar dori o dezgheţare politică a negocierilor.

Nu vom şti prea curând, desigur, ce rol a jucat Washingtonul în eforturile de apropiere între Turcia şi partenerii săi din NATO, astfel încât summit-ul de la Vilnius să rezolve problema suedeză. Este clar că, în ultimele luni, Casa Albă a încercat să exercite presiuni asupra Ankarei, care doreşte să cumpere avioane F-16. Consilierul pentru securitate naţională, Jake Sullivan, anunţa, marţi dimineaţă – la doar câteva ore după retragerea obiecţiilor Turciei – că administraţia Biden susţine fără rezerve livrarea de F-16, o decizie care va trebui, însă, aprobată în Congres. În mod normal, ar trebui să se contureze o majoritate bipartizană favorabilă proiectului, capabilă să rezolve problema rapid, într-o manieră care să satisfacă orgoliul domnului Erdoğan.

Aşadar, la mai puţin de patru luni de la aderarea Finlandei, Alianţa este pe cale să integreze un nou membru nord-european. Va fi doar una din veştile neplăcute pe care le va primi conducătorul rus, Vladimir Putin, în urma unui summit NATO organizat la mai puţin de trei sute de kilometri de propria graniţă.