Mai este de lucru la naţională

Am spus de multe ori că rezultate meciurilor de pregătire contează mai puţin în raport cu obiectivele. La echipele reprezentative scorurile contează şi mai puţin, dar aceste partide amicale sunt esenţiale într-un areal în care datele disponibile pentru un biet selecţioner de a-şi contura şi cimenta un lot pentru o mare competiţie devin din ce în ce mai rare. Să presupunem că ţintarul internaţional ar mai putea permite câteva ferestre până la Europeanul din Germania. Ar putea Edi Iordănescu să se mai joace cu lotul, să mai facă infuzii, ba chiar să-l încerce pe mult doritul Mitriţă, căruia numitul selecţioner nu-i poartă ranchiună (Edi dixit!) şi câte altele. Înainte de Euro, se mai joacă două meciuri amicale la noi în Capitală: unul cu Bulgaria, pentru reglaje fine (după cum grăit-a un comentator TV) şi unul cu Liechtenstein, pentru atmosfera necesară înaintea startului, împreună cu suporterii.

Până una alta s-au jucat cele două teste, pe care le apreciem ca foarte bine alese, deşi balanţa cifrică nu ne este favorabilă, iar abordarea lor a fost exact viceversa. S-a ales Irlanda de Nord pentru a verifica partitura ofensivă a echipei şi Columbia pentru cea defensivă, opinându-se că în Germania va fi nevoie de ambele. Trebuie spus că echipa de azi a Columbiei nu seamănă deloc cu cele flamboiante, dar fără forţă din 1994 (văzută de marele Pelé drept campioană mondială!) şi 1998. Echipa lui Diaz şi a renăscutului Rodriguez chiar pare o forţă şi râvneşte cu şanse să facă legea pe continentul fierbinte. Revenind la tricolori, echipa nu s-a prea legat în confruntarea cu irlandezii, iar odată cu schimbările s-a stins complet. Celor care reproşează schimbările prea multe pe final li se poate răspunde că exact asta le mai lipsea selecţionerilor să li se ia şi dreptul de a rula lotul în limitele protocolului. Aşa a procedat Edward Iordănescu, aşa a făcut şi Nestor Lorenzo, argentinianul de la cârma Columbiei. Cu precizarea că dacă banca noastră este cum este, rezervele sud-americanilor sunt mult sub nivelul titularilor. Nu ştim dacă Edi a gândit-o sau cineva i-a şoptit asta, dar piesele grele ale lotului României au fost introduse exact în momentele finale, în care Lorenzo a schimbat garda. În opinia proprie, această mutare excelentă a fost cheia finalului furtunos al tricolorilor. I-au lăsat pradă pe Moruţan și Coman pradă furiei galbene şi apoi au replicat cu artileria: Ianis (autorul primului gol) şi Man au scos flăcări pe nas, Drăguş a arătat prin antiteză cam câte parale fac acum Puşcaş şi Alibec, iar Tănase a pus moţul pe tort. Nestor Lorenzo a remarcat la echipa noastră presingul în jumătatea adversă, dar presingul dă rezultate când este efectuat de oameni cu calitate. Ce s-ar fi întâmplat dacă apărarea noastră n-ar fi fost atât de vrăjită de sclipiciul columbienilor în prima parte, este o întrebare fără răspuns. Şi inutilă. Ne place să credem că s-a ales partitura ofensivă în acest meci pentru a-i surprinde pe columbieni. Şi am făcut-o, dar doar în final din motivele arătate. Testele acestea ne-au mai învăţat să ne ferim de improvizaţii fiindcă echipa nu geme de jucători polivalenţi şi au oferit idei privitoare la vârfuri. La ora actuală, Drăguş este titularul, cu precizarea că Alibec ar fi fost numărul 1 dacă nu s-a dus  aiurea după petrodolari. Joacă puţin şi prost în Qatar, dar leafa merge şi merge al naibii de bine. Poate e de crezut că a vrut să se întoarcă într-un târziu acasă (la fel ca Opruț), dar n-au vrut arabii și pe bună dreptatel

În fine, discuţia care a aprins o ţară întreagă a găsit răspuns: Edi Iordănescu se bazează pe Ianis Hagi. Fără ca ilustrul său părinte să bată cu sceptrul în masă. Mulţi au spus că selecţionerul îl convoacă pe prinţişor de frica „regelui”, dar evenimentele ulterioare au ridiculizat ipoteza. Dacă cei mai mulţi fotbalişti români se devalorizează lustruind bănci de rezerve, Ianis arată că este altfel croit. Ceea ce nu-l îndrituieşte pe seniorul Hagi să-i dea înainte cu turuiala, reproşând acum că fiul său nu a fost titular. Un fost fotbalist exponenţial şi (mai ales) un antrenor de succes cum s-a dovedit domnul Gheorghe Hagi ar trebui să ştie că introducerea unui jucător pe parcurs poate fi o mutare înţeleaptă de pe bancă (cum a fost în meciul cu Columbia) şi ar trebui să-şi mai strunească inima de părinte. De acord cu opiniile care susţin că intervenţiile patetic-paterne ale lui Gică îi fac rău lui Ianis. Nu pentru că l-ar influienţa pe „junior” (care este serios şi echilibrat), ci pentru că ar ridica sprâncenele unor conducători de club care chiar l-ar vrea pe Ianis în echipă. Să amintim de tarantela făcută de marele Hagi la Fiorentina, când Ianis era încă un copil necopt?

Concluzia este că am asistat la două teste utile care au arătat, cu plusuri şi cu minusuri, că mai este de lucru. Cum va decurge lucrul ăsta, rămâne un mister mai mare ca măritişul Giocondei.