Miza financiară a amnistiei. Sechestrele DNA de 2 miliarde de euro

duminică, 23 decembrie 2018, 17:38
3 MIN
 Miza financiară a amnistiei. Sechestrele DNA de 2 miliarde de euro

Consecinţa directă a ordonanţei de amnistie şi graţiere ar fi şi faptul că sechestrele de bunuri aplicate în dosarele penale ar fi ridicate şi statul român nu ar mai putea recupera prejudiciile, au explicat juriştii consultaţi de G4Media.ro. Amnistia înseamnă ”uitarea infracţiunii”, ca şi când nu s-ar fi produs. Beneficiarul unei astfel de clemenţe nu ar face închisoare şi i s-ar ridica interdicţiile şi sechestrele, a explicat pentru G4Media.ro judecătorul Cristi Danileţ.

Care e valoarea totală a măsurilor asigurătorii care ar putea fi ridicate dacă Guvernul dă ordonanţa de amnistie şi graţiere. Cele mai recente cifre, prezentate în bilanţul de activitate al fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi din iulie, arată că ”în ultimii 5 ani, valoarea măsurilor asiguratorii instituite de DNA a fost de peste 2 miliarde Euro.

Spre exemplu, în anul 2016 s-au instituit măsuri asiguratorii de peste jumătate de miliard de euro, cea mai mare valoare de la înfiinţarea instituţiei. Tot în anul 2016, Direcţia Naţională Anticorupţie a reuşit să instituie măsura sechestrului cu privire la două proprietăţi situate în Saint Tropez – Franţa până la concurenţa sumei de 5.066.300 euro (e vorba de 2 vile ale omului de afaceri Horia Simu – n.r.).

Totodată, s-a instituit măsura sechestrului şi cu privire la două imobile situate în Barcelona până la concurenţa sumei de 534.310 euro (e vorba de imobile ale unor inculpaţi din dosarul fostului primar PSD Neculai Onţanu – n.r.). Au fost formulate şi solicitări de instituire a sechestrului în Cipru, Elveţia şi Germania până la concurenţa sumei de 7.816.485 RON, echivalentul a 1.737.417 Euro”, se arată în documentul citat.

Aceste cifre reprezintă doar valoarea bunurilor sechestrate în ultimii 5 ani în dosarele DNA. Potrivit bilanţului DIICOT pe anul trecut, ”valoarea totală a bunurilor indisponibilizate prin măsuri asiguratorii în dosarele soluţionate în cursul anului 2017, în cadrul DIICOT, a fost de 488.484.952 lei (peste 100.000.000 de euro – n.r.), comparativ cu anul 2016, când a fost de 209.037.298 lei (aproape 45.000.000 de euro – n.r.), se arată în raportul de activitate al DIICOT pe 2017.

Potrivit raportului de activitate al Ministerului Public (toate parchetele – n.r.), ”în anul 2017 s-au luat măsuri asigurătorii în valoare de 1.617.063.406 lei (aproape 350.000.000 de euro – n.r.).

Câteva exemple. Dosarul Astra. Numai în dosarul devalizării societăţii de asigurare Astra, procurorii DNA au pus sechestru în 2016 ”până la concurenţa sumei de 857.301.363 lei (peste 180.000.000 de euro – n.r.) asupra unor acţiuni şi părţi sociale pe care inculpatul Adamescu Dan Grigore (decedat între timp – n.r.) le deţine la diferite societăţi comerciale”, potrivit DNA.

Dosarul Rompetrol II. În acest caz, procurorii DIICOT au pus sechestru pe rafinăria Petromidia până la valoarea de aproape 700.000.000 de euro. În mai, rechizitoriul procurorului Mirel Rădescu a fost infirmat sub conducerea lui Daniel Horodniceanu şi ancheta a fost reluată, dar sechestrul a fost menţinut de Înalta Curte.

Dosarul Romgaz. În iunie, Înalta Curte a decis restituirea dosarului Romgaz la DIICOT pentru refacerea anchetei, însă sechestrele au fost menţinute. Inculpaţii – printre care magnatul Ioan Niculae şi fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, au contestat sechestrele şi solicitarea lor se va judeca pe 8 ianuarie 2019. Prejudiciul în acest caz se ridică la aproape 60.000.000 de dolari. Procurorul nu a precizat în rechizitoriu valoarea bunurilor puse sub sechestru.

Dosarul Tel Drum. În ancheta privindu-l pe liderul PSD, Liviu Dragnea, procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri în valoare de peste 27.000.000 de euro. Liviu Dragnea are sechestre pe imobile, terenuri, 2 autoturisme şi conturi.

Dosarul Vâlcov. În procesul în care actualul consilier al premierului, Darius Vâlcov, a primit la instanţa de fond o condamnare de 8 ani de închisoare, Înalta Curte a menţinut sechestrul ”asupra a trei lingouri din aur, în valoare de 465.355 lei, 172 opere de artă, în valoare de 2.558.658 lei, 63.010 lire sterline, 290.334 euro şi 73.077 dolari. De asemenea, s-a instituit sechestrul asigurător prin poprirea sumelor de 90.000 dolari, 1.322.950 lei şi 600.000 lei”, potrivit ICCJ.

Citiţi materialul integral pe g4media.ro

 

Comentarii