Comunicat de presă (P)

Modernizarea infrastructurii rutiere, una dintre promisiunile asumate şi onorate din programul local de guvernare!

sâmbătă, 27 iulie 2019, 01:50
3 MIN

Aşa cum am promis în anul 2015, încă din perioada în care am preluat temporar mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean, dar şi din perioada în care am fost preşedinte al PSD Iaşi, modernizarea drumurilor judeţene şi comunale a reprezentat o prioritate pentru mine şi echipa cu care am colaborat.

În anul 2016, odată cu preluarea funcţiei de preşedinte al Consiliului Judeţean Iaşi de către Maricel Popa a început munca efectivă de modernizare a 350 de kilometri de drumuri judeţene.

Prin intermediul a două proiecte finanţate cu fonduri europene, 100 km de drumuri judeţene vor fi asfaltate în întregime. Drumul interjudeţean Iaşi – Suceava va fi modernizat pentru suma de 327 milioane de lei. 92 km din cei 168 de km vor străbate comunităţi din judeţul Iaşi pe traseul Iaşi – Rediu – Movileni – Gropniţa – Coarnele Caprei – Belceşti – Lespezi. Proiectul a ajuns în etapa licitaţiei pentru execuţia lucrărilor. La finalul celui mai important obiectiv de infrastructură din regiune, 22 de comune și orașe din cele două județe vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T). De asemenea, 6 km din drumul interjudeţean Botoşani – Iaşi, reabilitat tot cu fonduri europene, va parcurge comuna ieşeană Şipote până la limita cu judeţul vecin. Proiectul are o valoare totală de 334 milioane de lei.

Alţi 100 de km de drumuri judeţene vor fi modernizaţi cu fonduri guvernamentale prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Suma totală alocată pentru cele 7 drumuri judeţene este de peste 150 milioane de lei. Cea mai mare parte a acestor tronsoane sunt deja în diverse stadii de execuţie.

Cu fonduri din bugetul local au fost modernizaţi până acum peste 40 km, fiind alocată suma de 35 milioane de lei.

Recent, preşedintele Consiliului Judeţean a promovat un proiect de hotărâre prin care, în cel mai scurt timp, alţi 110 km de drumuri judeţene vor fi modernizaţi cu peste 290 milioane de lei alocaţi din fondurile bugetului local.

Am apreciat foarte mult preocuparea administraţiei judeţene pentru efectuarea de către constructori a unor lucrări de calitate şi cu respectarea termenelor asumate prin contracte. Insistenţa şi vizitele repetate pe teren ale preşedintelui Consiliului Judeţean au făcut ca până acum lucările să fie în graficele stabilite.

În acelaşi timp, fiecare primar din judeţ, din comunitatea pe care o conduce, a demarat proceduri pentru asfaltarea drumurilor comunale şi săteşti. Astfel,  aproximativ 600 de kilometri de drumuri sătești și comunale din județul Iași au intrat în proces de modernizare prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) şi prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Banii necesari pentru aceste investiţii, peste 600 de milioane de lei, au fost alocaţi de guvernul PSD. Până acum, peste 250 de kilometri au fost deja finalizaţi, restul fiind în diverse etape de implementare.

De asemenea, peste 100 de kilometri de drumuri naționale ce tranzitează județul Iași au trecut prin lucrări de reabilitare.

PSD Iaşi îşi respectă promisiunile şi rămâne singurul partid politic preocupat cu adevărat de bunăstarea ieşenilor. Drumuri asfaltate înseamnă mobilitate şi accesibilitate pentru toţi. Modernizarea comunităţilor locale este un deziderat care devine din ce în ce mai aproape o realitate.

 

Victorel LUPU   

Senator PSD  Iași 

Comentarii