Monica Lovinescu comemorată la Iași (II)

Punctul de maxim interes al acestui colocviu a fost expunerea în vitrinele Bibliotecii a impresionantei colecții de manuscrise (corespondență, însemnări, caiete, obiecte personale) recuperate din apartamentul de la Paris al cuplului Lovinescu-Ierunca de către dr. Astrid Cambose, cercetătoare la Institutul de Filologie Română „Alexandru Philippide”, care a și prefațat de altfel vizitarea expoziției, într‑o conferință cu titlul „Încăpățânarea de a nu accepta.” Povestea unei aventuri: recuperarea arhivei de manuscrise a familiei Lovinescu-Ierunca (corespondență). Între alte numeroase detalii ale acestei aventuri trăite de tânăra cercetătoare, unele cu un aspect picaresc, aflăm că această colecție cuprinde doar o parte din arhiva soților Lovinescu-Ierunca, restul fiind adăpostit în Casa Lovinescu de la București. Cele aproximativ 5000 de piese intrate recent în colecțiile Bibliotecii Filialei din Iași a Academiei Române se află în curs de triere și clasificare, operație cu care s‑a însărcinat dr. Vali Mihuleac, unul dintre organizatorii Colocviului la care mă refer. Fie chiar și în urma unei sumare examinări a colecției, constatăm că valoarea ei documentară este apreciabilă, între emițătorii scrisorilor întâlnindu‑se numeroase nume sonore ale culturii românești. Informații detaliate despre corespondenții cuplului Monica Lovinescu-Virgil Ierunca a oferit participanților organizatoarea principală a întâlnirii, dr. Astrid Ambose, în comunicarea Corespondenții familiei Lovinescu-Ierunca. Mai mult de șase decenii de memorie, prezentată în a doua zi a colocviului. Nu vreau să omit și contribuțiile colegelor universitare de la Facultatea de Litere, lect. univ. dr. Loredana Cuzmici (Memorie colectivă și memorie familială. În numele mamei, pe urmele tatălui) și conf. univ. dr. Emanuela Ilie (Cuvântul din cuvinte. O lectură în cheie distopică). Apreciez că publicarea, fie și selectivă a celor mai importante dintre aceste documente ar contribui la o mai bună cunoaștere și evaluare postumă a activității „Monicilor”. Expoziția documentară este înnobilată de prezența unui construct artistic-obiectual („instalație ready made”) intitulată Anatomia memoriei de către autorul ei, reputatul grafician Dragoș Pătrașcu, prezent și el la colocviu.

Animată de cele două principale organizatoare, dr. Astrid Cambose și dr. Loredana Cuzmici, dezbaterea liberă care a urmat a beneficiat de prezența consistentă a câtorva autoare afirmate în ultimele decenii prin contribuțiile lor la cunoașterea activității Monicăi Lovinescu: Flori Bălănescu, Angela Furtună și Cătălina Mihalache. Excelentă mi se pare inițiativa dr. Loredana Cuzmici, care a reușit să convingă un număr apreciabil de doctoranzi, masteranzi și studenți ai Facultății de Litere, să abordeze, în comunicări individuale, tematica centrală a colocviului.

Simpla menționare, în ordinea din program, a temelor propuse în comunicările lor de foarte tinerii noștri colegi, ne dă o idee despre consistența dezbaterilor. Mă simt onorat să le menționez pe toate, împreună cu numele autorilor: Gabriela Vieru (Speranța și strigătul de ajutor în L’Amérique n’a pas encore parléde Stepan Lighton), Alexandra Olteanu (Unde scurte de istorie est-etică a romanului românesc), Marius Butnaru (Monica Lovinescu, un caz de conversie etică a esteticii?), Iulia Baciu (Monica Lovinescu – Ioana M. Petrescu: două voci critice majore în literatura postbelică), Alexandra Mușat (Monica Lovinescu și Europa Liberă), Radu Cojocaru (Istorie și literatură: Fenomenul Pitești și Cuvântul din cuvinte), Elena Smărăndița Costin (Părinți către copii. Mari corespondențe familiale), Bogdan Vișan (Ethosul est‑etic și tendințele etice/ eticizante în discursul literar actual), Maria Contaș/ Florin-Vasile Iroftei (Pledoarii pentru un muzeu al comunismului în publicistica postdecembristă), Raluca-Ștefania Iacob (Monica Lovinescu și lumea literară. Portrete memorabile), Oana-Andrada Strugaru (O literatură fără memorie? Monica Lovinescu și speranța disidenței), Victor Rusu (Memorie versus utopie în Unde scurte), Ioana Amalia Carciuc (Vocile și funcțiile lor. Jurnalismul cultural între democrație și totalitarism), Georgiana Ciornohac (Undele scurte ale Demetrei. Postúri familiale în corespondența Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu), Maria-Corina Dimitriu (De la Sburătorul la Paris: tipare de sociabilitate cenaculară), Iuliana Antoce (O propunere de activitate extracurriculară pentru liceeni: Monica Lovinescu – o mare personalitate a culturii române), Elena Dutcă (Receptarea generației ’60 în Unde scurte), Olivia-Georgiana Dumitriu (Monica Lovinescu – personaj principal în arhivele Securității), Yasmina-Alexia Hrițcu (Jurnalele Monicăi Lovinescu – arhiva unei lumi), Andreea-Carmen Jacotă (În numele libertății. Scriitori disidenți în emisiunile și paginile Monicăi Lovinescu), Raluca-Maria Mitiu (Expresii ale adorației materne în Scrisori către Monica), Laura Tiron (Ameliorarea exilului prin cuvânt).

Cred că toți, sau aproape toți, participanții la această admirabilă comemorare nu au cunoscut‑o pe Monica Lovinescu decât indirect, de la profesorii lor, din scrieri sau din filme, ei nefiind încă născuți în 1989. De aceea, în decizia acestor douăzeci de tineri de a se documenta și a reflecta, cu prospețimea și onestitatea specifică vârstei, asupra personalității Monicăi Lovinescu, eu văd un semnal de speranță pentru  resurecția adevărului și a binelui în înțelegerea trecutului părinților și bunicilor lor. Cel puțin în sfera intelectual-culturală!

Monica Lovinescu a avut vârsta tatălui meu și a apărut pe lume într‑un orizont familial și social diferit de cel în care s‑a născut și a trăit tatăl meu. Între idealurile elitei intelectual-burgheze a Lovineștilor și îndârjirea țărănească a înaintașilor mei direcți eu îndrăznesc să intuiesc legătura între doi piloni ai unei punți trainice către ceea ce ar fi putut fi o Românie modernă, onorabilă și realmente democratică.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi