Noi demersuri pentru realizarea Centurii ușoare. Încă o ședință la CJ pentru pregătirea marilor proiecte

marți, 24 octombrie 2023, 01:50
5 MIN
 Noi demersuri pentru realizarea Centurii ușoare. Încă o ședință la CJ pentru pregătirea marilor proiecte

Aleșii județului se reunesc mâine față în față ca să-și exprime opțiunea de vot asupra a 32 de proiecte de hotărâre – câte se aflau luni seară pe ordinea de zi. Câteva dintre ele se referă la unele investiții, dar nu trebuie să vă așteptați la o centură ocolitoare sau un pasaj ori cel puțin o cheltuială cu alimentele destinate elevilor în cadrul „Programului pentru școli”.

Despre o centură se spune într-adevăr ceva: obiectivul de investiții „Înființarea centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași” va fi urcat la rangul de lucrare de utilitate publică de interes județean, ca să poată fi incluse mai ușor unele suprafețe aflate sub regim silvic. Amintim că demersurile au fost inițiate cu peste trei ani în urmă, documentația – suportată din fonduri europene – aflându-se la stadiul de documentație finalizată (studiu de fezabilitate, proiect tehnic etc.).

Cititi si: O nouă Centură se naşte la Iaşi, pe banii UE. Iată traseul complet, de 73 km!

„Aș vrea să le spun tuturor ieșenilor că în 2024-2025 vom avea o Centură ușoară de ocolire a municipiului Iași”, spunea președintele CJ Costel Alexe la sfârșitul lunii martie 2022, la semnarea contractului de proiectare cu cei de la firma clujeană NV Construct. Într-un alt proiect de hotărâre, cinci segmente de drum, cu o lungime totală de 21 km, vor fi transferate Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor în perspectiva realizării centurii ușoare, care măsoară 73 km.

Dacă la ședința de plen de miercuri nu se va sufla o vorbă despre necesitatea construirii de pasaje menite să fluidizeze traficul tot mai aglomerat în unele puncte din județ, sunt menționate în schimb câteva investiții în drumuri – precum asfaltări în intravilanul comunei Moșna (1 km pe DJ 244F), între Hadâmbu și Frenciugi (2 km pe DJ 248F), modernizări pe unele segmente între Potângeni și Mădârjac (în total 6 km pe DJ 282D).

La rândul lor, elevii din 25 de UAT-uri par să aibă mai multe șanse la un microbuz hibrid (electric) până vor primi produse de panificație, lactate și fructe în „Programul pentru școli”. Între cele 25 de unități administrative selectate pe punctaj se află toate cele cinci orașe din județ plus Consiliul Județean și jumătate din comunele din primul inel metropolitan al Iașului. Pentru că are peste 40 de mii de elevi, doar municipiul Iași poate să primească 15 milioane de lei de la Administrația Fondului de Mediu. Consiliului Județean nu este clar cât o să-i revină, iar ceilalți 23 de solicitanți pot primi câte 7 milioane de lei. „Beneficiarul (Consiliul Judeţean Iaşi) este obligat să susţină din surse proprii cheltuielile efectuate peste pragurile prevăzute precum şi cheltuielile declarate neeligibile de AFM”, se arată în proiectul de hotărâre.

Nu în ultimul rând, consilierii județeni vor pregăti de asemenea terenul pentru construirea de trotuare pe DJ 282 în satele Breazu și Horlești și vor consemna că profitul brut al Aeroportului Iași va depăși anul acesta 7,25 milioane de lei.

Despre o centură se spune într-adevăr ceva: obiectivul de investiții „Înființarea centurii ușoare de ocolire a Municipiului Iași” va fi urcat la rangul de lucrare de utilitate publică de interes județean, ca să poată fi incluse mai ușor unele suprafețe aflate sub regim silvic. Amintim că demersurile au fost inițiate cu peste trei ani în urmă, documentația – suportată din fonduri europene – aflându-se la stadiul de documentație finalizată (studiu de fezabilitate, proiect tehnic etc.). „Aș vrea să le spun tuturor ieșenilor că în 2024-2025 vom avea o Centură ușoară de ocolire a municipiului Iași”, spunea președintele CJ Costel Alexe la sfârșitul lunii martie 2022, la semnarea contractului de proiectare cu cei de la firma clujeană NV Construct. Într-un alt proiect de hotărâre, cinci segmente de drum, cu o lungime totală de 21 km, vor fi transferate Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor în perspectiva realizării centurii ușoare, care măsoară 73 km.

Dacă la ședința de plen de miercuri nu se va sufla o vorbă despre necesitatea construirii de pasaje menite să fluidizeze traficul tot mai aglomerat în unele puncte din județ, sunt menționate în schimb câteva investiții în drumuri – precum asfaltări în intravilanul comunei Moșna (1 km pe DJ 244F), între Hadâmbu și Frenciugi (2 km pe DJ 248F), modernizări pe unele segmente între Potângeni și Mădârjac (în total 6 km pe DJ 282D).

Cititi si: Elevi din alte judeţe vor primi corn şi lapte în primul semestru. Cei din Iaşi, nu. Iată explicaţia!

Comentarii