Nu stingeţi VAR-ul!

Apariţia sistemului VAR la nivelul superior al fotbalului românesc a fost privită de toată lumea ca o binecuvântare. Nu se mai putea respira pe arenele patriei de atâtea isprăvi cu fluierul în gură şi toţi scandau la unison „să vină VAR-ul!”, Federaţia şi Liga fiind înjurate în egală măsură, nelipsind, bineînţeles, faimoasele interese imaginare purtătoare de fesuri fistichii.

A trecut aproape o treime de campionat cu VAR cu tot şi discuţiile despre arbitraj nu mai contenesc, în deplin sincronism cu greşelile  care apar etapă de etapă. Aşa cum arată o analiză făcută recent de „Gazeta Sporturilor”, procentajul erorilor apărute şi „văruite” în campionatul nostru pendulează în jur de 50%, iar poporul microbist se tot întreabă la ce a folosit atâta cheltuială (maşini, monitoare, personal instruit etc.) dacă tot acolo suntem? Deşi, dacă judecăm drept, tot în jur de 50% sunt şi greşelile corectate de asistenţii din spaţiile video. Ceea ce, dincolo de unghiul în care se priveşte este remarcabil. Iar dacă un singur meci viciat de arbitraj este salvat prin tehnica modernă înseamnă că VAR-ul ăsta îşi dovedeşte un pic de rezon.

Dar hai să aruncăm un ochi spre mândra Europă de Vest, oferită cu generozitate de televiziunile noastre minunate. Acolo unde sistemul VAR are câţiva ani buni de funcţionare, derapaje tot mai apar. Chiar şi în Liga Campionilor, mărturie stând echipe ca Barcelona, ori Olympique Marseille de exemplu, care s-au considerat, chiar justificat, ca fiind nedreptăţite. La noi, VAR este într-o perioadă de rodaj, darși  la ei de ce mai apar astfel de situaţii? Semn că şi sistemul este perfectibil, dar – în acelaşi timp – principiul suveranităţii absolute a cavalerului cu fluier – este prea mult fetişizat.

Multe discuţii se pierd pe la talk-show-urile de pe sticlă pe tema nefondată a necesităţii asistenţei video în fotbalul românesc. Iar cei din ligile inferioare unde arbitrajele sunt mai „colorate” nu mai tânjesc după VAR, ci se întreabă retoric, „ei şi dacă avem VAR, ce mare chichirez?”. Din noianul de discuţii televizate din ultima vreme am reţinut două idei: Prima, exprimată de un apreciat comentator TV, se bazează pe un zvon apărut de prin zona Comisiei Centrale a Arbitrilor cum că arbitrii care apelează prea des la camera VAR sunt „articulaţi” la evaluări, y compris, delegări. Şi cum secretomania forului condus de Kyros Vassaras este notorie, zvonurile se propagă nestingherite. Deci, sărmanii noştri arbitrii nu din fudulie refuză sprijinul VAR, ci pentru a nu fi notaţi negativ. O astfel de realitate ar fi de-a dreptul stupidă, fiindcă ar elimina orice raţiune de a fi adus sistemul în campionatului nostru. Sperăm că acest zvon să fi apărut trunchiat: este normal ca un arbitru ale cărui decizii au fost corectate prea des din camera video să aibă probleme, dar nici unul mult prea sigur pe deciziile proprii nu poate fi văzut cu ochi buni. Credem că cei de la comisii ştiu să discearnă cu precizie toate fazele dubioase, inclusiv cercetând, în primul rând, gradul de dificultate a fazei, dar şi poziţionarea arbitrului şi să judece diferenţiat. VAR a fost adus să ajute arbitrii, nu să-i incrimineze, iar numărul de dreptunghiuri desenate cu braţele de către ei pe teren nu este semnificativ prin el însuşi.

Alt punct de vedere discutat este taman legat de aroganţă sau de fudulia sus-pomenită. Într-adevăr, principiul „suveranităţii” este asimilat de mulţi conducători de jocuri la modul absolut. Domnii arbitri – se zice – sunt prea plini de ei înşişi, manifestă atitudine satrapică pe teren (cazul celebrului Danciu din Petroşani din alte vremuri n-a fost uitat!) şi consideră ca o lez-majestate intervenţia VAR. Acolo unde, de cele mai multe ori, oficiază arbitri tineri. Care la rândul lor sunt intimidaţi de personalităţile unui Feşnic sau Chivulete şi nu îndrăznesc să li se opună. Contraargumentul este reprezentat de Ovidiu Haţegan, arbitrul retras timpuriu de pe teren pe caz de sănătate şi a cărui prestaţie de analist în camera VAR este apreciată ca fiind ireproşabilă. Păi atunci, cine poate opri FRF de a angaja în asemenea locuri arbitri recent retraşi de pe teren? Arbitri care nu mai pot fugi după minge ca altădată, dar pot analiza cu mare competenţă faze complicate pe monitoare. E mai bine să fie aduşi la analiză fluieraşi care nu mai încap în loturile divizionare?

Este o temă de meditaţie care, ca multe altele, conduce spre cerinţa perfecţionării sistemului. Fie chiar în proporţie de doar 50% în câteva luni, s-a dovedit mai mult decât util în îmbunătăţirea arbitrajului.