Caută 
1 MIN
Avem nevoie mai mult decât oricând de o filosofie de viaţă. Mai ales acum, în contextul prezent. Deruta existenţială, pierderea reperelor, bulversarea care au început odată cu constatarea inversării valorilor şi a disoluţiei umanităţii din om şi a spiritualităţii au culminat în plină pandemie când interesează atât aspectele etice, cât şi cele de o natură ceva mai profundă, intim asociate cu viaţa noastră şi modul nostru de a trăi.
Într-o comunicare dedicată lui John Ruskin, gânditorul britanic Robin George Collingwood aduce în discuţie ideea unei paradoxale „filosofii a nefilosofilor”. În ce-ar consta o asemenea filosofie pe care o putem dobândi fără a fi nevoie să fim filosofi? Collingwood se referă în „Ruskin’s Philosophy” la anumite principii ale individului care-l ghidează în tot ceea ce el gândeşte şi face. Un veritabil „nucleu al vieţii mentale” a omului, aceste principii pot fi concepute ca un fel de „centru solid al gândirii, ceva infinit de rezistent, puternic, dur de care toate acţiunile individului depind”. Acest „miez central de convingeri” nu-i decât filosofia de viaţă a cuiva. Cu toţii avem asemenea convingeri fundamentale care ne ghidează din punct de vedere teoretic, dar şi practic. Drept urmare, se poate afirma că într-un anume sens oricine deţine o filosofie, chiar dacă nu e filosof.
R.G. Collingwood promovează ideea unor convingeri (credinţe fundamentale) sub semnul cărora stau toate teoriile şi acţiunile noastre. Întreaga noastră viaţă este ghidată de anumite principii centrale care nu au nevoie de nici o justificare. În plus, respectivele credinţe sunt asumate în mod neintenţionat. Odată însă ce omul şi-ar propune să îşi exploreze propria minte şi convingerile care-l determină atunci când asumă un anumit mod de a gândi sau de a trăi, el întreprinde un exerciţiu filosofic. Abia încercarea de a descoperi care e propria filosofie de viaţă sau filosofia de viaţă a altcuiva, de a explicita o filosofie de viaţă, care e altminteri implicită, face din om un filosof. Deoarece „doar filosoful se ocupă cu explorarea minţii şi dezvăluirea abisului unde presupoziţiile ultime se ascund”.
Regăsesc în comunicarea lui Collingwood, publicată ulterior prezentării ei, teoria presupoziţiilor cu implicaţiile sale deopotrivă teoretice şi practice. Revin la consideraţiile iniţiale printr-o nouă constatare. Avem nevoie astăzi de o filosofie de viaţă în mai mare măsură decât avem nevoie de o filosofie, adică de explicitarea filosofiilor de viaţă. În această ordine de idei, practica a devenit mai importantă decât teoria. Interesează mai mult cum filosofia ne poate ajuta să ieşim dintr-un impas existenţial decât să explorăm concepte şi teorii ori făcând din acest demers un scop în sine.
Metafizica presupoziţiilor funcţionează la nivel practic, însoţind activităţile noastre cotidiene cele mai diverse. Scenariul vieţii oricărui individ uman apare ca o permanentă confruntare cu alegeri de tipul „da” sau „nu”, alegeri ce privesc atât activităţile cele mai simple ale vieţii sale, cât şi problemele de viaţă mai serioase care ar putea surveni. Asemenea decizii cotidiene dobândesc un caracter fundamental prin aceea că sunt luate în funcţie de credinţele cele mai profunde ale persoanei în cauză, credinţe ce îi ghidează viaţa. Filosofia sa de viaţă îşi face simţită prezenţa.
Avem nevoie de o filosofie de viaţă pentru a putea alege, pentru a ne putea referi ulterior la propriile noastre acte, acţiuni şi alegeri în termenii judecăţilor etice. Astfel, catalogăm faptele noastre şi pe ale semenilor ca fiind bune sau rele, drepte sau nedrepte, cinstite sau necinstite ş.a.m.d., le aprobăm sau le dezaprobăm în baza filosofiei de viaţă, a convingerilor fundamentale asumate. În acest mod, o filosofie de viaţă ne asigură identitatea morală cu noi înşine, acţiunile noastre au consecinţe şi ne recunoaştem pe noi înşine în termenii unor decizii pe care le luăm şi ai unor angajamente pe care le facem. Nu în ultimul rând, filosofia noastră de viaţă reprezintă sursa unor modele de acţiune şi comportament, dar şi a unor poveşti şi personaje exemplare.
Preeminenţa filosofiei de viaţă faţă de filosofie se traduce printr-o punere în drepturi a practicii, umbrind privilegiile teoriei. Consilierea şi consultanţa filosofică practicate la noi, printre mulţi alţii, de Sandu Frunză, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, situate la limita dintre filosofia academică şi practicile filosofice, sunt modalităţi de asumare a filosofiei de viaţă sau a filosofiei ca mod de a trăi. Prin intermediul consilierii filosofice, se încearcă soluţionarea unor crize ori dileme existenţiale, inclusiv se caută răspunsuri la problema sensului vieţii.
Departe de a fi doar o problemă filosofică generală, problema sensului vieţii este una cât se poate de concretă, având legătură cu filosofia de viaţă asumată şi, mai ales, cu viaţa de zi cu zi a omului. Sandu Frunză propune, în cartea sa Comunicare şi consiliere filosofică, un sens al vieţii din punct de vedere etic. De pildă, a te strădui în permanenţă să fii un om bun (bunătatea ca mod de a fi) ar putea conferi sensul vieţii căutat.
Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)
