O marotă zdruncinată

ITIA (International Tennis Integrity Agency) este un organism independent apărut în lumea sportului alb din 2021, ca o versiune revăzută şi adăugită a Tennis Integrity Unit (2008), constituit în scopul de a păzi cu străşnicie puritatea tenisului de corupţie şi, în mod special, de flagelul dopingului. Deşi cu independenţă declarată, ITIA are şapte naşi importanţi în lumea tenisului, Federaţia Internaţională (ITF), cele două circuite profesioniste, ATP şi WTA, precum şi board-urile celor patru turnee de Grand Slam. De fapt independenţa proclamată se referă la Agenţia Mondială Antidoping (WADA). Cazurile depistate de aceasta sunt preluate de ITIA, care le judecă prin tribunale zise independente şi jurişti aşijderea. În fapt, ITIA adoptă regulamentele WADA ca bază de lucru şi judecă în consecinţă. Iar unul dintre principiile WADA care nu poate (sau nu a putut) fi discutat, este vina exclusivă a sportivului, unic responsabil asupra chimicalelor introduse (de el sau alte persoane) în propriul corp. Motivul a fost acceptat de toată lumea: În caz contrar, cel mai corupt sportiv din lume ar da vina pe antrenor, manager, medic, nutriţionist, şofer etc. pentru a scăpa basma curată. Lumea sportului, corupţia, dopingul se schimbă cu repeziciune. Codurile WADA se schimbă şi ele, dar cu viteza melcului.

Sunt cel puţin trei cazuri de sportivi români, până la Simona Halep, victime ale acestei marote. Prima a fost gimnasta Andreea Răducan, adevărata campioană olimpică absolută de la Sydney 2000, din cauza unei tablete de nurofen administrate de un medic doar căscat, nu incompetent, fiindcă este greu de crezut că, la experienţa de care dispunea, nu ştia că nurofenul conţine efedrină, iar efedrina este interzisă. Ulterior, substanţa a ieşit de pe lista celor interzise, dar organismele sportive n-au catadicsit să realoce titlul Andreei, pentru că la ora H produsul era interzis, iar domnişoara Răducan trebuia să ştie asta.. Tot atunci, atleta Mihaela Melinte, redcordmană mondială la ciocan, a fost expulzată din sectorul de aruncări încă de la calificări, fiindcă i s-a găsit nandrolon în urină. Cazul a fost foarte încâlcit, s-a vorbit despre nişte eşantioane substituite, în cel mai bun caz de neglijenţă, de amestecul fatidic al unul cuplu de atleţi români transfugi, dar verdictul a rămas. Conform unei reguli introduse de forul olimpic român, nici Andreea, nici Mihaela nu mai aveau dreptul de a participa la Jocuri. O regulă „mai catolică decât papa”, întrucât în toată lumea exista o a doua şansă pentru sportivul care a greşit odată. Dacă Andreea s-a retras curând după aceea, mulţumită cu ceea ce a realizat în sport, aruncătoarea băcăuană a căzut într-o depresie generată nu doar de nedreptate, ci de imposibilitatea de a-şi mai fructifica şansa olimpică. Al treilea exemplu vine din lumea halterelor de astăzi. Loredana Toma, multiplă campioană europeană şi campioană mondială, n-a putut participa la JO din 2021 pentru că România era suspendată din competiţie din cauza dopajului în masă organizat de o federaţie condusă de un fost mare sportiv, dar de o imoralitate neîndoielnică. Loredana va avea şansa la Paris de a-şi vedea visul cu ochii, dar rămâne nedreptatea. Sportiva plăteşte pentru o regulă aplicată numai în sportul halterelor, justificată doar de rata dopajului exagerat de mărită în această disciplină.

Dacă organismele care judecă s-ar fi aplecat mai mult asupra fiecărui caz în parte, s-ar fi găsit soluţii. Dar nici WADA, cu atât mai puţin ITIA nu şi-au bătut capul. „Sportivul e responsabil, nu-i aşa? Iar noi avem treabă multă!”

Verdictul dat de TAS în cazul Simonei Halep reprezintă o informaţie de o însemnătate colosală, fiindcă zdruncină prejudecăţile. S-a ţinut cont de justificările părţii reclamate şi s-a luat o decizie poate în contradicţie cu preceptele WADA, dar în mod cert, în conformitate cu bunul simţ. Precedentul Halep a arătat că TAS nu se simte bine într-un sistem rigid dominat de marote, sistem care face ca ITIA să fie considerată de către unii un soi de inchiziţie modernă. Deşi doamnele Karen Moorhouse (şefa cea mare) şi Nicole Sapstead (șefa cu chimicalele) nu prea seamănă cu Inacio de Loyola!

Firesc, se pune întrebarea cine-i plăteşte Simonei daunele? Cele sportive, bineînţeles, pierderea unor ani de activitate, pierderea unor puncte, şansa olimpică aproape irosită etc. E posibil ca regulile, inclusiv în zona ATP şi WTA, să se schimbe tocmai din această cauză, dar schimbările necesită timp, iar Jocurile bat la uşă. Simona nu se retrage ca Andreea Răducan, nici nu dă semne de în depresie ca Mihaela Melinte. Ea a luptat cum ştie  pentru dreptate şi revenire. S-a antrenat asiduu, a ridicat greutăţi cu nemiluita (de aici provin muşchii, domnule doctor de generaţii aurite!) şi a sperat la ceea ce nimeni nu îndrăznea să spere. Cunoscându-se puterea de luptă a micuţei constănţence, sunt speranțe că ea va redeveni repede Simona pe care o ştim cu toţii!