Teutonul român

O. Nimigean, 60

sabia de lemn// n-am nici o armă poezia/ e o sabie de lemn şi eu/ ştiu asta// cum adică n-ai nici o armă/ ai o sabie de lemn Din O. Nimigean: SCRIERI ALESE (1992)

luni, 25 iulie 2022, 01:50
1 MIN
 O. Nimigean, 60

Săptămâna trecută, poetul şi eseistul, romancierul şi traducătorul O. Nimigean a împlinit 60 de ani. De când ne ştim? Aş zice că de-o viaţă, dar de fapt ne cunoaştem doar de-o jumătate de viaţă – în toamnă vor fi 38 de ani. Iar ca să fiu pedant, practic nu ne ştim nici de-o jumătate de viaţă, dacă ţinem cont de faptul că speranţa medie de viaţă din România a scăzut anul trecut la nici 73 de ani!

Concret, ne ştim din studenţie, desigur. Cu ceva timp în urmă, un fost coleg de facultate şi de cameră, Sandu Barbu, mai exact, m-a întrebat dacă pot să-l ajut cu niscaiva amintiri concrete, mai mult sau mai puţin anecdotice din viaţa noastră de cămin, iar eu am constatat că prea multe nu aveam în memorie (ce-o fi prin caietele-mi de jurnal încă n-am „digitalizat”). Dar în siajul acestei solicitări mi-am amintit o mică anecdotă chiar cu Ovidiu Nimigean. Nu ştiu în ce an va fi fost, dar precis încă nu în toamna lui 1984, ci probabil prin 1985 ori 1986. Era seară, stăteam noi în camera noastră din C3 în Târguşor Copou, când a bătut cineva la uşă.

– Daa!, va fi zis careva. Era Ovidiu. Sandu, stând pe pat sprijinit de perete, cu un carneţel în faţă (asta dacă nu cumva citea vreo carte):

– N-avem!

– Ba aveţi!, a fost replica lui Ovidiu. Aveţi o scrisoare!

Iaca, n-aş putea băga mâna-n foc, dar cred că ironia a făcut ca scrisoarea să fi fost chiar pentru Sandu.

În ce mă priveşte, atâta ştiu sigur: că Ovidiu Nimigean a fost acela care m-a îndemnat să-mi mai şi traduc din poezii (pe la începuturi, scriam exclusiv în limba germană, desigur), cum ar veni „ca să aflăm şi noi ce şi cum”, cum stătea treaba cu scriitura mea poetică, adică.

Ovidiu Nimingean fara barba

Aveam să terminăm facultatea în 1988, aveam să plecăm la repartiţiile primite, eu profesor de germană la Zalău, el profesor de română la Lueta (lângă Odorheiu Secuiesc), aveam să ne reîntâlnim la Iaşi în 1990 şi… tot aşa, meandrele vieţii legându-ne, însă, pe amândoi de acest oraş, chiar dacă el trăieşte de-acum de ani buni în Franţa.

O. Nimigean (*19 iulie 1962) a debutat cu volum în 1992. La 30 de ani. Cam târziu, s-ar putea zice. Dar explicabil, având în vedere anii pierduţi în comunismul târziu şi muribund. Volumul de debut? SCRIERI ALESE.DEBUT (Editura Pan, Iaşi)! Nici mai mult, nici mai puţin. Şi firesc: dacă ai sărit de nevoie câteva etape (ori ai fost sărit…), normal că trebuia să alegi pentru primul volum din ce se adunase în vreo 10 ani de scris poezii! Tiraj? 50 de exemplare numerotate de la I – X şi de la 1 la 40 (eu unul m-am ales cu exemplarul 33 din Scrieri alese). Preţul? 1 milion de lei (timbrul literar fiind 3 lei)! Dăcât, cum s-ar spune acum.

Aveau să urmeze de-a lungul anilor alte cinci volume de poezii: Week-end printre mutanţi (1993, preţ contrapunctic precedentul: 1 leu…), adio adio dragi poezii (1999), planeta 0 (2002), nicolina blues (2007) şi nanabozo (2014), dublat, volumul din urmă, în acelaşi an, de integrala primelor cinci volume nu-ţi garantează nimeni nimic (Casa de Editură Max Blecher).

În 2003, O. Nimigean avea să debuteze şi ca romancier cu Mortido (altă carte care a cam stat pe tuşă o vreme), iar romanul Rădăcina de bucsau din 2010 reprezentând consacrarea sa şi ca prozator de anvergură.

Marţea trecută, Claudiu Komartin i-a făcut sărbătoritului un mic portret pe pagina Comunităţii Max Blecher de pe FB, reţinând, printre altele, faptul că „cine i-a citit publicistica, ştie că Nimigean e, pe lângă un excelent prozator şi unul dintre cei câţiva poeţi debutaţi în anii ’90 ale căror cărţi rezistă până azi, şi un polemist aprig, cu nerv şi cu aplombul unuia care s-ar bate cu lumea-ntreagă pentru adevăr & justeţe“, concluzionând că prin cărţile sale „O. Nimigean s-a impus nu doar ca un lider al generaţiei lui“ ci este şi „un scriitor de vârf al literaturii române recente.“

Desigur, n-am cum să nu amintesc şi celălalte cărţi semnate de O. Nimigean fie ca autor, fie ca antologator, începând cu importanta antologie Ozone Friendly. Iaşi. Reconfigurări literare (2001), urmată de cartea de publicistică Inerţii de tranziţie, altruisme & bahluviuni literare (feat. Flori Stănescu) (2006) şi „teza de doctorat“, cum i-am zis (mai în glumă, mai în serios) volumului de „suporturi de memorie“ O ureche de om pe o spinare de şoarece (Polirom, 2020).

Ovidiu Nimingeam, carte de debut

Dintre traduceri, e musai de reţinut eseul Imperiul binelui al scriitorului francez Philippe Muray (Cartier, 2021) şi de amintit romanul Cea mai tainică amintire a oamenilor al laureatului Goncourt pe 2021 Mohamed Mbougar Sarrapărut chiar anul acesta.

Recent, revista Timpul a publicat un fragment din al treilea roman scris de O Nimigean, roman ce-şi aşteaptă editorul: O nouă ultimă zi. Citez un fragmenţel poetologic din fragment: „Recunosc, poezia are nevoie şi de patos, şi de-accente imperative, şi de mesaj, şi de metafizică, şi de credinţă. Cum grano salis. Dar, altfel, trebuie să rămână-un creator şi-un destructor neobosit de discursuri, să-nlăture ţesuturile moarte-ale limbajului, nu-i aşa, dom’ Liviu? Capacitatea de-a-mpiedica anexarea la orice tip de discurs şi la orice ideologie-mi pare-una dintre forţele majore-ale poeziei.“

Închei. Ovidiule, an de an, pentru o lună şi un ban, suntem de-o vârstă. La mulţi ani, prietene!

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Comentarii