O poveste despre ce înseamnă dăruire exemplară: de 47 de ani, Dumitru Cucoranu este dascăl la ţară. Îşi tratează elevii ca pe nişte parteneri

Drumul său ca învăţător şi lider al unei şcoli a fost presărat cu încercări, realizări şi pasiune pentru transformarea vieţilor copiilor din sat. Dumitru Cucoranu descrie meseria de învăţător într-un singur cuvânt, responsabilitate, pentru că „dacă trimiţi în gimnaziu un copil care nu ştie să citească şi să scrie, nu poţi să dai vina pe altcineva”.

Peste 15 generaţii de elevi

Dumitru Cucoranu a pierdut şirul generaţiilor pe care le-a dus la final, întrucât din 47 de ani de carieră timp de 25 de ani a predat la simultan. Dintre aceştia treisprezece ani a predat la simultan la Glăvăneşti şi doisprezece la Buhăieni. Cert este că mai bine de cincisprezece generaţii au trecut prin mâinile sale.

„În aceşti 25 de ani generaţiile s-au dublat. A fost greu la început, dar frumos. A fost greu nu din punct de vedere al carierei, ci din punct de vedere al condiţiilor de lucru. Făceam naveta din satul meu cu bicicleta. Era noroi, era greu, dar au fost bucuriile etapei respective, pentru că a fost la început de carieră. Ideea este că la simultan trebuia să te pregăteşti mai bine, să ştii în orice moment lecţia pe care o ai de făcut, să ai materialele pregătite, astfel încât succesiunea la fiecare clasă să fie făcută uşor”, explică dascălul.

Deşi a fost dificil, fiind la început de drum în arta profesoratului, Dumitru Cucoranu mărturiseşte că satisfacţiile au fost pe măsură. Apoi, schimbările în învăţământul rural au fost inevitabile. Ca urmare a scăderii numărului de elevi, s-a renunţat la orele simultan, mutându-i pe toţi la aceeaşi şcoală. De-a lungul carierei sale, acesta a predat la Glăvăneşti, Buhăieni şi Fântânele. În urma desfiinţării şcolii din Fântânele în anul 2012, acesta a fost mutat la Andrieşeni, unde a fost întrebat de primar dacă nu vrea să fie director. „Am acceptat cu două condiţii: să nu intre în administraţia şcolii şi să nu încerce să facă politică în şcoală”, precizează cadrul didactic.

Lipsa susţinerii părinţilor

Făcând o paralelă între învăţământul dinainte de 1989 şi cel de după, în ceea ce priveşte implicarea părinţilor în educaţia copiilor, Dumitru spune că unii au înţeles greşit democraţia. „Înainte de ’89 aveam mai mult aport din partea părinţilor. După ’89 foarte mulţi au înţeles că au numai drepturi, fără obligaţii şi responsabilităţi. Astfel, înţelegerea cu ei a fost mai dificilă. Încercam uneori să le explic ce probleme întâmpin cu elevii şi cum să le rezolvăm împreună. Însă, părintele venea şi spunea «ia şi munceşte că doar pe spinarea copiilor mei iei bani». Nu aveai ce să le spui, nu aveai cum să le ceri să intervină acasă şi să ajute cu ceva copilul”, menţionează acesta.

Învăţătorul din Andrieşeni spune că unele probleme persistă şi în prezent, în ceea ce priveşte comunicarea cu familiile elevilor. În calitate de director, a fost greu să îi mulţumească pe toţi şi să facă faţă tuturor problemelor care au apărut.

Despre stereotipul potrivit căruia părinţii din mediul rural nu susţin educaţia propriilor copii, Dumitru Cucoranu spune că a mai întâlnit câteva cazuri şi după ’89. „Sunt mulţi din familii cu o situaţie precară care au înţeles importanţa educaţiei şi învaţă. Însă, unii părinţi vin şi ne spun că nu văd importanţa educaţiei şi rostul învăţării, iar noi le explicăm că dacă învaţă şi au rezultate bune vor avea mai multe porţi deschise”.

Dumitru Cucoranu: „Dacă elevul vine la şcoală nemâncat, îi mai arde lui de lecţia predată?”

Dumitru Cucoranu remarcă diferenţele evidente între învăţământul rural şi cel urban, însă este nemulţumit de modul în care presa şi Inspectoratul Şcolar vorbesc despre aceştia. El subliniază dificultăţile întâmpinate de elevii şi cadrele didactice din zonele rurale, dificultăţi care, spune acesta, nu sunt luate în considerare atunci când sunt realizate comparaţiile. Astfel, el consideră că elevii din mediul rural necesită o abordare şi o susţinere specială, dată fiind situaţia economică precară a multor familii.

„Am tot auzit că «la ţară nivelul e mult mai scăzut» şi «că elevii nu învaţă». Noi avem o situaţie obiectivă din punct de vedere economic. Tinerii nu au unde să rămână pentru a munci. Calitatea materialului uman este, într-adevăr, mai scăzută, pentru că la ţară au rămas cei care nu au putut merge mai departe să urmeze o şcoală. Însă, asta nu înseamnă că nu avem şi copii buni. Dar procentul copiilor care au o situaţie materială precară şi vin la şcoală nemâncaţi este mai mare în mediul rural. Dacă el vine la şcoală nemâncat, îi mai arde lui de lecţia predată la şcoală?”, precizează învăţătorul.

În plus, cadrul didactic în vârstă de 67 de ani spune că Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) pune mai multă presiune pe şcolile din mediul rural decât pe cele din mediul urban. „Noi mereu am fost mult mai controlaţi de cei de la ISJ faţă de cei din mediul urban. De exemplu, am fost verificaţi dacă elevii vin la şcoală în ultima zi dinaintea vacanţei de iarnă, dar de multe ori cei de la oraş veneau acasă chiar şi cu două-trei zile înainte”, afirmă acesta.

Aceste şabloane atribuite şcolilor din mediul rural nu i-au oprit, însă, pe profesori să aleagă o carieră la şcolile din comuna Andrieşeni. După ce a devenit director în anul 2012, „cadrele didactice care au trecut prin Şcoala Gimnazială din Andrieşeni fie şi-au dorit să se titularizeze acolo, fie au încercat prin tot felul de continuităţi să mai rămână”. În prezent, aproximativ 50% din profesorii din Andrieşeni fac naveta.

Creşte interesul elevilor din mediul rural

În cazul elevilor din mediul rural, fostul director afirmă că observă o creştere a gradului de implicare, în ultimii 10-15 ani. „Noi le spunem că părinţii lor nu au o situaţie materială extraordinară şi că singura lor şansă este să înveţe. Nu le cere nimeni să facă minuni, dar fiecare trebuie să înveţe după puterile lui. Nu poate să vină să spună că nu a făcut tema pentru că nu a ştiut, dacă el nici măcar nu a încercat. Este cert că numărul celor care nu au încredere în şcoală şi a celor care abandonează a scăzut în ultimii ani”, subliniază învăţătorul.

Potrivit fostului director din Andrieşeni, numărul elevilor care abandonează a scăzut în ultimii ani, pentru că au înţeles că educaţia este importantă. „Au conştientizat că şansa lor pentru a reuşi în viaţă este să finalizeze măcar opt clase şi să urmeze o şcoală profesională”, zice acesta.

Dumitru Cucoranu vorbeşte despre importanţa implicării părinţilor în parcursul educaţional al copiilor. Cumva, drumul elevilor din comuna Andrieşeni este prestabilit, mulţi dintre ei optând pentru Şcoala Profesională din Vlădeni la finalizarea studiilor. Unii dintre ei, însă, au visat să ajungă la o şcoală în oraş şi au fost încurajaţi de părinţi, deşi situaţia materială nu le permitea asemenea costuri. „Ajunşi la oraş, când părinţii vedeau ce costuri sunt, veneau la mine şi mă rugau să găsesc o posiblitate să îi transfere. Atunci când îi pregăteam pentru alegerea opţiunilor, le spuneam să nu se ia după copii şi să aleagă o şcoală în funcţie de situaţia materială, pentru a-i putea susţine mai departe. Mulţi copii au autoritate în faţa părinţilor, aceştia făcând tot ce li se cere, cu simpla explicaţie că «dacă părinţii noştri nu ne-au lăsat să facem ce vrem, noi îi vom lăsa pe ai noştri». Însă, lucrurile nu merg chiar aşa”, explică dascălul.

A ales să rămână învăţător în mediul rural

Îşi dorea să devină inginer sau mecanic, dar datorită unui învăţător din sat şi tatălui său, a ajuns la Colegiul Pedagogic din Iaşi. „La început a fost greu. Mă întâlneam cu foşti colegi de-ai mei care terminaseră şcoala profesională şi îmi spuneau cât câştigă ei la locul de muncă. Eu aveam 1.500 de lei, iar ei primeau 4.500.

Deşi nu a visat să devină învăţător, după finalizarea studiilor, Dumitru Cucoranu nu s-a gândit deloc să aleagă mediul urban în loc de „şcoala la ţară”. „Când am terminat eu în 1976, în mediul urban doar unul sau doi din clasă prindeau post. Sincer, nici nu ne atrăgea atunci urbanul. Noi voiam acasă, în sat, unde aveam casa. Din acel salariu mic nu puteam plăti gazdă, utilităţi şi mâncare”, mărturiseşte învăţătorul.

În ceea ce priveşte graniţa dintre director de şcoală şi consătean, acesta spune că niciodată nu a profitat de funcţia sa, continuându-şi viaţa ca orice alt localnic după finalizarea orelor de muncă: „Eu sunt învăţător la şcoală, iar când vin acasă sunt un sătean. Nu îi chem pe alţii să îmi rezolve treburile”.

Dumitru Cucoranu: „Copiii trebuie trataţi de la egal la egal”

Cum se apropie un învăţător de elevi? „Nu este niciun secret. În primul rând, trebuie să îţi placă meseria, iar ca să îţi placă meseria, înseamnă că trebuie să îţi placă să lucrezi cu copiii. Trebuie să îi tratezi pe copii ca pe partenerii tăi, egalul tău. Nu trebuie să te porţi de parcă ţi-ar fi subordonaţi. Dacă îi vei trata aşa cum îşi doresc, ca pe un egal, chiar dacă sunt mult mai mici, tot aşa te vor trata şi ei”, explică Dumitru Cucoranu.

El promovează o abordare empatică şi apropiată de elevi, încurajând înţelegerea şi sprijinul faţă de fiecare copil în parte, cu accent pe progresul celor care au nevoie de mai multă atenţie şi susţinere. „De exemplu, cum e situaţia la început de an şcolar când nu primesc la timp pachetele cu rechizite şi poate unii chiar nu au cu ce materiale să vină la ore. Le dai un caiet, le dai un pix, iar copilul şi familia înţeleg că sunt ajutaţi. Acesta e lucrul care îi apropie pe copii, faptul că te cobori la nivelul lor şi îi înţelegi”, subliniază fostul director al şcolii din Andrieşeni.

Fiecare oră susţinută de Dumitru înseamnă implicarea activă a tuturor copiilor. Lecţiile sunt interactive, iar fiecare elev citeşte cel puţin o propoziţie şi iese la tablă pentru a rezolva un exerciţiu. Temele, potrivit învăţătorului cu 47 de ani de carieră, ar trebui să nu ocupe tot timpul liber. „Mulţi colegi îi încarcă pe copii cu foarte multe teme. Astfel, le ocupă tot timpul şi nu mai au cum să se joace. Trebuie să înţelegem că e doar un copil, chiar dacă îl tratăm ca pe un adult şi, câteodată, îl încărcăm prea mult. Sunt momente când programul lor e mai încărcat decât al nostru. De exemplu, cei de clasa a VII-a au şi câte şapte ore pe zi, iar aceştia pe lângă şcoală, drum şi teme mai au nevoie şi de recreere”, spune acesta.

Apoi, cadrul didactic mai scoate în evidenţă încă o problemă legată de temele elevilor. Dacă au prea multe teme pentru acasă, când va avea timp profesorul să îi verifice pe toţi la fiecare exerciţiu? „Prea multe teme la o materie înseamnă prea puţin timp pentru a fi verificat copilul. Dacă îi dai multe teme, când mai ai timp să îl verifici? Care mai este rostul temelor? Eu nu sunt pentru scoaterea totală a acestora, dar sunt pentru diminuarea lor. Adică, trebuie să îi dai atât cât să poţi verifica dacă a înţeles ce ai predat”, subliniază Dumitru Cucoranu.

Meritul cadrelor didactice se vede în progresul elevilor slabi la învăţătură

Cea mai mare şi frumoasă amintire pe care o are din cei 47 de ani de carieră este reprezentată de progresul elevilor slabi la învăţătură. Faptul că a reuşit să observe un progres din partea unui copil care provenea dintr-o familie cu probleme şi avea doar insuficient şi suficient, a fost atât cea mai mare provocare, cât şi cea mai mare împlinire pentru învăţătorul din Andrieşeni.

„Mereu am zis că meritele unui cadru didactic nu ar trebui măsurate cu rezultatele elevilor din vârf, pentru că, de multe ori, copiii buni la învăţătură sunt nativi şi au susţinerea părinţilor. La aceştia, rezultatele vin fără prea mult efort. În cazul unui copil care provine dintr-o familie cu probleme, în calitate de cadru didactic, trebuie să îl ajuţi, să te apropii de el şi să îi explici cum să înveţe, iar la finalul anului şcolar poţi vedea cum a progresat. Asta numesc eu meritul unui învăţător sau profesor, când îl ajută pe cel slab”, susţine Dumitru.

Profesoratul – o învăţare continuă

Dumitru Cucoranu ne învaţă că nici măcar la final de carieră nu poţi cunoaşte în totalitate domeniul în care profesezi. Cu jumătate de secol vechime în învăţământul românesc, acesta consideră că încă nu le ştie pe toate în ceea ce priveşte educaţia şi psihologia copiilor.

„Învăţ de la colegii tineri, din greşelile altora, dar chiar şi de la copii. Dacă ştii să îi apropii de tine şi să rămâi alături de ei, reuşeşti să îi faci să nu vină la şcoală din constrângere, ci din plăcere. Ei au acum tot felul de dorinţe şi visează ce vor ajunge în viaţă, dar sigur că până în clasa a VIII-a se mai modifică. Dacă este vreunul care vrea să devină doctor, nu îi dau doar speranţe false. Îi zic că ar fi posibil să ajungă ce îşi doreşte doar dacă îşi schimbă modul de gândire şi de învăţare”, transmite învăţătorul.

Proiectele din educaţie – organizate cu ochii închişi

Proiectele educaţionale şi finanţările au adus atât beneficii, cât şi provocări şcolii şi conducerii din Andrieşeni. Deşi au existat proiecte care au adus îmbunătăţiri, unele dintre ele au fost însoţite de birocraţie excesivă şi de promisiuni nerespectate, generând frustrări şi eforturi suplimentare neplătite.

Programul Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) i-a ajutat să doteze şcoala, să achiziţioneze table interactive, să realizeze un teren de sport şi să schimbe acoperişul corpului A. „E bine pentru că am găsit nişte porţite să dotăm şcoala, să avem activităţi de formare a cadrelor didactice şi activităţi remediale pentru elevi şi să oferim masă caldă. Problemele sunt reprezentate de documentaţia stufoasă şi de faptul că ne-au amăgit la început că cei din echipa de proiect vor fi plătiţi în plus, iar după ce am demarat proiectul ne-au spus că nu ne pot plăti. În orice caz, problema principală a fost că ei au plecat nepregătiţi în programul acesta. Ne cereau trimestrial să întocmim o mulţime de documente, iar în aprilie-mai au schimbat formatul şi au trebuit refăcute. Apoi, în august au venit iar cu o modificare. Am lucrat în prostie la aceste acte, pentru că nu au ştiut de la început care este formatul acestora şi cum le vor transmise. E foarte multă muncă care nu este plătită”, povesteşte fostul director al şcolii.

Despre tabletele din perioada pandemiei, Dumitru Cucoranu spune că în mare parte nu le-au fost de folos elevilor din Andrieşeni, întrucât nu a fost luată în calcul absenţa semnalului din zona respectivă. „Am primit 165 de tablete pe care le-au echipat cu SIM-uri Vodafone, dar noi nu avem acolo semnal nici măcar să vorbim la telefon, deci de unde să fie semnal pentru internet? Au fost date fără să ne întrebe, fără să facă o evaluare a situaţiei pe teren pentru a vedea care operatori au un semnal mai bun. Le-am dat tabletele copiilor care au avut nevoie. Unii dintre ei, care şi-au permis, au schimbat cartelele şi le-au putut folosi”, explică acesta.

Dumitru Cucoranu: „aceşti ani au meritat fără doar şi poate”

Cariera didactică a lui Dumitru Cucoranu poate fi definită prin angajamentul oferit învăţământului din mediul rural, prin spiritul de sacrificiu şi prin convingerea că educaţia este importantă pentru viitorul fiecărui copil. „Aceşti ani au meritat fără doar şi poate. Cariera noastră didactică se bazează, în primul rând, pe foarte multă implicare emoţională. Ceea ce facem noi nu este pentru bani. De multe ori chiar ne-am sacrificat pentru copii. Dacă noi nu îi ajutăm, şcoala fiind principalul suport pe care îl au, unii nu ar avea nicio şansă”, spune învăţătorul.

Dumitru Cucoranu profesează din 1976, având în spate 47 de ani de carieră didactică în unităţile de învăţământ din mediul rural. În anul 2012 a fost numit director, iar până pe 1 septembrie 2023 a condus Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ciobanu” din Andrieşeni, timp în care a predat Educaţie plastică şi Educaţie socială pentru elevii de gimnaziu. În anul 2021 ar fi trebuit să se pensioneze de drept, pentru că a împlinit 65 de ani, însă, potrivit legislaţiei în vigoare, mai avea dreptul să profeseze încă trei ani după împlinirea vârstei prag. Din cauza unei probleme în ceea ce priveşte depunerea dosarului, acesta şi-a prelungit cariera doar în anul şcolar 2022-2023, iar în prezent este învăţător la clasa a IV-a, dar la plata cu ora.

La Şcoala Gimnazială din Andrieşeni studiază 308 copii, în 21 de clase. Şcoala are structuri şi în satele Glăvăneşti, unde este doar grădiniţa, Buhăieni, unde mai funcţionează două clase simultan şi grădiniţa, şi Spineni, tot cu două clase simultan şi grădiniţă.