O reformă care nu se va face (II)

Cei mai mari vinovaţi pentru nerealizarea reformei administrativ-teritoriale sunt Traian Băsescu (PDL) şi Victor Ponta (PSD).

Băsescu s-a jucat periculos de-a despotul luminat, dar nu când şi unde ar fi fost necesar. În anul 2009, în primul tur al prezidenţialelor, marinarul, preşedinte al României din 2004, a chemat poporul la referendum, iar poporul a votat voios desfiinţarea Senatului şi reducerea drastică a numărului de trântori, pardon: de aleşi. Dar nu s-a mai întâmplat nimic după asta.

Plebiscitul are prezentat doar un exerciţiu de matematică. Oricum, dacă Traian Băsescu ar fi propus, doar cu un an în urmă, dizolvarea întregului Parlament sau a partidelor politice în frunte cu PSD, românii i-ar fi făcut pe plac. Preşedintele călărea pe vremea aceea cai mari şi învârtea un ditamai biciul cu şfichi portocaliu, al cărui pocnet se auzea până hăt-departe. Sistemul îi luase frica, aşa că şi-a pus toate speranţele în blonda avocată Elena Udrea.

Când roata s-a întors, iar matelotul a ajuns unul dintre cei mai detestaţi politicieni, PDL a încercat o reconfigurare drastică a scenei politice umblând la circumscripţiile electorale. Într-o primă fază, reforma gândită de Băsescu – Boc suprima comunele mai mici de 5000 de locuitori, majoritatea foarte sărace. În a doua etapă, apăreau regiunile (numite tot judeţe, din motive constituţionale) ce ar fi trebuit să se suprapună, eventual, pentru o mai lesne acceptare, peste regiunile de dezvoltare.
Chiar şi aşa, făcută pe fugă, cu un scop vădit electoral, reforma tot ar fi produs destul de rapid efecte pozitive, fiindcă reducea cheltuielile uriaşe ale aparatului administrativ şi scotea din peisaj consilierii şi primarii puturoşi. Mai mult, prin transferul localităţilor înapoiate în administrarea centrelor rurale dezvoltate, s-ar fi sparte ternele pungi de sărăcie, alcătuite din oameni dependenţi de stat, create anume pentru a susţine PSD. E adevărat că aceşti pomanagii urmau să fie preluaţi de PDL, iar câteva alegeri parţiale, unde puterea portocalie a împărţit, în dispreţul legii, tone de ajutoare comestibile, au demonstrat că schema ar fi funcţionat ca unsă. Se spera, totuşi, că, odată alegerile trecute, amărăştenii aveau să fie obligaţi să mai şi muncească.

Speriat că PSD ar putea pierde votul a sute de mii de români cu origini foarte sănătoase, Victor Ponta, devenit şeful partidului din 2010, a trecut furibund la atac. Peste tot în ţară au fost împrăştiate manifeste unde se denunţau desfiinţarea judeţelor istorice şi dezrădăcinarea ţăranilor bucolici. Concomitent, pesedişti duri în craniu au început să ameninţe primarii ce ar fi acceptat reforma, pentru a nu fi controlaţi la avere. Se promitea indisciplinaţilor revenirea rapidă a PSD la putere şi o nouă epidemie fericită de ciumă roşie. Confruntat cu dezertări masive din partidul pe care-l făcuse la un moment dat atât de mare, Băsescu a pierdut controlul situaţiei, iar reforma administrativ-teritorială s-a blocat înainte de a începe.

În 2012, chiar înainte de alegeri, PSD plus PNL (aka USL) au preluat puterea din mâinile portocaliilor, iar mitomanul Victor Ponta a fost înscăunat prim-ministru. Clănţăului Crin Antonescu i s-a făgăduit tronul de preşedinte al ţării, iar individul chiar a crezut în promisiunile pesediştilor. Bunul simţ dobândit în decenii de leneveală l-a împiedicat să vadă dincolo de buzunarele pline.

Fiindcă puţinii specialişti care mai vieţuiau prin guvern atrăgeau continuu atenţia că împărţirea României în judeţe mici, dominate de clanuri politice infracţionale, era improprie dezvoltării, Ponta a mutat inteligent. El nu a renunţat la ideea reformei administrativ-teritoriale, ba chiar, la nivel teoretic, i-a adus ceva îmbunătăţiri. Liviu Dragnea, omul său de încredere, îi stătea alături, suflându-i în ureche.

A fost perioada în care au apărut studii – deloc proaste – despre descentralizare şi regionalizare inspirate din experienţa altor state. Printre altele, se arăta foarte clar că absorbţia fondurilor europene (mereu la un nivel critic), dar şi marile investiţii ar fi crescut semnificativ dacă s-ar fi înmulţit factorii de decizie din teritoriu.

Concomitent, baronii pesedişti şi liberali se băteau în declaraţii privind stabilirea capitalelor viitoarelor regiuni. Iaşul era şicanat atât de Suceava, cât şi de Piatra Neamţ. Oricum, viitorii guvernatori îşi aleseseră deja palatele de reşedinţă, mobilele de interior, o parte dintre curteni, ba chiar şi câteva admiratoare înfocate ce trebuiau să participe necondiţionat la formarea primelor dinastii ale noii puteri. Peste tot, cântau păsărelele schimbării.

Nu a existat decât o singură problemă. În pofida tuturor promisiunilor venite de sus şi a frământărilor emoţionate şi emoţionante ale supuşilor, Ponta nu a dat drumul reformei. În mod bizar, premierul nu a trecut niciodată de la teorie la practică. Şi mai straniu, după ceva pierde puterea, în 2015, individul va umple contul de Facebook cu postări despre obligativitatea demarării unei profunde reforme administrativ-teritoriale, făcând recurs la istoria învolburată a României Mici, Mari şi Mijlocii. Penibil, frate, să te mai dai deştept după ce ai căzut atât de jos!

Deşi au deţinut toată puterea necesară, ba chiar mai mult decât atât, Traian Băsescu şi Victor Ponta au eşuat lamentabil în demersul de a moderniza România. Nu a rămas nimic trainic în urma lor. Doar nişte bulbuci şi mulţi puşcăriabili. (Va urma)