O tânără s-a ales cu dosar penal după ce i-a dat maşina soţului

luni, 08 ianuarie 2018, 02:50
1 MIN
 O tânără s-a ales cu dosar penal după ce i-a dat maşina soţului

Un ieşean beat criţă şi fără permis a fost prins de poliţiştii din Paşcani, în timp ce se plimba împreună cu soţia, care îi încredinţase autoturismul. Cei doi s-au ales cu dosare penale: el pentru conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis, iar ea pentru încredinţarea autoturismului, deşi cunoştea faptul că el nu are dreptul de a conduce.

„La data de 6 ianuarie, poliţiştii Biroului Rutier Paşcani au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat de 31 de ani, din comuna Moţca, pe strada 13 Decembrie, din municipiul Paşcani. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât bărbatul prezenta halenă alcoolică, el a fost testat cu aparatul alcooltest, care a arătat o alcoolemie de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, în autoturism a fost identificată proprietara vehiculului, o tânără de 28 de ani, din comuna Stolniceni Prăjescu, care ar fi încredinţat autoturismul acestuia, cu toate că ar fi ştiut că nu posedă permis de conducere“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. 

 

 

Comentarii