Olimpicii unei ţări corigente

Această cultură a elitei elevilor nu a apărut din senin, dacă ar fi să ne referim doar la „clasele speciale” din anii '70 sau la cele de „matematică-fizică” din anii '80. Dintotdeauna au existat şcoli şi licee elitiste, precum şi clase şi profesori de elită. Indiferent de vremuri, de imixtiuni politice, de intruziuni ideologice sau de subfinanţări eterne, şcoala a fost salvată de profesori, de elevi şi de părinţi.

Organizarea unui concurs naţional este o mare bătaie de cap, dar, în acelaşi timp, este şi o mare onoare, un bun prilej de promovare a imaginii oraşului şi a şcolilor implicate. Dintotdeauna resursele au fost insuficiente, fapt cunoscut cel mai bine de către organizatori, care ştiu, de regulă, la ce se angajează. Cunosc, în parte, eforturile depuse pentru organizarea la Iaşi a Olimpiadei Naţionale de Matematică, aşa cum ştiu şi reacţiile pozitive venite din partea unora dintre participanţi, atât în ceea ce priveşte concursul în sine, cât şi condiţiile de masă, cazare etc. şi, mai ales, grija permanentă pe care au simţit-o din partea organizatorilor. Universitatea şi facultatea unde lucrez organizează, alături de ISJ şi de diverse licee din Iaşi, de peste 20 de ani, concursul naţional de matematică „Adolf Haimovici”, unde participă copii din aproape toate judeţele ţării. Am putut vedea, măcar în parte, ce eforturi depun inspectorii de specialitate, directorii de licee şi profesorii pentru ca un concurs la care participă sute de elevi şi profesori să se deruleze fără sincope.

De fapt, atunci când se desfăşoară astfel de concursuri ies la iveală condiţiile în care trăiesc, învaţă, dorm, mănâncă şi se odihnesc elevii internişti, deoarece olimpicii sunt cazaţi şi în cămine şcolare. La Piteşti, la Olimpiada Naţională de Limbă Engleză, s-au evitat căminele, deoarece …se cunosc condiţiile!

Aşa că, s-a optat pentru hoteluri şi pensiuni astfel încât participanţii să beneficieze de condiţii similar decente şi nediscriminatorii. De exemplu, bucureştenii (care veneau de la o aruncătură de stick de Piteşti) la Hotel Cornul Vânătorului (cotaţie 8,3, foarte bine, la 5 min. cu maşina de centrul oraşului), iar alţii, la ceva numit Dinastia, intrată în insolvenţă de câţiva ani, inexistentă pe platformele de profil, unde …camerele aveau încălzirea defectuoasă, şi ni se ofereau radiatoare electrice pentru prizele care mai că ieşeau din perete. Duşul se bloca de fiecare dată când îl foloseai, iar robinetul ba dădea, ba nu dădea apă caldă (Prăpastie între realitatea elevilor şi laudele oficialităţilor la Olimpiada Naţională de Limba Engleză, organizată la Piteşti. Elev: cazare mizeră, mâncare rece, sutele de elevi din clasele VII – XI nu vor mai dori să participe la aşa ceva de teamă / Inspectoratul şcolar Argeş: „Am scris o poveste fără pereche” – Edupedu.ro). Stabilimentul era la o distanţă considerabilă de oraş, astfel încât era …o singură problemă, ploaia puternică şi faptul că până la staţia de autobuz nu exista trotuar. Noi, copii de la clasa a 7-a la a 12-a, împreună cu profesoara însoţitoare, am fost nevoiţi să trecem pe lângă maşinile care circulau cu peste 80 km/ h la ieşirea de pe centura Piteştiului (extensie de autostradă). Curat nediscriminare!

Noi considerăm că aici la Piteşti s-a desfăşurat o olimpiadă perfectă. Asta o spun chiar organizatorii! Tot ei consideră că a fost „o poveste fără pereche” sau că „Echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş a oferit coordonatele poveştii, iar elevii au ţesut firul narativ, aşa cum au ştiut ei mai bine, rezultatul fiind, de fapt, o continuare a unei poveşti fără sfârşit” (Inspectoratul Şcolar Argeş: „S-a scris o poveste fără pereche” – epitesti.ro). Ce spun elevii: …ce m-a deranjat cel mai mult a fost modul în care s-au mândrit organizatorii pentru ce au realizat. Sau, despre Şcoala Gimnazială „Matei Basarab”, unde a avut loc concursul, organizatorii au spus că, fiind construită asemeni unui labirint al lui Dedal, le-a oferit totuşi posibilitatea de a desluşi calea spre succes. Iată ce scriu elevii: …un frig teribil în şcoală, care este racordată la încălzirea municipiului, dacă nu mă înşel. Îţi îngheţau mâinile pe pixuri. Dar ne-am descurcat, ce să facem.

Ceea ce emoţionează este reacţia oamenilor simpli, care s-au simţit onoraţi că nişte copii atât de deştepţi au venit în urbea lor, din locuri atât de îndepărtate (…autobuzul nu a fost gratis, deşi un şofer de treabă ne-a lăsat pe gratis, că i-am explicat că suntem veniţi cu Olimpiada).

Cu toate că nu a fost o experienţă foarte plăcută, asemănătoare, pe alocuri, cu un exerciţiu de supravieţuire, copiii au inteligenţa de a aprecia ceea ce a fost bun în urma unei astfel de aventuri: Chiar dacă zilele trecute am cheltuit mult mai mulţi bani decât ar fi trebuit, atât pentru mâncare, cât şi pentru transport, eu spun că m-am simţit bine şi că experienţa primei mele olimpiade naţionale m-a dezvoltat ca om. Am cunoscut foarte mulţi oameni şi am reîntâlnit prieteni din alte judeţe şi mă bucur nespus pentru această ocazie.

Când, în ultima seară, olimpicii au fost la pizza, chelnerii au fost foarte impresionaţi de nişte clienţi aşa de speciali, dar au fost şi mai impresionaţi atunci când au aflat că, după câţiva ani de muncă, premiul I la Olimpiada Naţională de Limba Engleză este de 300 de lei (cred că şi-au spus în sinea lor: băi, bine că ne-am oprit la timp din învăţat!!!).

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin, cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi