Ordin de protecţie după 54 de ani de căsnicie: cei doi soţi vor folosi bucătăria în zile diferite

sâmbătă, 03 septembrie 2022, 01:50
3 MIN
 Ordin de protecţie după 54 de ani de căsnicie: cei doi soţi vor folosi bucătăria în zile diferite

După o jumătate de secol de căsnicie, o femeie a cerut protecţia legii împotriva soţului. Judecătorii din Paşcani au aprobat emiterea unui ordin de protecţie. În apel, bătrânul a cerut să i se permită folosirea bucătăriei de vară, pentru a-şi face de mâncare. 

Soţia s-a opus vehement, afirmând că bărbatul oricum e neputincios şi nu e în stare nici să ducă o farfurie de pe masă pe aragaz. Bărbatului îi lipsesc degetele unei mâini şi se deplasează în cârje.

Pe 4 august, Ileana R. a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva soţului său, cu care este căsătorită de 54 de ani. Femeia şi-a motivat solicitarea prin faptul că bărbatul are un limbaj violent, o ameninţă cu moartea şi cu acte de violenţă fizică şi distruge lucrurile din casă, pe fondul unor probleme psihice.

De altfel, femeia depusese şi o plângere la poliţie împotriva soţului său, pentru ameninţare. Magistraţii Judecătoriei Paşcani au constatat că într-adevăr, bărbatul suferă de o tulburare afectivă organică, aflându-se în evidenţa Institutului de Psihiatrie Socola, dar şi că acesta nu şi-a urmat în ultimii ani tratamentul de specialitate.

Afecţiunea psihică determină un comportament recalcitrant, iar în ultima perioadă tensiunile dintre soţi s-au acutizat, mai ales că cei doi copii au luat fiecare partea unuia dintre părinţi. În instanţă, Cristian R. s-a declarat de acord cu stabilirea unei distanţe între soţi, pentru a evita noi conflicte.

Ca urmare, judecătorii au dispus ca timp de şase luni soţul să folosească doar camera din dreapta casei, baia şi holul. Femeii îi reveneau celelalte 5 camere ale casei, un hol, bucătăria şi a doua baie.

Bucătăria de vară şi curtea urmau să fie folosite în comun de cei doi, bărbatul neavând însă dreptul de a se apropia la mai puţin de 3 metri de soţia sa. Judecătorii au dispus şi ca Cristian R. să-şi reia tratamentul psihiatric întrerupt.

Decizia magistraţilor păşcăneni a fost atacată cu apel de bătrân. Acesta a cerut să i se lase în folosinţă exclusivă bucătăria de vară, urmând ca soţia sa să ocupe întreaga casă, inclusiv bucătăria din aceasta.

El a explicat că femeia nu i-a permis accesul în bucătăria de vară, el neavând posibilitatea să-şi facă de mâncare. În plus, se deplasează foarte greu cu cele două cârje şi este practic dependent de bucătăria de vară. Ileana R. s-a prezentat în instanţă, precizând că nu este de acord cu solicitarea bărbatului.

Aragazul din casă este vechi de 25 de ani şi nu are bani să-şi cumpere altul. De altfel, Cristian R. nici nu ar putea folosi bucătăria de vară, pentru că nu are degetele de la o mână şi este neputincios. Nu ar putea nici „să ducă farfuria de la aragaz până la masă”. Ea s-a arătat dispusă cel mult cu împărţirea folosinţei bucătăriei de vară.

Aceasta a fost şi soluţia adoptată de magistraţii Tribunalului. Ei au apreciat că ambii soţi depind de bucătăria de vară, dar există riscul unor noi conflicte dacă se întâlnesc acolo. Ca urmare, bărbatul va putea folosi încăperea marţea, miercurea şi vinerea, iar Ileana R., în celelalte zile ale săptămânii. 

Comentarii